Mărioara a făcut în farfurie o adevărată arhitectură, pe care cei trei jurați au și pozat-o! „Am cam 30 sau 31 de nepoți deja”
Vârtop Mărioara are 53 de ani și a venit tocmai de la Timișoara ca să își demonstreze talentul culinar în fața celor trei chefi, ca un adevărat maistru bucătar!
Publicat: Luni, 25 Septembrie 2017, 20:15 | Actualizat: Miercuri, 24 Martie 2021, 19:21Vârtop Mărioara are 53 de ani și a venit tocmai de la Timișoara ca să își demonstreze talentul culinar în fața celor trei chefi, ca un adevărat maistru bucătar!
A ales să gătească un somon pe pat de cartofi orientali cu tăiței de orez.
Spune că are o carieră minunată și o familie de care este extem de mândră.
„Suntem mulți și frumoși, provin dintr-o familie cu zece copii. Am cam 30 sau 31 de nepoți deja”, a povestit aceasta.
Preparatul a ajuns în fața chefilor și aceștia au fost surprinși de ceea ce au făsit în farfurie.
Apoi ușile s-au deschis și a venit momentul adevărului. Surpriza a fost mare, căci nimeni nu se aștepta să dea peste o doamnă respectabilă.
Și deznodământul a fost clar: Mărioara a mers mai departe!