Burlacul 12 martie 2021. Rodica Budurcă se retrage din emisiunea Burlacul. Motivul pentru care blonda pleacă acasă
Rodica Budurcă a venit la emisiune cu gândul să-l cucerească pe Burlac, dar alege să se retragă. Motivul pentru care tânăra afaceristă în vârstă de 24 de ani renunță la drumul către inima lui Andi Constantin.
Publicat: Vineri, 12 Martie 2021, 23:45 | Actualizat: Vineri, 12 Martie 2021, 20:50Rodica are 24 de ani și este studentă la Medicină, dar conduce deja și propria afacere, un salon de înfrumusețare. Deși foarte tânără, Rodica are deja o experiență de zece ani în muncă.
Tânăra afaceristă se numără printre cele mai norocoase femei pentru că din 150 de candidate înscrise pentru inima Burlacului, doar 25 au avut șansa să fie selectate, iar ea s-a numărat și printre cele 15 care au reușit să-l surprindă pe Andi și să câștige un trandafir. Iar cu toate acestea, a puns capăt drumului în emisiunea Burlacul!
Rodica Budurcă a venit dispusă să-și cunoască prințul și să rămână alături de el pentru totdeauna și deși nu a cunoscut identitatea Burlacului, a decis să dea o șansă iubirii și să se aventureze pe acest drum al cunoașterii, fără a avea detaliile călătoriei.
Pe aceeași temăMotivul pentru care Rodica Budurcă a decis să părăsească emisiunea Burlacul
Rodica a trecut prin multe ca să ajungă în fața Burlacului. Blonda a avut parte de un incident neașteptat chiar înainte de a-l întâlni pe Andi: a făcut accident cu mașina!
“Am trecut prin coșmarul vieții mele și tot am ajuns. Cel mai crunt lucru care putea să se întâmple s-a întâmplat“, spunea Rodica în prima ediție.
15 fete au primit în urmă cu câteva zile șansa de a porni în aventura vieții lor, însă doar 14 au avut ocazia de a călători împreună spre Istanbul, unde speră să își găsească dragostea.
Rodica, cea de-a cinsprezecea concurentă care a primit trandafirul în timpul ceremoniei inițiale și cea care a suferit un accident în timp ce se îndrepta la întâlnirea cu Burlacul, a fost nevoită să se retragă.
Accidentul de mașină care părea inițial să nu aibă niciun fel de impact asupra stării ei de sănătate a fost ceva mai grav, necesitând ulterior investigații suplimentare. În acest sens, Rodica a fost nevoită să ia o decizie pe care nu și-o dorea!
“În urma evenimentului nefericit prin care am trecut, va trebui să mă retrag din traseul meu, din această emisiune. Nu-mi place decizia, dar i-a aprținut total medicului și atunci prefer să urmez întru totul ceea ce mi-a spus, ca să nu apară ulterior mai multe complicații”, a spus Rodica Budurcă.
Aceasta a ajuns chiar și la spital, dar din fericire, inițial, nu a avut răni grave, doar o contuzie ușoară, care nu a oprit-o să ajungă în fața lui Andi Constantin, dar se pare că nu mai poate continua.
Rodica a venit tocmai din Galați ca să îl cunoască pe Burlac, însă a ales să se întoarcă acasă din cauza problemelor de natură medicală.
Pe aceeași temăBlondina împarte viața de medicină cu cea de afaceristă foarte bine și se mândrește deja cu o carieră de succes: "Am pus cariera pe primul loc pentru că nu am avut lângă mine o persoană căreia să îi dedic absolut tot timpul meu. Am început să muncesc de la 15 ani! Sunt o femeie independentă financiar și aș prefera să am un bărbat care are cel puțin aceleași venituri ca și mine", a declarant Rodica în prima ediție.
Urmărește emisiunea Burlacul aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place
Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/