Un maraton de 24 de ore de cocaină, două genii în muzică şi o piesă care a rămas în istorie! Cum s-a "născut" "UNDER PRESSURE". David Bowie şi Freddie Mercury au dat tot într-o noapte de iulie: "Este ridicol! Trebuie să scriem ceva"

 
+8 click pentru
galerie

Vara anului 1981. Freddie Mercury se întâlneşte, într-un orăşel din Elveţia, cu David Bowie. Cei de la Queen cumpăraseră, cu doi ani înainte, o casă în care au făcut un studio în Montreux şi se pregăteau să înregistreze piese pentru cel de-al zecelea album – “Hot Space”. Aici, ia naştere una dintre cele mai cunoscute piese ale istoriei: "Under Pressure"

David era considerat un un artist extravagant. Freddie, aşa cum scriau cei de la Rolling Stone, avea o răguşeală “enervantă” în voce. Total diferiţi, dar artişti imenşi, cei doi se întâlnesc într-o seară de iulie la un vin şi la o priză de “coca”. Alături de Roger Taylor, maestrul cu tobele, şi John Deacon, domnul de la bas, cei doi “monştri” ai muzicii se joacă cu instrumentele, când David vine cu ideea: “Este ridicol! Nu mai bine scriem o piesă?”.

Urmează un MARATON de 24 de ore DE VIN ŞI COCAINĂ! 

“A fost un adevărat maraton de cocaină, era peste tot. Au fost momente unice de inspiraţie”. Primele sunete - două note de bass, apoi un pian și o dezvoltare de percuții prin pocnit din degete, bătăi din palme. Prima voce pe care o auzim este a lui Freddie care murmură lucruri de neînțeles, apoi primul cuvânt perfect inteligibil este “pressure” și-l pronunță Bowie. Suntem la secunda 35!

“A fost o nebunie reală, o melodie spontană şi proaspătă ca o floare de primăvară”, povesteşte May, în cartea sa “Is This the Real Life?: The Untold Story of Freddie Mercury and Queen”.

Înregistrarea pare a fi o luptă în care David, neputând cânta ca Freddie, apelează la frazări și ruperi de ritm pentru a echilibra balanța. Lucrurile o iau razna după ce Bowie strigă într-un crecendo “It’s a terror knowing what this world is about”, piesa coboară și urcă din nou cu Bowie: “Insanity laughs under pressure we’re breaking”.

 

Titlul iniţial al piesei a fost “People on Streets”, dar Bowie a fost cel care a vrut să îl schimbe cu “Under Pressure”. Înregistrările ulterioare au generat destul de multă tensiune în relaţiile dintre membrii trupei Queen şi David Bowie, în mare parte, cauzată de modul de lucru al lui Bowie, care punea foarte multă presiune pe cei cu care lucra. Apele s-au liniştit însă odată cu intervenţia lui Freddie Mercury, cel care a reuşit să calmeze spiritele.

Cei de la Queen au inclus piesa pe albumul “Hot Space”, lansat în ’82 şi a intrat rapid pe lista hit-urilor cântate în concerte. Totul până în ’91 când SIDA pune stăpânire definitiv pe Freddie. 

Bowie, în schimb, nu a cântat niciodată “Under Pressure” până în 1992 când a decis să o interpreteze în concertul tribut pentru cel care a fost Freddie… “Acesta este ultimul nostru dans…”.

SURSE" THE VINTAGE NEWS, WIKIPEDIA.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI