Antena Căutare

Semifinala America Express, 18 decembrie 2023. Care a fost prima echipă reunită la Irina Fodor. Anunțul neprevăzut făcut la careu

Care a fost prima echipă reunită la Irina Fodor. Anunțul neprevăzut făcut la careu: „S-au mai câștigat niște sfințișori”. Cine a primit cele mai valoroase cartonașe. Află ce s-a întâmplat în etapa semifinala, la America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6, în ediția 38 din 18 decembrie 2023.

După o etapă în care au stat departe, luptând pe fronturi separate, iată că a sosit momentul dulcii reîntâlniri. Cât de bine le-a prins, cu ce s-au ales, cum își vor aminti această experiență, rămâne de trecut în albumul aventurii. Ceea ce este primordial acum, este câți „sfințișori” s-au strâns la buget și câte puncte?

Irina Fodor are un bilet de aur către etapa finală care așteaptă să fie revendicat de cea mai tenace echipă. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Care a fost prima echipă reunită la Irina Fodor, în semifinala America Express. Anunțul neprevăzut făcut la careu. Află ce s-a întâmplat în ediția din 18 decembrie 2023, pe Drumul Soarelui

Irina Fodor și concurenții rămași alături de ea își așteaptă perechile la careu. O parte dintre concurenții plecați în misiune au găsit mașini la autostop, o parte dintre ei încă fac probele, însă pentru cei în căutarea unei mașini, este destul de greu pentru că drumul e lung până unde au de ajuns.

Argentina este o țară de dimensiuni impresionante numai privind-o pe harta continentului latin. Distanțele între orașe sunt mari, iar în zi de sărbătoare, autostopul pentru cei din cursă a fost cu adevărat o încercare. A fost necesar să-și dozeze răbdarea, să schimbe mașini, să urce și să coboare ori de câte ori a fost nevoie, gândindu-se înainte de toate la scopul principal, să ajungă în orașul Rafaela, acolo unde Irina îi așteaptă cu partenerii lor. Cel mai în urmă este Cătălin, care încă împarte torturi aniversare în piața din Sunchales.

Aris Eram a ajuns primul la careu formând din nou echipa cu Aris Eram.

Suntem pe ultima sută de metri până la momentul când cei din cursă își vor reîntâlni partenerii. Emoțiile cresc cu fiecare clipă pentru Laura Giurcanu și Giula Anghelescu, din nefericire Cătălin este încă prea departe de momentul în care se va revedea cu Romică Țociu.

A doua echipă reunită a fost formată din Laura Giurcanu și Sânziana Negru. A treia echipă reunită a fost Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, iar pe ultimul loc a ajuns Cătălin Țociu, la tatăl său, Romică Țociu.

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY! Urmărește videoclipul de mai sus pentru a vedea cum a continuat aventura echipelor. Rămâi pe a1.ro pentru a afla cele mai importante detalii din cursa vieții lor: America Express - Drumul Soarelui!

Citește și: CONCURS | Viză de America. Ce trebuie să faci pentru a câștiga șansa de a merge la filmările următorului sezon America Express

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această data. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Citește și: Giulia și Vlad Huidu au câștigat amuleta în etapa semifinală America Express

America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6, ediția 21 din 19 noiembrie 2023.

Semifinala America Express, 18 decembrie 2023. Ce meserie are Cătălin Țociu. La ce strategie a apelat la proba cu tortur... America Express, lider de audiență. Ultima parte a luptei pentru biletul de aur aduce condiții extreme: „Nu mai puteam r...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Opt oameni au muncit, cinci zile și cinci nopți, să salveze pisica blocată în tunelul metroului la Politehnica
Opt oameni au muncit, cinci zile și cinci nopți, să salveze pisica blocată în tunelul metroului la Politehnica Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
REPORTAJ: „Cu grijă, domnu’, că intră ramura în mașină.” Furtună pe malul Dâmboviței. Un polițist, o drujbă și sinistrații de pe TikTok
REPORTAJ: „Cu grijă, domnu’, că intră ramura în mașină.” Furtună pe malul Dâmboviței. Un polițist, o... Jurnalul
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă acționați ACUM
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă... Kudika
Trei zodii dau lovitura după 5 iulie. Vin bani, iubire și noroc pe bandă rulantă
Trei zodii dau lovitura după 5 iulie. Vin bani, iubire și noroc pe bandă rulantă Redactia.ro
Staţiunea din România unde plaja a devenit un covor de alge. Turiştii, întâmpinaţi de un miros greu de îndurat
Staţiunea din România unde plaja a devenit un covor de alge. Turiştii, întâmpinaţi de un miros greu de îndurat Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x