Antena Căutare

Cele 14 fete rămase în cursă scot toate armele în lupta pentru inima Burlacului

După ce în ediția trecută a emisiunii Burlacul o concurentă a fost deja eliminată, fetele așteaptă cu înfrigurare următoarea ceremonie a trandafirului astăzi, de la 20.30, la Antena 1.

Galerie
Cum vor încerca fetele să îl impresioneze, dar și ce arme va scoate fiecare la iveală în lupta pentru inima Burlacului

Cele 14 fete rămase în cursa pentru a câștiga inima Burlacului știu că o întâlnire cu Andi le aduce ocazia de a se apropia de el și de a-și crește șansa de a primi un trandafir la următoarea ceremonie. Rând pe rând, Iulia, Roxana și Malinka se arată fericite pentru că au fost anunțate că vor avea o întâlnire. La scurt timp după acestea le vor urma și Catrina, Angela și Cristina, iar cea mai fericită dintre ele se va dovedi a fi Dominique, cea care va fi invitată la o întâlnire romantică în doi, nu alături de un grup de fete.

Citește și: Burlacul 12 martie 2021. Primele tensiuni între Georgeta Catrina și Iulia Cazacu. De ce și-au aruncat replici dure cele două fete

Cum vor încerca fetele să îl impresioneze, dar și ce arme va scoate fiecare la iveală în lupta pentru inima Burlacului, cei de acasă pot afla vineri, de la 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a emisiunii. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului și pentru a abține trandafirul roșu, simbolul emisiunii, prin care Burlacul își exprima intențiile pe care le are față de o fată.

Strategia Burlacului înainte de a doua ceremonie din Turcia

Articolul continuă după reclamă

Dacă în ediția trecută a emisiunii Burlacul alegerea lui Andi a fost determinată de faptele uneia dintre concurente, de această dată decizia se anunță una grea înainte de următoarea ceremonie a trandafirului.

Ctește și: Rodica Budurcă, fosta concurentă "Burlacul", se mândrește cu o mamă superbă. Cum arată cea de la care a moștenit frumusețea

Pentru a reuși să își dea seama cum poate face eliminările fără să greșească, Andi Constantin a decis să le expună pe cele 14 fete rămase în cursa pentru a câștiga inima Burlacului la situații cât mai inedite. ”M-am gândit așa: o să încerc să analizez îndeaproape fiecare fată și să văd ce nu îmi place, cu ce nu aș putea să trăiesc lângă. Practic... caut motive să nu dau acel trandafir. Nu caut defecte, caut nepotriviri... o să le pun în diferite ipostaze ca să își arate sau nu anumite trăsături”, a mărturisit Andi.

Strategia Burlacului înainte de a doua ceremonie din Turcia: ”Caut motive să nu dau acel trandafir”... Burlacul 19 martie 2021. Ce spun fetele despre dezvăluirile Burlacului Andi Constantin și ce a enervat-o pe Vanessa Țone...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x