Antena Căutare

Burlacul, 29 aprilie 2021. Andi și Răzvan Fodor, surpriză pentru Ana. Cum a fost sărbătorită concurenta

În ediția 8 din sezonul 6 Burlacul, ziua Anei a fost prilej de sărbătoare. Fetele se gândeau să o celebreze pe concurentă, dar nimeni nu se aștepta la o asemenea surpriză din partea lui Răzvan Fodor și a lui Andi.

De cum a intrat Răzvan în vila fetelor, acestea au simțit că li se pregătește ceva. Prezentatorul tv le-a adus băutură și un stripper pentru sărbătorită. Un dansator îmbrăcat în costum de polițist, care a venit să anime atmosfera din casa fetelor.

Andi și Răzvan Fodor, surpriză pentru Ana

Acesta a ridicat-o rapid la dans pe Ana, dar se vedea că acel moment nu este tocmai pe placul ei. Oricât de mult s-a străduit dansatorul să-i facă pe plac, Ana a declarat că a mai participat la astfel de momente, dar nu se regăsește deloc în acest tip de distracție. Fetele au ajutat-o să scape de stânjeneală și l-au preluat ele pe dansator.

Atunci când tânărul a mers la Angela, aceasta i-a spus clar că nu vrea să o atingă, în limba engleză, deși până în acel moment declarase că nu cunoaște limba atât de bine. Concurentele au dansat, s-au simțit bine, iar pentru moment tensiunile au dispărut. Cele care s-au făcut remarcate au fost însă Oana și Simona, care s-au mișcat cum au știut ele mai bine în preajma dansatorului. Oana a declarat că ea este mereu pusă pe distracție, iar Simona a spus că deși a dansat mult cu stripper-ul, i-a spus acestuia că inima ei are deja locul ocupat și nu are voie să o atingă prea mult.

Citește și: Ana Bene, femeia care l-a impresionat pe Andi Constantin cu povestea sa de viață

Andi a venit în vila fetelor

Distracția s-a terminat ca prin minune atunci când Andi a apărut în vila pretendentelor la inima lui. Acesta a adus un buchet de flori pentru Ana lși tort. Deși fetele s-au bucurat mult atunci când l-au văzut, după ce acesta s-a retras cu Ana în casă pentru un moment de intimitate, tensiunile și discuțiile au reapărut.

Andi a ținut-o pe Ana pe picioarele lui pe tot parcursul întâlnirii și a rugat-o să deschidă cadoul de la el. Burlacul i-a dăruit sărbătoritei un lănțișor și mai multe mesaje motivaționale, așa cum a făcut și ea atunci când a pășit pentru prima dată în competiție.

Ana și Andi s-au sărutat mult, s-au ținut în brațe, iar fetele au urmărit tot momentul și nu au putut să se abțină de la comentarii.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x