Imagini de colecție cu Mihai Constantinescu. Iubitor de animale, compozitor fără voie și cântăreț rap! - Video

 

Mihai Constantinescu, imagini de colecție. În aceste clipe grele, să ne amintim momentele frumoase oferite de artistul Mihai Constantinescu! 

În anul 2010, opinia publică era împărțită. Decizia de a eutanasia câinii fără stăpân stârnise controverse, iar artistul Mihai Constantinescu, un iubitor al sufletelor abandonate, a venit la „Neatza cu Răzvan și Dani” pentru a dezbate subiectul.

„Cine e de vină, câinii sau oamenii, care i-au lăsat să se înmulțească fără control?”

La Happy Channel, Anca Țurcașiu l-a tras de limbă și a aflat cum și-a început Mihai Constantinescu cariera de artist. Cum a luat naștere prima piesă compusă?

„Îmi lipsea un acord de chitară ca să fac o melodie. I-am zis colegului de la chitară că nu știu acordul ăsta! Așa am făcut melodia „Anotimpuri”. Până la piesa asta, cred că am fluierat pe stradă sute de melodii, dar cine se gândea la așa ceva, nici nu mi-a trecut prin minte. Niciodată nu m-am gândit că eu o să fac așa ceva”, își amintea Mihai Constantinescu.

Artistul spunea că și-a început cariera „acum 150 de ani”. Cu toate astea, a știut mereu pulsul industriei, a simțit schimbările și trendurile din ultimii ani. O demonstrație inedită a făcut-o în 2014, la emisiunea „Răi da Buni”, unde, încurajat de CRBL, a cântat rap!



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
10 ANI FĂRĂ MICHAEL JACKSON

vezi mai multe