Antena Căutare

Bogdan DLP și-a cumpărat o mașină de lux acum cinci luni, dar visează deja la alta. În ce bolid s-a pozat recent și cât costă

Celebrul cântăreț de manele are tot ce-și dorește atât pe plan profesional, cât și personal. Talentul său l-a făcut nu doar celebru, ci i-a adus și mulți bani. O parte din sumele câștigate i-a investit în mașini de lux.

Bogdan de la Ploiești și-a cumpărat o mașină de lux acum câteva luni, însă a fost surprins la volanul unui alt bolid. | Instagram, TikTok

Bogdan de la Ploiești este mândrul posesor al unui bolid de sute de mii de euro, însă se gândește serios să-și ia alta. Artistul a pus ochii pe una dintre cele mai râvnite mașini din lume!

În ce mașină s-a pozat Bogdan de la Ploiești. Cât costă bolidul de lux

Celebrul cântăreț de manele deține un Ferrari Roma, un model din 2022, pe care l-a cumpărat în luna mai și care valorează sub 300.000 de euro. Vedeta are tot ce-și dorește, iar asta se datorează hiturilor pe care le scoate pe bandă rulantă, care îi aduc nu doar succesul, ci și mulți bani. Nici bine nu au trecut cele aproape cinci luni de la achiziție, iar artistului i s-a pus deja pata pe un alt bolid de lux. Într-un clip postat pe TikTok, cântărețul s-a filmat la volanul unui Mercedes G Class, de culoare roșie. Bolidul este extrem de apreciat în lume, având 577 cai putere, care costă aproape 250.000 de euro. Vedeta a vrut, cel mai probabil, să vadă cum e să o conducă și rămâne să vadă dacă o va și cumpăra.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Bogdan de la Ploiești, sărut pasional cu Cristina Pucean. Cântărețul a uimit cu declarațiile legate de relația lor

În ce relații au rămas Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean

Manelistul și cunoscuta dansatoare au apărut, de mai multe ori, în ipostaze romantice pe rețelele sociale. Mai mult, cei doi ar fi plecat și într-o vacanță în Grecia. Artistul a devenit, mai nou, și managerul ei de evenimente. De curând, cei doi s-au sărutat în timpul unui concert susținut de artist.

Citește și: Cum arată sora lui Bogdan de la Ploiești. Loredana este o femeie foarte frumoasă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fanii s-au întrebat dacă nu cumva cei doi formează un cuplu. În ciuda postărilor de pe social media, Bogdan de la Ploiești a afirmat, de fiecare dată, că nu au o relație amoroasă. La rândul ei, Cristina Pucean a declarat că este o relație de prietenie și va anunța dacă va deveni ceva oficial.

Citește și: Motivul pentru care Bogdan de la Ploiești nu-și dorește să se căsătoreasca. Artistul a făcut declarații neașteptate

„Am jucat fotbal 10 ani de zile. A fost și pasiunea mea. Undeva în viața asta am întâmpinat niște probleme. Viața m-a pus la încercare. Nu erau bani. Din fotbal nu făceam bani și a venit muzica asta așa, pe neașteptate, că la mine în familie nici mama, nici tata nu sunt cântăreți, deși mama cântă foarte bine muzică populară.

M-am chinuit foarte mult de-a lungul timpului. Am 8-9 ani în spate de muzică. 99% din oameni mi-au pus bețe în roate și în ziua de astăzi sunt sub piciorul meu. Nu sunt adeptul răului. Nu-mi place să întorc ce mi s-a întâmplat mie”, a spus Bogdan de la Ploiești la Antena Stars.

Citește și: Bogdan de la Ploiești, „săltat” de mascați la concert? Cum au reacționat fanii artistului când au văzut ce se întâmplă pe scenă

Ce relație are Gabi Bădălău cu fiica Biancăi Drăgușanu. Cum se înțelege Sofia cu afaceristul... A murit Alexandru Arșinel, la vârsta de 83 de ani. Actorul avea grave probleme de sănătate...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
„Păpușa Barbie” a decedat la doar 31 de ani. Cât cheltuise influencerița pe intervenții estetice și care este cauza morții
„Păpușa Barbie” a decedat la doar 31 de ani. Cât cheltuise influencerița pe intervenții estetice și care...
Nominalizările la Premiile Grammy 2026. Artiștii care concurează la cele mai multe categorii
Nominalizările la Premiile Grammy 2026. Artiștii care concurează la cele mai multe categorii Catine.ro
Keanu Reeves a apărut pe scenă doar în lenjerie și plin de sânge. Cum arată celebrul actor la 61 de ani
Keanu Reeves a apărut pe scenă doar în lenjerie și plin de sânge. Cum arată celebrul actor la 61 de ani
Başak Gümülcinelioğlu și Çağrı Çıtanak au devenit părinți pentru prima oară. Ce fotografie a publicat actrița din Dragostea plutește în aer
Başak Gümülcinelioğlu și Çağrı Çıtanak au devenit părinți pentru prima oară. Ce fotografie a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum a explicat CCR motivul pentru care a respins legea Guvernului Bolojan privind pensiile magistraților. 4 judecători au avut altă opinie
Cum a explicat CCR motivul pentru care a respins legea Guvernului Bolojan privind pensiile magistraților. 4... Libertatea.ro
Avion pe străzile din București, la ceas de noapte. „Fraților, a aterizat avionul pe linia de tramvai”. Imagini reale și virale pe TikTok. Unde e dusă aeronava VIDEO
Avion pe străzile din București, la ceas de noapte. „Fraților, a aterizat avionul pe linia de... Ziare.com
“A pierdut milioane de euro”. Când a renunţat milionarul celebru la cetăţenia română. Ce i s-a putut întâmpla
“A pierdut milioane de euro”. Când a renunţat milionarul celebru la cetăţenia română. Ce i s-a... AntenaSport
Nadia Comăneci, omagiată cu o pictură murală din Onești. Sportiva, profund impresionată: „O celebrare a colegilor mei de echipă și a sportului.”
Nadia Comăneci, omagiată cu o pictură murală din Onești. Sportiva, profund impresionată: „O celebrare a... Elle
Care sunt efectele fenomenului de Lună Plină din noaptea de 5-6 noiembrie 2025. Ce este bine și ce nu să faci
Care sunt efectele fenomenului de Lună Plină din noaptea de 5-6 noiembrie 2025. Ce este bine și ce nu să faci Spynews.ro
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a președintelui
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a... BZI
Andreea Marin a dat vestea cea mare! „Din nou împreună!“
Andreea Marin a dat vestea cea mare! „Din nou împreună!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de ceapă roșie murată. Cum să o prepari rapid la tine acasă
Rețetă de ceapă roșie murată. Cum să o prepari rapid la tine acasă HelloTaste.ro
Cine e Cătălina Jacob, care va reprezenta România la Miss Univers 2025. Are dublă cetățenie și la 18 ani s-a mutat în Milano
Cine e Cătălina Jacob, care va reprezenta România la Miss Univers 2025. Are dublă cetățenie și la 18 ani s-a... Antena3.ro
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit useit
Horoscopul zilei de 9 noiembrie 2025. Gemenii iau decizii radicale. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 9 noiembrie 2025. Gemenii iau decizii radicale. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal, 10 - 16 noiembrie 2025. Este momentul să acționezi pentru împlinirea viselor tale
Horoscop săptămânal, 10 - 16 noiembrie 2025. Este momentul să acționezi pentru împlinirea viselor tale Jurnalul
David Popovici și membri ai Lotului Național de Canotaj premiază 35 de tineri excepționali
David Popovici și membri ai Lotului Național de Canotaj premiază 35 de tineri excepționali Kudika
Elena Băsescu a ajuns de nerecunoscut! Operaţiile estetice au schimbat-o total, mulţi spun că e prea mult. Imaginile momentului
Elena Băsescu a ajuns de nerecunoscut! Operaţiile estetice au schimbat-o total, mulţi spun că e prea mult.... Playtech
Stând liniștiși la moaște, românii l-au zărit și au început să strige și să aplaude frenetic!! Cine este personajul care a tulburat liniștea pelerinilor
Stând liniștiși la moaște, românii l-au zărit și au început să strige și să aplaude frenetic!! Cine este... Redactia.ro
EXCLUSIV. Mărturia şoferului implicat în accidentul sinistru din Bucureşti: Angajaţii STB au slăbit cablul
EXCLUSIV. Mărturia şoferului implicat în accidentul sinistru din Bucureşti: Angajaţii STB au slăbit cablul Observator
Câte repetări și serii să faci pentru creșterea masei musculare dacă ești începător
Câte repetări și serii să faci pentru creșterea masei musculare dacă ești începător MediCOOL
Plăcintă cu dovleac în stil american, rețeta clasică
Plăcintă cu dovleac în stil american, rețeta clasică HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Este bine să vă certați în fața copiilor? Psihologii explică ce se întâmplă cu cei mici când asistă la conflicte?
Este bine să vă certați în fața copiilor? Psihologii explică ce se întâmplă cu cei mici când asistă la... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Chiftele de conopidă cu sos de roșii, perfecte pentru orice masă din zi
Chiftele de conopidă cu sos de roșii, perfecte pentru orice masă din zi Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x