Antena Căutare

„X Factor” a fost lider de audiență! Marea finală și-a desemnat câștigătorul și spectacolul a fost la superlativ

  Andrada Precup este câștigătoarea X Factor 2020, un sezonul cu totul special și datorită condițiilor, dar mai ales datorită concurenților! Aseară, telespectatorii au fost cu ochii pe confruntările finale din cel de-al nouălea sezon X Factor. Show-ul difuzat de Antena 1 s-a impus ca lider de audiență atât la nivelulul publicului urban, cât şi la nivelul publicului naţional.

Finala „X Factor” 2020 a fost lider de audiență Galerie
Finala „X Factor” 2020 a fost lider de audiență

Conform Kantar Media, finala X Factor a fost lider de piață în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 7.5 puncte de rating si 19 procente cotă de piață, în timp ce al doilea clasat, Pro TV a obținut 5.5 puncte de rating și 14 procente cotă de piață. Show-ul Antena 1 a fost pe primul loc și în rândul întregului public din România cu o medie de 6.9 puncte de rating și o cotă de piață de 17.7%, în timp ce Pro TV, clasat pe locul al doilea, a obținut o medie de 6.1 puncte de rating și 15.6 procente cotă de piașă . În minutul de aur al emisiunii, 21.45 peste 1.5 milioane de telespectatori la nivelul întregului public din România urmăreau competiţia X Factor.

Finala „X Factor” 2020 a fost lider de audiență

Primii care au urcat pe scena X Factor în seara finalei au fost Ștefan Bănică, Delia, Florin Ristei și Loredana, cu un super concert, un mash up din piese cunoscute ale lor. Abia apoi și-au ocupat locurile de jurați pentru a trăi emoțiile finalei alături de concurenții lor. Anul acesta, cei de acasă au putut să își susțină preferații cu un vot prin SMS la 1313 încă de la începutul emisiunii, după ce prezentatorii Răzvan și Dani au anunțat ”Start vot!”, iar fiecare concurent a pregătit câte trei momente: cu un invitat, alături de mentorul său și individual. Dacă în celelalte etape jurații au fost cei care au decis soara concurenților, în marea finală, cei de acasă au avut puterea de decizie, iar preferata lor a fost Andrada Precup, din grupa lui Ștefan Bănică.

Andrada Precup a urcat pentru prima dată pe scenă, seara trecută, alături de Adrian Daminescu și Damian Drăghici alături de care a făcut din nou ce știe mai bine – i-a lăsat pe toți cei care au ascultat-o cu respirația tăiată!

Răzvan și Dani, în finala emisiunii „X Factor” 2020

Răzvan și Dani, în finala emisiunii „X Factor” 2020

”Faptul că am ajuns până aici m-a ajutat să îmi dau seama cât de importantă este evoluția unui concurent și câte lucruri am învățat din această experiență. Am creat o legătură cu Ștefan, pentru că am petrecut mult timp împreună. Pur și simplu mă simt protejată!”, a mărturisit Andrada. Mândru de ea și de parcursul său la X Factor, Ștefan Bănică spune că la rândul său și el a avut de învățat de la Andrada. ”O iubesc pe fata asta, care pentru mine este mai mult decât un concurent la X Factor, cunoscând-o îndeaproape, pentru mine a devenit o mica lecție de viață! O iubesc pentru firescul ei, pentru bucuria ei, pentru modul în care cântă, pentru modul în care transmite, pentru sensibilitatea ei și cu atât mai mult, pentru forța ei!”, a spus Ștefan Bănică.

Italienii de la Super 4, care au făcut senzație sezonul acesta, au cântat în duet cu Raluka. ”Sunt minunați și nu am vrut să stric nimic din momentul acesta, pentru că este al lor! Și vreau foarte tare să vadă toată România că nu este vorba despre naționalitate, ci despre talent!”, a spus aceasta. Pentru momentul alături de mentorul lor, Florin Ristei a plusat și l-a invitat și pe fratele său, Dan, iar piesa individuală aleasă a fost ”Vivo per lei”, care a ridicat temperatura în sală. ”Noi suntem aici pentru muzică, nu pentru competiție, noi ne-am unit datorită muzicii”, au spus încă o dată emoționați, cei patru băieți, care promit să nu întrerupă legăturile cu România. ”Vrem să lansăm în România un cântec propriu, scris de Francesco în limba italiană, pentru noi asta ar fi cireașa de pe tort!”, a spus Aurelio, în timp ce unul dintre colegii săi are planuri de relocare. ”Eu chiar am vorbit cu soția mea să cumpărăm o casă în România și să locuim aici. Pentru mine a fost o surpriză uriașă, iubesc oamenii, iubesc Bucureștiul”, a spus Francesco.

   Italienii de la Super 4, în finala „X Factor” 2020

Italienii de la Super 4, în finala „X Factor” 2020

Sonia Mosca, fenomenul care zguduie de fiecare dată jurații și scena, a reușit un moment grandios alături de o altă voce uriașă, cea a Monicăi Anghel. ”E un concert și suntem toți, împreună, pe o scenă, nu pentru a câștiga, ci pentru a fi împreună. Muzica trebuie să unească, niciodată să dezbine! Și o voi trăi așa, pentru că deja sunt fericită să fiu în finala și vreau să o trăiesc cu această energie”, a spus cu modestie Sonia. Și prestația alături de Delia a marcat o premieră pentru Sonia, care a cântat pentru prima dată o melodie în limba română – ”Gura ta”. ”Sonia nu este cea mai puternică voce din concurs, este și cea mai bună voce! A fost un moment de Vegas, a sunat fabulos!”, a spus și Ștefan Bănică uluit de prestația italiencei.

Pentru Adrian Petrache, finala nu a fost lipsită de emoții și tensiune. Dacă în celelalte etape parcursul său a fost marcat de accidente sau drame personale, nici finala nu a fost lipsită de incidente. Deși acesta repetase alături de unchiul său, Florin Salam, acesta nu a putut să îi fie alături în seara cea mare din motive medicale. ” X Factor e cea mai mare realizare a mea, eu vreau să cânt! Vreau ca lumea să vadă că am o familie foarte talentată, cred eu. Eu o să cânt ca și în semifinală cu frații mei pe scenă, acum o să fie și unchiul meu. Oamenii îl vor vedea pe Florin Salam într-o altă ipostază”, spune Adrian încântat la repetiții. Cu mult curaj, dar și cu puțin ajutor din partea lui Florin Ristei, care i-a ținut locul invitatului special, Adrian Petrache și-a continuat parcursul. Cu emoție și cu alegeri muzicale atipice, Adrian a creat un moment memorabil alături de mentorul său. ”Îl iubesc pe Adrian Petrache și am crezut în el din prima clipă! Are stofă de învingător și nu m-a sedus doar pe mine, ci pe toți care l-au văzut și pe ceilalți jurați. Este acel tip de artist pe care nu dai doi bani când îl vezi, dar când deschide gura se întâmplă o magie! E băiatul care a venit fără nicio șansă și care vrea să spargă tiparele, el nu vrea să imite pe nimeni!”, a spus Loredana.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 18 decembrie 2020

Finala X Factor 2020. Cine este Andrada Precup, câștigătoarea sezonului 9! Cu ce a impresionat publicul... Loredana și Adrian Petrache au lansat melodia "Efemer". Cum au fost surprinși cei doi în videoclip...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x