Antena Căutare

Burlacul 22 aprilie 2021. Reacția lui Andi Constantin la decizia Cristinei Jașcu de a părăsi competiția

Cristina Jașcu de la Burlacul sezon 6 a hotărât că nu mai vrea să lupte pentru Andi Constantin. Astfel, ea a părăsit competiția.

Decizia ei vine la o zi după ce au avut un single date, de care păreau ambii mulțumiți. Cu toate acestea, noaptea i-a fost un sfetnic bun Cristinei, care a realizat că nu simte nimic pentru Andi.

Astfel, le-a comunicat celorlalte fete decizia ei de a părăsi competiția Burlacul. Deși inițial și-a dorit să vorbească cu Andi la Ceremonia Trandafirului, vestea neplăcută a fost primită de Andi prin intermediul echipei de producție.

”Am înțeles mesajul ei. Pot fi de acord cu el. Eu am simțit că am făcut toate eforturile necesare ca ea să își dea seama dacă simte ceva pentru mine, dacă este interesată de mine. Singura problemă ar fi faptul că părea că nu din cauză că nu simte ceva pentru mine nu ar fi făcut anumite gesturi, ci pentru că... poate este o fire mai reținută și nu este capabilă să treacă peste aceste limite încât să pună umărul la apropiere, la o viitoare posibilă relație. Aici, de fapt, este adevărata problemă.

Am simțit că am o atenție sporită asupra Cristinei, am simțit că e posibil să cer prea mult, însă de fiecare dată când eram cu ea, simțeam că apreciază chestia asta și că e pe drumul pe care eu îl vedeam pentru ea, pe drumul deschiderii către mine.”, a spus Andi Constantin.

Întrebat cum se simte după ce preferata lui a decis să plece, Burlacul a afirmat: ”Nu știu dacă dezamăgit ar fi un cuvânt potrivit pentru cum mă simt. Simt că am mai trăit chestia asta, cred că anumite mesaje nu sunt înțelese sau primite la adevărata lor valoare, tocmai de aceea ne aflăm iar în situația asta. Nu pot să spun că mă simt rănit în orgoliu, însă simt că m-am păcălit încă o dată, încercând să scot ce e mai bun din oameni. Nici măcar nu-mi doresc apreciere pentru asta, doar înțelegere.”

El a fost și cel care a afirmat că fata este liberă să plece înainte de Ceremonia Trandafirului pentru că nu vrea să mai piardă timpul.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Burlacul 22 aprilie 2021. Cristina Jașcu se retrage din cursa pentru inima lui Andi Constantin: Nu-mi provoacă niciun fi... Burlacul 22 aprilie 2021. Cine este Melissa, noua concurentă pentru inima lui Andi Constantin...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
Anunțul emoționant făcut de Dana Rogoz despre casa ei de la Viscri. Actrița este foarte mândră de locuința ei din inima Transilvaniei: „Trăim un moment minunat.” Foto
Anunțul emoționant făcut de Dana Rogoz despre casa ei de la Viscri. Actrița este foarte mândră de locuința ei... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
"Am spart geamul ca să ieșim". Pasagerii, aruncați unii peste alții în autocarul răsturnat lângă Bârlad Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x