Antena Căutare

Șerban Copoț, Cezar Ouatu, Amna și Maria Cârneci intră în jocul măștilor, la “Scena misterelor”

Spectacolul măștilor continuă joi, 14 martie, de la ora 20.00, la “Scena misterelor”, show-ul prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu, la Antena 1.

Spectacolul măștilor continuă joi, 14 martie, de la ora 20.00, la “Scena misterelor”, show-ul prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu, la Antena 1.

Alături de Pepe, Diana Munteanu, Cosmin Seleși, Dorian Popa, Rona Hartner și Andrei Duban, în cele două tabere care au misiunea de a ghici cine sunt celebritățile care se ascund în spatele măștilor, se vor afla de această dată Șerban Copoț, Cezar Ouatu, Amna și Maria Cârneci. Cele șase măști ale ediției, una mai spectaculoasă decât alta, își vor face apariția în trei decoruri de poveste – Lumea casinourilor din Las Vegas, Arca lui Noe și filmul “Avatar”. Cine sunt aceste măști, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi joi seara.

Articolul continuă după reclamă

Ca să beneficieze de indiciile oferite de Dan Negru, vedetele din platou, împărțite în tabăra Galacticilor și în cea a Starurilor, vor avea de trecut câteva probe. De exemplu, să ghicească ce cântec celebru mimează Romică Țociu. Sau să primească oaspeți nepoftiți, în cabinele telefonice instalate pe platou.

Cum va reuși Cezar Ouatu să “se transforme”, într-un astfel de joc, în Mona Lisa, iar Cosmin Seleși să aibă mușchii lui Sylvester Stallone, telespectatorii vor afla joi, de la ora 20.00, într-o nouă ediție “Scena misterelor”, prezentată de Dan Negru, alături de Romică Țociu, la Antena 1.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

CONECTEAZA-TE CU SCENA MISTERELOR
Subscribe pe 👉 Youtube
Like pe 👉 Facebook
Follow pe 👉 Instagram

Urmareste Scena Misterelor pe AntenaPlay: https://s.a1.ro/aJAEJqK

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ
INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram

Citește și
Scena Misterelor, finalistă a celei de-a patra ediţii a concursului organizat de CEETV în cadrul Târgului de Televiziune NATPE
Scena Misterelor, finalistă a celei de-a patra ediţii a concursului organizat de CEETV în cadrul Târgului de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ultima ediție Scena misterelor, lider de audienţã la nivel urban - Galerie foto
Ultima ediție Scena misterelor, lider de audienţã la nivel urban - Galerie foto
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x