Antena Căutare

Ele sunt vedetele care își urăsc...FRAȚII

Unele vedete, o dată cu celebritatea, au uitat că au fraţi sau surori, iar conflictele cu aceştia i-a adus de multe ori pe prima pagină a ziarelor. Cel mai recent caz este al surorii Juliei Roberts, care s-a sinucis, fiind părăsită de toţi, dar şi alte celebrităţi ascund adevărate drame în familie

Unele vedete, o dată cu celebritatea, au uitat că au fraţi sau surori, iar conflictele cu aceştia i-a adus de multe ori pe prima pagină a ziarelor. Cel mai recent caz este al surorii Juliei Roberts, care s-a sinucis, fiind părăsită de toţi, dar şi alte celebrităţi ascund adevărate drame în familie

Madonna este una dintre artistele cele mai bogate din lume, însă fratele ei, Anthony Ciccone, nu a fost atât de norocos, acesta ajungând un boschetar, care se bazează pe bunătatea bisericilor şi a organizaţiilor de caritate pentru a face rost de bani. Anthony Ciccone, fratele mai mare al Madonnei, care de trei ani trăieşte pe străzi şi e alcoolic, a mărturisit recent într- un reportaj realizat de tabloidul britanic Daily Mail că sora lui miliardară este o scorpie, că îl urăşte şi că ei nu i-ar păsa dacă el ar muri mâine. “Madonnei nu îi pasă dacă sunt mort sau viu. Ea trăieşte în lumea ei. Niciodată nu am iubit- o şi nici ea pe mine”, a declarat Anthony.

Vezi AICI și alte vedete care nu se înțeleg cu frații lor

Lupta pentru postul de horoscopeasă e aprigă. Iată cum s-au întrecut candidatele!... Ioana promite să aducă cele mai ”picante” vești în dragoste! Ai vrea să fie horoscopeasă?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Roxana Blenche și chef Samuel, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Nicoleta Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Roxana Blenche și chef Samuel, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Nicoleta Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x