Antena Căutare

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Prin ce probă de foc trebuie să treacă concurenții din Madagascar ca să nu ajungă la nominalizare

Situație dificilă la ”Ultimul Trib”, după accidentarea lui Dorian Popa. După ce acesta a ieșit din competiție s-a produs o schimbare care n-a fost pe placul multora. 

Situație dificilă la ”Ultimul Trib”, după accidentarea lui Dorian Popa. După ce acesta a ieșit din competiție s-a produs o schimbare care n-a fost pe placul multora.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Mai exact, Ioana Șulea, care făcea parte din tribul sportivilor a trecut în tribul vedetelor, ca urmare a unei decizii anunțate de Iftimoaie.

”După o lungă ședință, am hotărât să o lăsăm pe Gabriela alături de partenerul ei. Vreau să le mulțumesc Sportivilor pentru acest cadou frumos și puternic. A dat dovadă de spirit de sacrificiu și a fost dispusă să își pună la bătaie prezența ei în Ultimul Trib pentru binele echipei”, a anunțat Ionuț Iftimoaie, alegând-o pe Ioana Șulea din tribul de „Crocodili”.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Cel de-al treilea episod al emisiunii ”Ultimul Trib” a început în forță, la Antena 1, întrucât crocodilii, cameleonii și lemurii au fost nevoiți să-și aleagă liderii pentru prima confruntare a Căpitanilor.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Astfel, cameleonul Silviu Mircescu, crocodilul Alex Filip și lemurul Ionuț Iftimoaie intră în prima cursă a Căpitanilor, în cadrul căreia au luptat pentru suma colosală de un milion de ariary.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Prin ce probă de foc trebuie să treacă concurenții din Madagascar ca să nu ajungă la nominalizare

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Proba ”Scara” pe care au avut-o de efectuat cei trei căpitani s-a dovedit a fi extrem de dificilă. Totuși, Silviu Mircescu, care face parte din echipa oamenilor de rând, și-a dovedit agilitatea și a reușit să aducă milionul de ariary în tribul său.

Ce a făcut cu banii obținuți, dar și cum a decurs proba, aflați aici.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Prin ce probă de foc trebuie să treacă concurenții din Madagascar ca să nu ajungă la nominalizare

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Dorian Popa este nevoit să părăsească competiția ”Ultimul Trib”, întrucât medicii din Madagascar nu-l pot ajuta. Din acest motiv, el s-a arătat extrem de trist, întrucât nu se aștepta ca drumul lui în competiție să fie atât de scurt.

”Am plâns și la spital și după spital, dar trebuie să accept că nu mai pot continua. Sunt sigur că echipa galbenă va umple golul lăsat de mine. Nici nu vreau să mă gândesc că nu mai pot, mă doare mai tare decât orice ruptură de ligamente și îmi rupe sufletul mai mult decât orice accidentare.”, a mai precizat el.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Prin ce probă de foc trebuie să treacă concurenții din Madagascar ca să nu ajungă la nominalizare

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! O lecție de generozitate a fost dată de sportivi, care au decis să doneze o sumă de bani unor copii din Madagascar.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Prin ce probă de foc trebuie să treacă concurenții din Madagascar ca să nu ajungă la nominalizare

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! În cel de-al treilea episod al show-ului de la Antena 1, soarele a răsărit pentru oamenii de rând, întrucât au câștigat proba căpitanilor, iar mai apoi au mers la cumpărături. Ce obiecte și-au achiziționat, dar și ce au făcut băieții, aflați aici.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Prin ce probă de foc trebuie să treacă concurenții din Madagascar ca să nu ajungă la nominalizare

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Cu puțin timp înainte de a pleca din Madagascar, Dorian i-a chemat pe colegii săi, pe lemuri și le-a oferit mici cadouri.

”Zici că a venit Moș Crăciun în vizită și trebuie să spunem poezii.”, a spus Sorana, în timp ce Dorian și-a deschis rucsacul și a început să împartă cadouri. Vedeți momentul emoționant, aici.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! O nouă zi în Madagascar aduce o nouă provocare pentru concurenții din cele trei triburi, întrucât aceștia vor fi nevoiți să lupte pentru a nu ajunge la nominalizare.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Prin ce probă de foc trebuie să treacă concurenții din Madagascar ca să nu ajungă la nominalizare

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Proba de nominalizare s-a dovedit a fi prea dificilă pentru Crocodili, care au pierdut în fața Cameleonilor și mai apoi a Lemurilor. Astfel, ei sunt nevoiți să trimită un om la duel.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 3! Cel de-al treilea episod al emisiunii ”Ultimul Trib” s-a dovedit a fi extrem de tensionat pentru Crocodili, care au pierdut proba de nominalizare și au fost nevoiți să trimită o persoană la duel. După îndelungi dezbateri, ei au luat o decizie drastică: Neli este cea care va intra la duel.

ULTIMUL TRIB! Tensiunea atinge cote maxime în Madagascar! Ce probă trebuie să depășească concurenții ca să nu ajungă la ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x