XFactor

MARȚI | ora 20.00

El este tânărul care a cucerit-o pe Delia: „Eu merg rar în Centrul Vechi, dar acum am s-o fac. Și mai ești și frumușel”

 
+3 click pentru
galerie

O nouă ediție X Factor, plină de surprize și talente ce merită descoperite, va lua startul marți, de la ora 20.00, la Antena 1, când Delia va fi absolut cucerită de farmecul unui tânăr din București, care spune despre el că obișnuiește să cânte pe stradă, în Centrul Vechi.

Țală Alexandru are de 21 de ani și face muzică de la cinci ani când părinții l-au îndrumat pe acest drum.

”Până în clasa a XII-a eu știam ce trebuie să fac: să fiu pianist concertist. Apoi am început să am nevoie de bani și mi s-a părut tare să cânt pe stradă, în Centrul Vechi. Cel mai frumos lucru atunci când cânt pe stradă e că mă pierd în melodii, cânt una, două, trei, apoi deschid ochii și văd oamenii cum stau cu ochii mari și mă ascultă. De acolo îmi vine energia pozitivă și e o libertate pe care nu am mai gasit-o niciunde până acum,”mărturisește Alex.

Tânărul a interpretat piesa ”Can’t help falling in love”, atât la pian, cât și cu vocea. De departe cea mai încântată de momentul lui a fost Delia, care nu-și explica de ce nu l-a auzit niciodată cântând în Centrul Vechi: ”Doamne, cât de frumos a fost momentul tău! Măi Alex, cum de nu te-am auzit eu până acum în Centrul Vechi? Merg rar în Centrul Vechi, e adevărat, dar trebuia să te fi auzit. Tu trebuie să te muți aici, la X Factor. Eu nu te mai las să cânți în altă parte. Dacă nu, te iau la mine în trupă, vedem cum facem. Ești un mare artist, unul dintre puținii artiști pe care i-am văzut pe scena asta. Și mai ești și frumușel”, declară jurata, care, la final a  mers în culise să vadă exact ce culoare au ochii tânărului.

Ce reacții au avut ceilalți trei jurați după momentul susținut de Alex Țală și dacă acesta va trece mai departe în competiție, telespectatorii vor vedea marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

Nu ratati reactiile juratilor in exclusivitate pe AntenaPlay!
Daca ati ratat la televizor momentul jurizarii, discutiile dintre jurati sau reactiile acestora va invitam pe https://antenaplay.ro/xfactor​ sa le urmariti in exclusivitate!

Live si pe aplicatia XFactor (iOS/ Android)!

Unde ne putem întâlni zi de zi :)
Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din X Factor, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/xfactor şi este updatat zilnic cu ştiri. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/xfactor.romania/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/thexfactora1. Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/xfactor.romania

🎼 Nu pierde cele mai tari editii X Factor! Le poti urmări LIVE oricand pe AntenaPlay: https://goo.gl/bt71XT. Intră acum!

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe