Marele Charlie Chaplin a scris faimoasa melodie de la "Telecinemateca" postului național. ”Pentru un solist mort de 17 ani!”
În 1967, marele Charlie Chaplin scrie ”This is My Song”, o melodie superbă, pe care o pune pe coloana sonoră a ultimului său film, ”Contesa din Hong Kong”. Peste un an și jumătate, Viorica Bucur, viitoarea realizatoare a ”Galei desenului animat”, ajunge în TVR și propune ca aceasta să devină...genericul faimoasei emisiunii ”Telecinemateca”
Autor: Cătălin Oprişan Publicat: Miercuri, 03 Iunie 2020, 19:12 | Actualizat: Joi, 04 Iunie 2020, 00:16În 1967, marele Charlie Chaplin scrie scenariul și regizează ultimul său film, ”Contesa din Hong Kong”, o comedie romantică în care joacă Marlon Brando, Sophia Loren sau cel de-al treilea fiu al său, Sydney. Este a doua sa peliculă în care nu deține rolul principal (prima fusese ”Opinia publică” sau ”Parizianca”, 1923) și unica sa producție color. ”Contesa din Hong Kong” se baza pe chiar pe memoriile lui Chaplin. Acesta cunoscuse, prin 1920, în Franța, o rusoaică pe nume Moussia Sodskaia, alintată ”Skaia”, care apoi avea să se refugieze la Shanghai. Prin 1930, Chaplin vorbise cu faimoasa Paulette Goddard pentru o ecranizare, dar totul rămăsese la stadiul de proiect.
În 1967, Chaplin are 78 de ani și e cuprins de nostalgiile tinereții. Rex Harrison spune ”pas”, dar Marlon Brando acceptă rolul. Genialul actor și regizor merge mai departe și compune o melodie pentru acest film. O intitulează ”This is My Song” și o vrea cântată de Al Jolson, unul dintre cei mai mari artiști din istorie, comediant de seamă, dotat cu o voce incredibilă, rămas în istorie drept "The World's Greatest Entertainer". I se comunică faptul că acesta a decedat în...1950, pe 3 octombrie. ”Charlie Chaplin refuză să creadă că a scris o piesă pentru un artist plecat cu 17 ani în urmă”, aveau să scrie apropiații. Nu crede nimic, până când nu i se arată o fotografie cu piatra de mormânt al lui Al Jolson. Atunci decide ca în film melodia să fie interpretată doar...instrumental!
Charlie Chaplin dând indicații regizorale celor doi imenși ai ecranului, Sophia Loren și Marlon Brando, la filmările de la ”Contesa din Hong Kong” din perioada McCarthismului, termen ce descrie o perioadă de suspiciune intensă anticomunistă în Statele Unite ale Americii, care a durat, cu aproximație, de la sfârșitul deceniului al patrulea până pe la mijlocul celui de-al șaselea
După ce-și revine din dezamăgirea de a nu-l avea pe Al Jolson ca interpret al melodiei, Chaplin nu renunță la ideea de a o transforma în hit. Se știe că locuiește în Elveția, iar în apropiere domiciliază și Petula Clark (rămasă în istorie drept prima femeie albă care atinge un artist de culoare, pe Harry Belafonte, în aprilie 1968, în cadrul unui show tv transmis în Statele Unite) o cântăreață și compozitoare britanică faimoasă în epocă. În acel moment însă, atât ea, cât și soțul și managerul ei, Claude Wolf, se găsesc în Reno, Nevada, SUA. În septembrie 1968, Wolff primește aici ”instrumentalul” și simte că piesa are potențial, că poate prinde în Franța. Tony Hatch, colaboratorul său, nu este de aceeași părere și-l anunță că nu-l va ajuta la aranjament. După mai multe refuzuri, piesa este trasă la ”Wester Studios” din Los Angeles. Petula nu o înregistrează numai în limba engleză, ci vine cu mai multe variante: ”C'est Ma Chanson”, în fraceză, ”Love, So Heisst mein Song”, pe limba lui Goethe sau ”Cara Felicita” în italiană. Aproape că refuză varianta în engleză: spune că versurile lui Chaplin sunt prea ”bătrânești, prea siropoase. Poate în 1920 erau bune, dar acum suntem aproape de 1970”, e auzită spunând. Pentru că mai au puțin timp la dispoziție, acceptă, totuși, doar dacă cei de la ”Pye Records” îi promit că va apărea ca o simplă melodie pe album. Dar aceștia o aruncă în eter ca un LP. Urmarea? Primul loc în UK Singles Chart, ”Discul de Argint” și vânzări de 500.000 de copii. Piesa place. Stă pe primul loc al topurilor în Irlanda (trei săptămâni), Australia (șase săptămâni) și face furori în Belgia, Noua Zeelandă, Singapore, Norvegia, Thailanda ori Venezuela.
Varianta din 1969 a melodiei ”This is My Song” interpretată de Petula Clark
Să-i părăsim, pentru câteva minute, pe Charlie Chaplin și pe Petula Clark.
La finalul anilor '60, Televiziunea Română se află în căutarea unei identități clare. Este momentul în care apar două emsiuni de excepție, ”Telecinemateca” și ”Teleenciclopedia”. Șeful departamentului ”Selecție - Programare Film” este Octavian Sava, scenaristul de la ”Căpitanul Val-vârtej”, un serial de mare succes pentru cei mici. El și marele Tudor Vornicu, director de programe, decis nașterea ”Telecinematecii”, cara apare la finalul anului 1968. Miercuri seara, TVR transmitea filme de excepție. Emisiunea prinde, se primesc telefoane și scrisori de la telespectatori. Dar nu are un generic!
În aprilie 1969, în redacția ”Selecție - Programare Film” ajunge regretata Viorica Bucur (n.r. - s-a stins din viață în 2011), o tânără de 23 de ani, viitor profesor doctor universitar la UNATC, viitoarea realizatoare a ”Galei desenului animat”, singura emisiunea dedicată acestui gen în perioada comunistă. ”Aveam o idee fixă! Am spus, într-una dintre ședințe, că o emsiune nu se poate afirma fără un generic. Ne gândiserăm să punem niște chipuri de actori. Octavian Sava a fost de acord, dar ne-a cerut să-l mai dinamizăm, să introducem niște momente din filme mai burlești”, declara Viorica Bucur pentru ”Adevărul”.
Faimosul generic al ”Telecinematecii”
”Mama desenului animat”, cum avea să fie cunoscută în perioada 1974 - 1992, cunoștea melodia lui Chaplin, ”This is My Song”, pe care o reținuse din filmul ”Contesa din Hong Kong”. Pentru că pelicula nu rulase în România, muzica nu era știută. ”Am propus-o ca melodie de fundal, a fost acceptată. Genericul era lung, ținea aproape cât melodia. S-a decis să se rămână la varianta originală, cea din film, instrumentală”, adăuga doamna Bucur. Pentru ”Telecinemateca” este aleasă varianta lui James Last (1929 - 2015), un cunoscut muzician german, compozitor și dirijor, care a transformat piesa într-una modernă.
Melodia se identifică, imediat, cu emisiunea. Cei care auzeau genericul știau că e miercuri seara și că urmează un film de calitate. ”Cred că a fost unul dintre cele mai de succes proiecte ale noastre”, mai spunea Viorica Bucur.
Peste ani, ”This is My Song” avea să fie înregistrată în cehă, olandeză, poloneză, sârbă, suedeză, spaniolă sau chineză. Dar, pentru români, piesa compusă de inegalabilul Charlie Chaplin continuă să însemne, și azi, la ma bine de cinci decenii de la lansare, ”Telecinemateca!”