Antena

Burlacul 12 martie 2021. Cum arată vila de lux în care fetele vor locui pe parcursul emisiunii Burlacul

Fetele au fost cazate într-o vilă de lux și au la dispozție tot ce este necesar pentru un trai fără griji, cât timp vor face parte din sezonul șase al emisiunii Burlacul.

Publicat: Vineri, 12 Martie 2021, 23:45 | Actualizat: Vineri, 12 Martie 2021, 22:37
Galerie de imagini
Cum arată vila de lux în care fetele vor locui pe parcursul emisiunii Burlacul
Antena 1/ Burlacul

Pretendentele vor împărți casa, camerele, dar și speranțele, totul pentru a-și găsi liniștea lângă Andi Constantin.

Din 25 de pretendente la inima Burlacului, doar 15 au fost norocoase să-l descopere mai mult pe Andi Constati, alături de care au ocazia de a ajunge în Turcia pentru a încerca să îi cucerească acestuia inima definitive.

Astăzi, în cea de-a doua ediție, cele 15 fete rămase au sosit în Turcia, într-o vilă impresionantă pe care o vor împărți pe parcursul competiției.

Pe aceeași temă

Când au văzut locația în care își vor petrece cea mai mare parte din timp, fetele nu s-au putut abține să nu-ți exprime bucuria: "Vai, dar ce frumos e!", "Nu pot să cred!", "Mamă, fetelor. E exact cum am visat", sunt doar unele dintre reacțiile fetelor, uimite fiind de priveliștea cu adevărat hipnotizantă a loculi unde vor sta.

Pretendentele la inima lui Andi au fost copleșite de priveliște

Aventura începe într-un loc de poveste, unde peisajele luxuriante se împletesc cu dorințele arzătoare ale fetelor, dar și pretențiile de nivel înalt. Aici, domnișoarele vor trăi unele dintre cele mai frumoase amintiri, care ar putea căpăta o semnificație deosebită într-un final. Printre palmieri, se zărește vila cu piscină din Turcia la care fetele vor încerca să-și găsească un loc primitor, un loc unde să se poată simți confortabil și să-și poată așeza fiecare gând, dar și fiecare intenție.

În tot acest timp, la câțiva kilometri depărtare, într-un loc plin de culoare și de savoare, Burlacul se pregătește sufletește pentru a porni pe noul drum.

Răzvan Fodor a glumit pe seama diferențelor "majore" dintre vila fetelor și locul unde el și Andi locuiesc.

Pe aceeași temă

"Fetelor, pentru că încă suntem în plină pandemie, din păcate, pentru următoarele zile vom sta separați, adică voi veți sta aici, eu cu Andi stăm în altă parte. Mă rog, noi nu avem așa ceva! E ca un fel de colibă, din asta, tradițional turcească", spune Răzvan Fodor.

Recomandari A1

Dornic de noi experiențe și nerăbdător să afle mai multe despre fetele care vor să-i cucerescă inima, Burlacul le-a pregătit fetelor multe surprize și clipe fantastice: “Am plecat din România ca să ne deconectăm de cotidian, de griji și să ne concentrăm mai mult pe sentimente, pe trăiri și pe emoții”.

Turcia, “granița dintre două lumi”, așa cum o numește Andi, este țara în care fetele și Burlacul vor păși pe drumul dragostei.

Burlacul Andi Constantin a pregătit multe surprize pentru fete!

Multiplu campion la fitness și antreprenor, Andi Constantin este pregătit să plece în cea mai importantă călătorie din viața sa, la capătul căreia speră să își găsească aleasa inimii!

Burlacul nu este singur, ci îl are alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi aleasa. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.

Însă cine este norocoasa care va pune capăt burlăcieii lui Andi rămâne de văzut!

Astăzi, în cea de-a doua ediție, cele 15 fete rămase au sosit în Turcia, într-o vilă impresionantă pe care o vor împărți pe parcursul competiției.

După ce în prima ediție s-au întrecut în a-i atrage atenția, fetele așteaptă acum cu nerăbdare întâlnirile cu Burlacul, la Istanbul. Ceea ce ele nu știu însă este că Andi le-a pregătit multe experiențe de neuitat, dar și la fel de multe surprize.

Urmărește emisiunea Burlacul aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place!

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Whatsapp LinkedIn
burlacul burlacul andi constantin andi constantin antena 1 antena 1 burlacul burlacul 12 martie 2021 burlacul sezonul 6
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care...
Îți mai amintești de Melissa Azak? Ce mesaj a transmis după cutremurele din Turcia
Andi Constantin, look-ul răvășit care le-a surprins pe fanele sale. Imaginea neașteptată din...
Malinka Zina, imagine incendiară în lenjerie intimă. Cum arată fosta concurentă de la Burlacul într-o...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste