Antena

Burlacul, 2 aprilie 2021. Bârfele din casa fetelor provoacă discuții tensionate. Concurentele s-au aliat împotriva Angelei Antocel

Tensiunile din casa fetelor nu au luat sfârșit, mai ales atunci când bârfele ajung la urechiile nepotrivite.

Publicat: Vineri, 02 Aprilie 2021, 21:37 | Actualizat: Vineri, 02 Aprilie 2021, 21:37
Galerie de imagini
Tensiunile din casa fetelor nu au luat sfârșit, mai ales atunci când bârfele ajung la urechiile nepotrivite

În timp ce Dominique, Ana și Andreea se aflau la un date cu Burlacul, celelalte concurente au aflat noi bârfe. Vanessa și Roxana au adus în discuție vorbe urâte, pe care celelalte concurente le spun pe la spatele lor.

"Am auzit că mă face pe aici lumea falsă", a spus Vanessa Țone.

"Și despre mine, că mă îmbrac prea provocator ca să atrag atenția. Nu are tupeu să zică în față, vin mult mai provocator data viitor, vin în costum de baie. ", a mai completat-o Roxana Răpăilă.

Fetele au discutat în amănunt despre fiecare bârfă pe care au auzit-o, însă nu au reușit să afle de unde au pornit aceste speculații.

Pe aceeași temă

Întrebată despre acuzațiile de la masă și despre situația dificilă, Mădălina Alexe a mărturisit în cadrul unui testimonial, că este posibil ca de la ea să fi pornit toate discuțiile.

"Cred că de la mine a pornit circul ăsta. Am început eu să vorbesc aici despre cine este falsă și cine nu. Mă simt foarte prost și m-am gândit toată seara la asta, el trebuie să vadă dacă sunt reale sau nu.", a spus Mădălina.

Angela Antocel a devenit țina celorlalte concurente

După discuția de la masă și tensiunile acumulate în ultimele zile, fetele au decis să își spună în față ceea ce cred una despre cealaltă. Prima a fost Vanessa, care i-a mărturisit Angelei că are o privirile ucigătoare și că se uită foarte urât, iar Cristina i-a spus că îi transmite o energie negativă.

La scurt timp, fetele au început din nou să vorbească despre Iulia Cazacu și despre gestul Catrinei de la Ceremonia Trandafirului, lucru care a enervat-o pe Angela și a îndemnat-o să reacționeze imediat. Conflictul aprins dintre cele doua a fost unul evident din replicile pe care și le-au aruncau.

"Dar nu trebuie să ridici vocea așa la mine. Eu doar te-am întrebat, spune și numele", a zis Angela

Recomandari A1

"Eu cred că Angela are ceva personal cu mine, i-am spus asta și în față aseară. Am văzut! Nu știa cum să mă înțepe, dar a găsit aseară motivul. Nu trebuia să se bage în acel subiect.", a mărturisit Catrina.

Pe aceeași temă

Discuția dintre cele două a degenerat, iar fetele și-au îndreptat toată atenția spre Angela, care a devenit noul inamic în casă. Cearta a continuat și în cameră, unde Andreea și Vanessa nu au fost mulțumite de noua mutare a surorilor.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

Printre surprizele sezonului 6 se numără şi proiectul online "Burlacul - Destăinuiri", care apare în fiecare săptămână pe AntenaPlay, după difuzarea emisiunii de vineri seară, de la 20:30. În cel mai nou proiect digital, Andi Constantin face confesiuni despre toate momentele petrecute în cadrul edițiilor, cât și despre fetele care vor să îl cucerească. Fiecare episod va fi comentat împreună cu un invitat special, un prieten apropiat, care va descoperi alături de Andi cum a decurs procesul celei mai importante aventuri din viața lui.

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare vineri, de la ora 20:30, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Whatsapp LinkedIn
sezonul 6 andi constantin angela antrocel
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei "Avea viteză, peste 200". Doi oameni ucişi într-o fracţiune de secundă, de o maşină primită cadou la majorat. Filmul tragediei din Dolj
Citește și
Medicool sezonul 6, 1 iunie 2024. Cum se tratează corect „roșu în gât” la copii
Medicool sezonul 6, 4 mai 2024. Metode de slăbit tradiționale și medicale. Ce spun specialiștii
Cât costă să mănânci la restaurantul Sânzianei Negru. Câștigătoarea America Express deține un...
Diseară, la America Express, în prima etapă din Argentina, se schimbă echipele!
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Deși a încercat să-l țină ascuns, a fost dată de gol! Andreea Bostănică, imagini cu iubitul milionar,... Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au pantofii sport o gaură în plus. Puțini știu ce poți face cu ea, de fapt useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal 6-12 ianuarie 2025. Cum influențează retrogradarea lui Marte în Rac zodiile Jurnalul
Andreea Bălan și Victor Cornea, separați de Revelion 2025: Cum au petrecut noaptea de Anul Nou Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe... Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit costurile reale pentru 232.000 de kilometri... UseIT
7 greșeli pe care le faci când prepari terci de ovăz Hello Taste