Antena Căutare

America Express, sezonul 6. Cine a câștigat jocul de amuletă: „Ne-am eliberat de sclavie!”. Ce echipă a pierdut la o distanță mică

America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6, ediția din 4 noiembrie 2023. Pentru a câștiga Jokerul prețios, concurenții sunt nevoiți să îndeplinească o nouă misiune. Care este echipa norocoasă ce a câștigat jocul de amuletă.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY. Drumul Soarelui ne aduce în partea vestică a Columbiei, în inima unei vaste comunități, factor important al diversității acestei țări aducându-și aportul prin tradițiile și obiceiurile lor atât de speciale ce inspiră jocul pentru amuletă.

Citește și: Cine sunt concurenții de la America Express sezonul 6. Acestea sunt cele 9 perechi care pleacă pe Drumul Soarelui

Cine a câștigat jocul de amuletă la America Express. Află ce s-a întâmplat în ediția din 4 noiembrie 2023, pe Drumul Soarelui

Irina Fodor întâmpină cele trei echipe ca de fiecare dată și le anunță ce au de făcut pentru a obține Jokerul: “Dragilor, suntem în inima așa numitei Afro Columbia, printre niște oameni cu o istorie foarte zbuciumată, dar care astăzi se bucură de viață și de soare. Acest hacienda spune multe despre spiritul lor. S-a dovedit că pe cât de puternic, pe atât de abil și descurcăreț este, încât să reziste multor experiențe dintre cele mai grele. Pe această hacienda foarte frumoasă a fost reședința temporară a marelui erou al Independenței din America Latină Simon Bolivar.

În timpul războiului de Independență de sub puterea Coroanei Spaniolă, Bolivar a fost nevoit să ceară ajutorul tuturor comunităților și triburilor pentru a se uni, astfel încât să scape de asuprirea Spaniei. Afro columbienii au fost cei mai curajoși luptători, oameni de bază.

Dar hacienda are și o parte întunecată, pentru că bună parte din istoria sa a fost un nod important pe harta comerțului de sclavi africani. Se spune că mulți dintre ei au încercat să evadeze, au riscat cel mai cumplit sfârșit.

Irina Fodor le-a povestit că doi dintre cei ținuți ca sclavi au inventat un mod impecabil de a evada, iar jocul este legat de acest eveniment istoric: “Voi, astăzi, vă veți pune un pic în locul lor. Sunteți legați așa cum erau sclavii legați pe aceste meleaguri și va trebui să vă eliberați”.

Însă pentru a se putea elibera, ei trebuie să facă rost de niște hărți și de niște chei. Au nevoie de trei chei, pe care le vor descoperi pe măsură ce vor găsi hărțile, dar trebuie să facă mulți alți pași pentru a câștiga jokerul și o amuletă de 1.000 de euro.

Prima dată trebuie să facă o undiță cu care să pescuiască prima hartă.

Câștigătorii sunt Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Jokerul tras de ei: "Cu acest Joker poți scădea 30 de minute din timpul de sosire al unei echipe la punctul de acordare a imunității".

Citește și: CONCURS | Viză de America. Ce trebuie să faci pentru a câștiga șansa de a merge la filmările următorului sezon America Express

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY! Urmărește videoclipul de mai sus pentru a vedea cum a continuat aventura echipelor. Rămâneți pe a1.ro pentru a afla cele mai importante detalii din cursa vieții lor: America Express - Drumul Soarelui!

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această dată.

Show-ul este difuzat sâmbătă de la ora 20.00 și duminică de la ora 21.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Citește și: Cum arată soția și copiii lui Cătălin Țociu de la America Express. Romică Țociu are doi nepoți adorabili si o noră superbă

America Express, sezonul 6. Două echipe au fost penalizate chiar în fața pupitrului Irinei Fodor: „Nu era permis”... America Express, sezonul 6. Aris Eram, scos din sărite de sora sa, Alexia Eram, din cauza coregrafiei eșuate. Ce dialog ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și Africa, pentru fabricile de armament
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și... Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x