Conserve pentru iarnă: Zacuscă combinată cu multe legume.
Pe lângă zacusca clasică, preparată de majoritatea gospodinelor, se mai pot umple cămările și cu această Zacuscă combinată cu multe legume, va fi mult mai consistentă și mai spornică.
Publicat: Marti, 07 August 2018, 19:16 | Actualizat: Marti, 16 Martie 2021, 22:46- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Pe lângă zacusca clasică, preparată de majoritatea gospodinelor, se mai pot umple cămările și cu această Zacuscă combinată cu multe legume, va fi mult mai consistentă și mai spornică.
Merită preparată și această Zacuscă de fasole verde cu dovlecei, pentru că are un gust mai deosebit.
Ingrediente pentru Zacuscă combinată cu multe legume
- 2 kg vinete
- 2 kg ardei capia
- 2 kg ceapă
- 1 kg morcovi
- 1 kg rădăcinoase(păstârnac, pătrunjel, țelină)
- 800 g pastă de roșii, sau bulion
- 750 ml ulei de floarea soarelui
- cimbru
- măghiran
- boia de ardei dulce
- boia de ardei iute
- 2-3 foi de dafin
- sare, după gust
- piper, după gust
Mod de preparare Zacuscă combinată cu multe legume
Vinetele și ardeii se coc, se curăță și se lasă la scurs, dar nu se aruncă lichidul rezultat.
Ceapa curățată și tocată mărunt se călește în ulei, până devine sticloasă.
Apoi se adaugă rădăcinoasele curățate și date pe răzătoare.
Se lasă să se pătrundă și acestea, stropindu-le din când în când cu puțină zeamă de la ardeii copți.
Se adaugă, apoi, vinetele scurse și bine tocate, ardeii tocați, și dacă compoziția este groasă, se mai adaugă din zeama de ardei și cea de vinete.
Se dă vasul la cuptor pentru aproximativ 2 ore, la foc mediu, sau până când uleiul se ridică la suprafață.
Se adaugă, apoi, pasta de roșii, iar după 10-15 minute, se adaugă o priză de condimente și sare.
Se mai gustă delicioasa zacuscă combinată cu multe legume și se potrivește gustul cu cele necesare, apoi se pune fierbinte în borcanele sterilizate.
Borcanele închise bine cu capacele, se lasă în cuptorul cald până a doua zi, sau până se răcesc definitiv, apoi se trec în beciuri sau în cămări.