„Țâșnea sângele din el, puiul mamii! Îi acoperea capul soră-sii, să nu o atingă și pe ea. Fata mea a călcat pe creiere și plămâni, pentru el, dar i-a murit pe brațe”. 30 de ani de la Revoluție. Ai curaj să citești?
La 30 de ani de la Revoluție, durerea unei mame care și-a pierdut atunci copilul este la fel de vie. Nu, timpul nu vindecă! Cu o băsmăluță pe cap și o săpăligă, stă ghemuită lângă mormântul fiului ei și face locul frumos.
Autor: Ana Anițoiu Publicat: Miercuri, 18 Decembrie 2019, 09:48 | Actualizat: Miercuri, 18 Decembrie 2019, 09:56Femeia are grijă ca Petrică al ei să aibă flori proaspete. Băiatul ei a murit după ce și-a protejat sora, chiar dacă din el țâșnea sânge.
Și ce curaj a avut băiatul ei până în ultima clipă! Chiar dacă era tot mai aproape de final, zâmbea ca să își liniștească sora. Îi spunea că „nu moare el dintr-atât” și că Ceaușescu va fi dat jos de la putere. Doar în ultimul moment a lăsat să îi scape o lacrimă și i-a spus soră-sii ultimele lui cuvinte.
„Vai, puiul mamii! Numai mamă să nu fii! Aici e băiatul meu. Poptean Petru. Avea 24 de ani. Își făcuse datoria față de țară. Terminase armata, stagiul militar, la Securitate. Și o venit și s-o angajat și i-o adus aici și i-o omorât, pe 21 decembrie”, a început să povestească, cu accent ardelenesc, mama celor doi revoluționari, dintre care unul singur a mai ajuns acasă.
Îi tremură glasul, după care se stăpânește și vorbește cu seriozitate, apoi apăsat, cu supărare. Și apoi se vede iar durerea, lângă mormântul fiului ei din Cimitirul Eroilor Revoluției.
„După ce s-a terminat cu Timișoara a început Bucureștiul și pe 21 decembrie când a început să îl dea jos pe Ceaușescu au ieșit toți. Românul a fost întotdeauna patriot. Tatăl meu a fost de două ori în război și în concentrare. Și bunicii. Să nu ia străinii și turcii pământul și țara.
Și acum nenorociții ăștia ce au făcut? Că a căzut Ceaușescu… Că de asta a ieșit copilul meu, ca să se răzbune că i-a omorât pe ăștia în Timișoara și de la serviciu l-a adus la miting, că a făcut Ceaușescu miting și a spus că pentru un pumn de dolari huliganii din Timișoara își vând țara. Și atunci mai tare s-a enervat poporul. L-au huiduit și până la ora 17.00… I-au scos de la întreprinderi și i-au adus aici unde le-au făcut monument (Memorialul Renașterii, n.r.).
Acolo lumea l-a huiduit și pe urmă, seara, pe la 16.15, veniseră tancurile, TAB-urile, după 21, că oamenii nu au avut arme să se omoare între ei. Pe 21 a fost armata care spunea că e în fraternitate cu poporul și le ducea poporul flori. Dar a fost și Securitatea și ăștia de la USLA. Băiatul meu făcuse armata la Securitate și a știut ce se întâmplă și i-a spus fiicei mele – că știu de la ea. Băiatul meu a murit în brațe la soră-sa. A fost îmbibată în sângele lui, că a murit pe brațele ei. Amândoi ținându-se de mână”, spune pe nerăsuflate femeia, acum în vârstă de 73 de ani.
Știe povestea pe îndelete. I-a povestit tot fiica ei, care s-a întors acasă cu hainele îmbibate de sângele fratelui pe care nu l-a putut salva.
Dar să o luăm domol! Ambii ei copii ajung la mitingul organizat de Nicolae Ceaușescu, pe 21 decembrie, direct de la serviciu, la fel ca mulți alții. Petru Poptean își dă seama de pericol. Îi confirmă niște copii pe care îi întreabă direct: „Ați primit ordin să trageți?”. Intră în panică și îi spune Monicăi, sora lui, că are să fie măcel, la fel ca în Timișoara. Încep să se strecoare prin mulțime.
„Când s-a înserat, pe 21 decembrie, au venit ăștia cu scutiere. Erau niște tineri recrutați din toamnă. Copii. Și băiatul meu s-a dus la ei și le-a spus: «Măi băieți, voi nu știți ce e vărsarea de sânge. Ați primit ordin să trageți?». Și copiii ăia și-au plecat capul în jos și n-au mai spus nimic. Și atunci băiatul meu o strâns-o de mână pe soră-sa și i-a spus: «Monica, au primit ordin să tragă! O să fie ca în Timișoara! Aici o să fie măcel!»
Era om lângă om, puiul mamii. Dacă aruncai un ac, nu cădea jos. Era om lângă om! Ieșise tot Bucureștiul și toate întreprinderile! Atât am avut noroc că nu i-a omorât pe amândoi, că ei se strecura printre lume să treacă din mulțimea aia, că băiatul o avertizase pe fată că o să se tragă și o să fie măcel”, așa povestește mama îndurerată.
Fratele și sora reușesc să ajungă pe trotuar, de pe bulevard, la Sala Dalles. Încearcă să ajungă într-un loc în care să fie în siguranță. Brusc, se aude un vacarm. Oamenii țipă!
„Când s-au întors era trecută tancheta în plină lume. Au omorât acolo sute de suflete! Era o masă de carne! Se zbăteau creierii în țeste! Și în lateral, cum a intrat tancheta, oamenii aveau ori o mână ruptă, ori un picior. Erau căzuți. Oamenii se zbăteau ca găinile când le tai”, povestește cu glasul tremurând din nou mama îndoliată.
Petrică Poptean e om în tot haosul și vărsarea din jurul lui! Este împușcat mișelește când el vrea să ajute pe cineva
Eroul Petrică Poptean vede măcelul și strigă: „Ah, criminalii! Omoară lumea! Să ridicăm răniții!”. Se apleacă să ridice un rănit și este împușcat de un criminal care își ține pistolul în buzunar. Un glonț dum-dum îl atinge, îi atinge artera femurală și îi provoacă hemoragie internă și externă. Din el țâșnește sânge. Sora lui încă nu are habar. Află în cel mai cumplit mod posibil!
„Andruță, fratele lui Ceaușescu, era comandantul Securității. Pe care îi vedea că voiau să îi salveze pe ăia căzuți îi împușca. Ce tehnică aveau! Că au fost criminali comuniștii! Mari criminali! Mult rău au făcut la lume! De la baza buzunarului – nu ridica mâna, să se vadă cine a tras – îi secera. Și băiatul meu cum a fost aplecat, l-a împușcat aici (arată în zona șoldului drept, în spate, n.r.). I-a intrat glonte din ăla dum-dum, care explodează înăuntru. Și o avut ruptură aici în partea stângă. Aici a ieșit.
Nu știa fata mea că e împușcat. Doar a strigat băiatul: «Monica, aruncă-te la pământ! Nu contează că te murdărești. Că se deschide foc!». Plouase, era puțin baltă. Îi secera pe cei care au rămas în picioare. Băiatul meu s-a aruncat la pământ și a strigat: «Aruncă-te la pământ, nu contează că te murdărești!» Și cu mâna lui îi acoperea capul lui soră-sa, să nu o atingă și pe ea. Și fata a pus mâna peste el și atunci a strigat fata: «Petrică, intrăm în istorie!» (începe să plângă, n.r.). Și când a pus mâna peste el, i-a băgat mâna în balta de sânge. Că i-a atins artera femurală și țâșnea sânge.
Și când a băgat mâna în balta de sânge, fata a strigat: «Petrică, ești rănit!» Și el atunci a strigat: «Lasă-mă pe mine, tu poartă-ți grija ta! Nu-ți ridica capul!» Că se deschisese focul. Și atunci, fata, cu mâna plină de sânge, s-a ridicat în picioare și a strigat: «Ajutați-mă, frățiorul meu este rănit!» Și cineva i-a împins o țeastă în care încă se zbătea creierul. Și a întrebat-o: Ăsta ți-i frate-tu?» Ea a spus: «Nu, fratele meu are cap, dar nu știu unde e rănit».”, mai povestește, printre lacrimi, Maria Poptean.
Fiica ei, cu trei ani mai mică decât fratele ei, vede o salvare în depărtare. O Dacia Break. În ea se află o mamă din Târgoviște, care venise cu copilul ei bolnav la Spitalul Colțea. Doar că acolo nu poate intra. Sora lui Petru Poptean aleargă către mașină.
„Fata mea a călcat peste creiere, peste carne, peste plămâni, peste masa de carne și a fugit spre ambulanță. A venit șoferul și m-a ajutat și l-am ridicat pe Petrică. L-a dus la mașină. În față, lângă șofer, s-a pus mama cu copilul bolnav și pe banca din spate l-a întins pe băiatul meu. Și fata mea se urcase în portbagaj și îi pusese mâna sub cap și i-l ridicase, cu geamul lăsat, ca să aibă aer”, mai spune mama cu durere în glas.
„Uită-te, puiul mamii! Ca bradul era! Că făcuse sport cât a fost la școală la liceu. Făcuse rugby. Copilul meu nu a fost niciodată bolnav”, continuă femeia, cu durere în glas și cu lacrimi șiroindu-I pe obraji.
În mașină, Petrică își liniștește sora! Zâmbește. O încurajează. Ea e speriată și plânge. Se plimbă mult până când ajung la Spitalul 9. Abia când ajunge la spital, își dă voie să verse o lacrimă. Spune ultimele cuvinte. Sora lui primește calmante. Apoi sare la beregata unui doctor care vrea să mușamalizeze cauza morții fratelui ei.
„Și de la Sala Dalles de unde s-a întâmplat accidentul nu a știut omul ăla unde să se ducă și a ajuns pe la Spitalul 9. Și băiatul meu zâmbea și spunea: «Nu mor eu dintr-atât, că fata plângea și îi era frică. Nu mor eu dintr-atât, dar scăpăm de Ceaușescu! Nu îl apucă Crăciunul!» A murit cu focul ăsta, cu setea asta să scăpăm de comunism.
Și pe când s-a jungă pe porțile spitalului, atunci i-a scăpat lacrima din ochi și a strigat la soră-sa: Să ai grijă de mama și de tata! Și atunci s-au deschis porțile și au venit doctorul și asistentele să îl primească. Fata a strigat: «Ajutați-mă, că e rănit! Și am aceeași grupă sanguină» – Ea cu gândul să îl ajute cu sânge. Și doctorul i-a spus că a murit. Fata a strigat. Apoi i-au făcut ei calmante.
Pe el l-au dus la morgă. Și acum să-I facă certiifcatul de deces. Se continua și aici ca la Timișoara. Să îi pierdem! A strigat o asistentă: «Domnul doctor, ce diagnostic să trec?» Și nu știu ce diagnostic i-a pus doctorul și atunci s-a dus fata mea și i-a rupt asta de la gât și i-a strigat: «De când e fratele meu pacientul tău de îi știi diagnosticul? Chiar așa ați ajuns, criminalilor? Cum? Nu știți de ce a murit?» Și atunci i-a spus doctorul asistentei: «Da, treci plagă împușcată»”, își mai amintește femeia, cu mândrie în glas pentru reacția și curajul fiicei ei.
Mama îndurerată vrea să îi ia locul copilului ei, pe stradă! Regele Mihai și Regina Ana au fost la mormântul lui Petrică al ei
Sfâșiată de durere, mama lui Petrică Poptean iese în stradă, după ce aude la „televiziune” că trebuie să fie apărat sediul. Aleargă pe caldarâm până când o prinde din urmă soțul ei și o oprește.
„Și apoi, cu ajutorul lui Dumenzeu, a ieșit tot Bucureștiul pe 22 decembrie. Atunci și-a luat și Ceaușescu zborul. Băiatul meu era la morgă și eu, pentru că strigau la televiziune să apărăm televiziunea, eu fugeam pe stradă să mă duc și eu la televiziune. Și a fugit bărbatu-meu după mine și m-a luat: «Vino, să nu se întâmple ceva și cu tine!» Voiam eu să-mi înlocuiesc copilul. Numai să scăpăm de hoții și de criminalii”, își mai amintește ea, în timp ce disperarea pe care a simțit-o atunci i se aude din nou în glas.
Femeia spune că a muncit toată viața, fără să aștepte vreodată cu mâna întinsă.
„Eu sunt din Ardeal și am 54 de ani de când stau în București, dar nu mi-am schimbat accentul. La noi în zona noastră nu a fost colectiv. Noi am muncit. Eu sunt învățată cu munca. Am muncit. Când am fost la sapă, la sapă, când am fost la birou am știut și să-mi fac treaba cu cinste și să-mi câștig pâinea, dar nu am așteptat să îmi dea nimeni, la mâna întinsă”, mai spune ea.
Buletinul ei e plin! A votat de fiecare dată. Și fiica ei, la fel, iar acum, singurul nepoțel, de 14 ani, a votat pentru prima dată.
Regele Mihai și Regina Ana au fost la mormântul lui Petru Poptean. Mama îndurerată își aduce aminte momentul în detaliu.
„Îi mângâiau fotografia și spuneau: «Bravo, copile, pentru voi suntem liberi!». Au venit cu părinetele Galeriu. Am fost prin mănăstiri, după necazul ăsta. Am fost cu soțul meu înnebuniți. Am rămas distruși. Am ajuns la Biserica unde slujea părintele Galeriu și i-am povestit și atunci el a venit aici și a sfințit crucea și a pus unde să se facă Biserica Eroilor”, spune femeia.
Nici gând să își părăsească „glia” după Revoluție! Încă o tragedie i-a îngenuncheat familia
Fiica ei și-a terminat facultatea și a rămas „normală, că putea să nu rămână”. În prezent, se ocupă de afacerea familiei, la care obișnuia să muncească alături de soțul ei.
„Acum trei ani, ginerele meu a făcut comoție cerebrală. El era de-o seamă cu băiatul meu. Născuți în aceeași lună din același an. A fost ca copilul meu și a venit la ora 13.00 să îi pun să mănânce și vorbea cu nasul așa și numai așa și-o scăpat capul. I s-a rupt artera. Și mergem înainte cu Dumnezeu și cu rugăciuni. Și ne ajută Dumnezeu.
Nici gând n-avem noi să ne părăsim glia! Nu! Aici, cum putem. Ginerele meu avea atelier, iar fata mea îi ținea contabilitatea. Și-a deschis firmă de geamuri, de sticlărie. Și acum fata mea noaptea lucrează la calculator, cu contabilitatea, furnizorii și muncitorii – are patru muncitori cărora trebuie să le dea salariul. Și tragem acolo cum putem. O ajut cât pot, cu treburile gospodărești, dar ferească Dumnezeu să ne părăsim țara!”, povestește mama celor doi revoluționari, dintre care unul a fost ucis.
Ce voia Petru Poptean să facă înainte de a muri
Petru Poptean își terminase liceul, își făcuse armata, lucra și el pirogravură pe sticlă. Era ca salariat, dar nu era mulțumit, după cum povestește mama lui.
„El vedea, că eu din Ardeal, la noi dacă nu a fost colectiv, noi aveam vci, lapte, caș. Când mergeam acasă veneam încărată. Toamna veneam cu porcul tăiat, de la părinții mei de acolo. Deci noi nu am fost lipsiți. Casa noastră a fost cu de toate. Eu n-am stat să iau pui și de astea. În vacanță mergeam cu ei acolo. Aveam bivoliță, lapte de bivoliță. Cu găleata arunca mama la păsări grâul.
Pentru libertate a ieșit în stradă. Băiatul meu vedea că dacă la noi nu a fost colectiv – tata meu a fost deputat. Așa i-a și rămas numele. Îmi amintesc cum era când eram noi mici și l-au arestat pe tata. Că nu a lăsat să se facă colectiv la noi. În județul Cluj, Huedin, Ciuleni”, mai povestește femeia.
Dacă a meritat sacrificiul? „Nu a meritat, pentru că a fost prea mare. Au murit copiii noștri și au rămas tot criminalii în conducere. Eu pe Rațiu l-am votat. Și a venit Rațiu pe aici pe la morminte. Plângeam. Și zicea: «Ce să vă fac dacă n-ați pus ștampila?» Ba da, dar n-am avut eu putere”, spune femeia.
30 de ani de la Revoluție. Durerea nu se stinge.