Antena Căutare

Chefi la cuțite, 30 mai 2023. Cine a câștigat battle-ul opt. Ce verdict neașteptat a adus banda: „Era ceva incredibil!”

Verdictul adus de bandă a fost o surpriză pentru toți în ediția 29 din sezonul 11 Chefi la cuțite de pe 30 mai 2023. Iată cine a câștigat battle-ul opt, dar și ce echipe au intrat la proba individuală.

Chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu au fost luați prin surprindere de verdictul pe care l-a adus banda în ediția 29 din sezonul 11 Chefi la cuțite de pe 30 mai 2023. Competiția a fost una aprigă în platoul show-ului culinar.

Așa cum s-au obișnuit telespectatorii, prima farfurie care a revenit în bucătărie a fost roșie. Aceasta a fost urmată de cea gri, iar mai apoi de o farfurie neagră.

„Avem una, măcar nu o mai luăm la 0”, a spus chef Cătălin Scărlătescu când a văzut.

Citește și: Chefi la cuțite, 29 mai 2023. Cine a câștigat al șaptelea battle. Cum l-a enervat Stelian Nistor pe chef Cătălin Scărlătescu

Emoțiile au început să apară imediat pentru echipa neagră, după ce a doua farfurile neagră și-a făcut simțită prezența pe bandă. Deși exista șansa să câștige, aceștia au ales să se bucure la final de reușita lor.

Chef Cătălin Scărlătescu și echipa lui au câștigat battle-ul opt din ediția 29 a sezonului 11 Chefi la cuțite, de pe 30 mai 2023

După momente tensionate și pline de așteptare, banda a venit cu verdictul final. Chef Cătălin Scărlătescu și echipa lui au câștigat detașat battle-ul opt din ediția 29 a sezonului 11 Chefi la cuțite, de pe 30 mai 2023.

Concurenții cu tunci negre nu au știut cum să se bucure de prima lor victorie, lucru care i-a uimit pe ceilalți. Juratul a apelat la mai multe gesturi ce au atras atenția membrilor săi. Cuțitul de aur a evidențiat imediat că chef Cătălin Scărlătescu s-a închinat de mai multe ori.

„Era de așteptat până la urmă!”, a spus chef Sorin Bontea.

Citește și: Chefi la cuțite, 29 mai 2023. Gina Pistol a dat vestea ce i-a lăsat pe concurenți cu gurile căscate. Ce trebuie să gătească

„Ajunsese să îmi fie milă de ei”, a mai adăugat Monica Pușcoiu.

„Era ceva incredibil!”, a mărturisit Amalia Esa.

„Nu știam niciunul din noi cum să ne bucurăm”, a zis George Popescu.

Camerele au filmat clipe tensionate în echipa lui chef Florin Bontea, după ce s-a aflat verdictul final. Juratul s-a supărat pe Stelian Nistor pentru că nu a știut cum să își ducă grupul spre victorie.

„Bravo, Stelică!”, a fost replica repetată a chefului.

„Stelian a comis-o grav. Stelian nu vrea să se integreze, Stelian e încăpățânat”, a dezvăluit Mihaela Zahariea.

Așadar, la duel au intrat pentru prima data în sezonul 11 Chefi la cuțite echipa lui chef Sorin Bontea și echipa lui chef Florin Dumitrescu.

Tot ce trebuie să știi despre Chefi la cuțite, sezonul 11, de la Antena 1

Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu vor avea la fiecare joc de amuletă un adversar care va munci din greu la cel de-al patrulea banc de lucru pentru a le încurca planurile.

Astfel, în noul sezon Chefi la cuțite, ce va putea fi urmărit pe Antena 1 și AntenaPLAY, luptele pentru amuletă se vor da în 4. La fiecare confruntare, Chefii vor avea câte un nou oponent. Degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă. Toate amuletele care vor fi câștigate, de-a lungul audițiilor, de către ceilalți competitori, vor fi depozitate într-un seif, acestea reprezentând premiul care va putea reveni unuia dintre cei trei Chefi în urma bătăliei finale.

Competiția este condimentată și de momentul jurizării preparatelor pentru amuletă: degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă. Fiecare înfruntare culinară va fi jurizată de o altă vedetă, cei trei Chefi confruntându-se cu riscul ca amuleta să fie acordată celui de-al patrulea adversar.

Urmărește sezonul 11 Chefi la cuțite pe Antena 1 sau AntenaPLAY.

Chefi la cuțite, 30 mai 2023. Copiii au făcut show la degustare. Ce confesiuni a făcut chef Cătălin Scărlătescu... Chefi la cuțite, 30 mai 2023. Mihaela Zahariea s-a înfuriat când a auzit ce îi cere Stelian Nistor. Ce s-a întâmplat la ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Richard Abou Zaki a renunțat la tunica de bucătar și a făcut ceva neașteptat! În ce ipostază a fost filmat
Chef Richard Abou Zaki a renunțat la tunica de bucătar și a făcut ceva neașteptat! În ce ipostază a fost filmat
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x