Antena Căutare

America Express, 15 ianuarie 2023. Concurenții au ajuns în Mexic. Cum au reacționat când au aflat ce pericole îi așteaptă

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii America Express! Cele 9 perechi de vedete au ajuns în Mexic, după un drum lung. Hai să vezi cum au fost întâmpinați de Oase, dar și cum au reacționat când au aflat ce pericole îi pândește la orice pas.

9 cupluri de vedete au acceptat provocarea America Express - Drumul Aurului. Prima țara prin care se vor aventura concurenții este Mexic, o destinație plină de pericole la orice pas.

După un drum lung de câteva ore, echipele au fost întâmpinate de Oase la coborârea din autocar. Acesta a ținut să le informeze că drumul pe care au pornit nu este unul ușor, iar cursa poate începe oricând.

„Bun venit în America Express. Cum a fost drumul? Lung! Ne-am luat un al cincilea bagaj care conținea strictul necesar, aveam cinci bagaje”, a mărturisit Andreea Antonescu.

„Toată lumea era la pământ”, a mai adăugat Puya.

Citește și: America Express lansează concursul unei experiențe unice pentru telespectatori: participarea la filmările următorului sezon

Oase a reușit să-i trezească în concurenți sentimentul de nerăbdare, dar și de frică cu detaliile pe care le-a scos la iveală despre aventura din America Express - Drumul Aurului.

„Eu m-am speriat, inițial am plecat în șalpi și m-am întors să-mi iau adidași. Ăsta s-a panicat, eu m-am panicat că s-a panicat el ”, a dezvăluit Cătălin Bordea.

Cum au reacționat echipele din America Express când au aflat câte pericole sunt în Mexic

Înainte de a porni în cea mai dură aventură din viața lor, cele 9 perechi de vedete au fost informate cu privire la pericolele din Mexic. Aceștia au rămas fără cu gura căscată la aflarea vești că li se poate întâmpla ceva rău oricând.

„Puteți fi răpiți, puteți fi omorâți, vă mușcă șerpii”, au spus Bruja și Pufeh vizibil uimiți.

„Pe mine m-a speriat un pic mai mult, eu eram palid”, a mai adăugat chef Cătălin Scărlătescu.

De asemenea, concurenții au fost anunțați că au dispozitive de urmărire în ghiozdane: „Am pus sisteme de urmărire în ghiozdanele voastre”.

Citește și: Irina Fodor provoacă vedetele la America Express cu cele mai dificile misiuni: ”Felul în care concurenții luptă pe traseu va uimi”

„Practic nu trebuie să câștigăm, ci să supraviețuim aici!”, a mai completat unul dintre concurenți.

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Aurului

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam și mama ei pornesc pe un drum misterios și magnific. Mii de kilometri în căutarea orașului de aur, visul marilor cuceritori: El Dorado. Un itinerar fabulous, pe teritoriile a trei țări exotice. Tărâmul zeilor azteci, o țară a contrastelor, de la satele rătăcite prin munți la plajele de la Marea Caraibelor și cele mai mari aglomerații de pe pământ, Mexicul, cu esențele lui tari și culorile aprinse este locul în care începe aventura celui mai dur reality show din România.

Ca și până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

De asemenea, Irina Fodor îi va însoți pe concurenți în cea mai mare provocare a vieții lor de până acum.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 în fiecare duminică de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, dar și pe AntenaPlay.

CONCURS | Viză de America. Poți câștiga șansa de a participa la filmările următorului sezon America Express și premii să... America Express, 15 ianuarie 2023. Catrinele s-au strecurat pe furiș în dormitoarele concurenților și au „furat” un obie...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și Africa, pentru fabricile de armament
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și... Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x