Antena Căutare

Insula Iubirii, sezonul 8. Câți bani are, de fapt, Cornel Luchian. Ce afaceri deține și ce profit are

Iustina Loghin și Cornel Luchian au format cel mai savuros cuplu de la Insula Iubirii în sezonul 8 și au fost în centrul atenției întregul sezon datorită poveștii lor.

Galerie
În prezent, Iustina și Cornel se pregătesc să devină părinții unei fetițe, după ce în luna iunie cei doi s-au căsătorit, iar Iustina îi poartă acum numele de familie al lui Cornel. | A1

În prezent, Iustina și Cornel se pregătesc să devină părinții unei fetițe, după ce în luna iunie cei doi s-au căsătorit, iar Iustina îi poartă acum numele de familie al lui Cornel.

Câți bani are, de fapt, Cornel Luchian de la Insula Iubirii, sezonul 8

Cei doi formează cuplul care a fost în centul atenției întregul sezon, datorită replicilor lor savuroase, ale dansurilor Iustinei, dar și ale momentelor în care Cornel a fost pe punctul de a cădea în ispită.

Citește și: Ce nume deosebit au ales Iustina și Cornel pentru bebeluș. Concurenta nu a putut ține secret nici când va naște

Articolul continuă după reclamă

După 3 săptămâni grele în care Cornel și Iustina au stat departe unul de celălalt și au văzut imagini care nu le-au făcut cinste, cei doi au ajuns față în față la bonfire-ul final unde au luat o decizie importantă.

Cornel a iertat-o pe Iustina pentru toate lucrurile persoanale pe care le-a spus despre el și copiii lui, iar Iustina l-a iertat pe Cornel pentru toate atingerile care au existat între el și ispitele feminine.

Astfel, cei doi au ales să plece acasă împreună și să formeze o familie fericită.

Pe parcursul emisiunii, nu de puține ori, Iustina le povestea fetelor și ispitelor masculine cât de potent financiar este Cornel. Iată, de fapt, câți bani are Cornel Luchian.

Iustina l-a prezentat pe Cornel ca fiind un bărbat cu multe afaceri, mărturisind că ea e angajată la una dintre firmele lui. Chiar dacă erau împreună doar de un an, el i-a făcut Iustinei toate poftele și i-a dăruit mereu doar cadouri scumpe.

Citește și: Iustina Loghin a transmis un mesaj emoționant soțului său, Cornel Luchian! Ce confesiune neașteptată a făcut după Insula Iubirii

Cornel e un bărbat discret, însă Iustina a povestit absolut toate detaliile personale din viața lui, de la fosta soție și cei 4 copii, până la banii pe care îi are.

Iustina a menționat în emisiune că iubitul ei are o firmă de design care se ocupă cu ceramică de lux. El are mai multe afaceri în Iași, fiind și patronul unei firme de materiale de construcții.

În 2022 cifra de afaceri a acestei firme ajungea la aproape 2 milioane de lei. Profitul pe care l-a încasat prin firma sa a fost de 1.348.034 lei. În prezent, la firma lui Cornel Luchian sunt angajate 5 persoane, potrivit Spynews.ro.

Chiar dacă a reușit să pună pe picioare o afacere de succes, iar acum Iustina nu duce grija zilei de mâine, Cornel nu a avut o viață tocmai ușoară.

În urmă cu mulți ani, el a suferit un accident de mașină foarte grav, când a fost la un pas de moarte.

”A fost paralizat, nu putea să meargă. Nu știu dacă ai văzut, dar Cornel are niște cusături pe față, e cusut tot. I-au fost reconstruite urechile, fața i-a fost reconstruită. Mergea la muncă, era în Italia cu niște colegi și era pe bancheta din spate și a sărit prin geamul din față și cei din față nu au pățit nimic. Dacă te uiți în ziarele din Italia, el a fost declarat mort. El de asta s-a și căsătorit, ea a fost lângă el atunci, erau împreună de câteva luni, s-a și pocăit, el este foarte sensibil”, a povestit Iustina, la Insula Iubirii.

A fost atunci nevoie de mai multe operații, iar medicii au crezut că el nu va mai putea merge. Cu toate acestea, Cornel s-a recuperat treptat, iar acum este bine.

Citește și: Ce mesaj a transmis Iustina Loghin, imediat după finala Insula Iubirii sezonul 8. O ispită a reacționat imediat

Insula Iubirii, sezonul 8. Ce spune acum ispita Romeo despre Ema Oprișan, după ce ea și Răzvan Kovacs s-au despărțit... Insula Iubirii, sezonul 7. Ispita Daria Cuflic a apelat la o nouă intervenție estetică. Despre ce este vorba și cum arat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Gestul neașteptat la care a apelat Ema după despărțirea de Răzvan Kovacs. Ce anunț a făcut fosta concurentă de la Insula Iubirii
Gestul neașteptat la care a apelat Ema după despărțirea de Răzvan Kovacs. Ce anunț a făcut fosta concurentă...
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Ispita Teo Costache de la Insula Iubirii, probleme cu legea în Cuba. Ce I s-a întâmplat tânărului în vacanță
Ispita Teo Costache de la Insula Iubirii, probleme cu legea în Cuba. Ce I s-a întâmplat tânărului în vacanță
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Veste neașteptată în showbiz-ul din România! Vedeta noastră a dezvăluit că s-a căsătorit în secret în urmă cu 6 ani:
Veste neașteptată în showbiz-ul din România! Vedeta noastră a dezvăluit că s-a căsătorit în secret în... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi copți cu sos de pătrunjel și usturoi. Un preparat simplu, dar extrem de gustos
Cartofi copți cu sos de pătrunjel și usturoi. Un preparat simplu, dar extrem de gustos HelloTaste.ro
VIDEO. JD Vance a fost huiduit la deschiderea Jocurilor Olimpice. Reacția lui Trump: ”E surprinzător, pentru că oamenii îl apreciază”
VIDEO. JD Vance a fost huiduit la deschiderea Jocurilor Olimpice. Reacția lui Trump: ”E surprinzător, pentru că... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi...
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Cum îţi recuperezi paguba dacă ţi-ai stricat maşina în gropile din Capitală
Cum îţi recuperezi paguba dacă ţi-ai stricat maşina în gropile din Capitală Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Supă cremoasă de pui cu gnocchi și spanac. Rețetă perfectă pentru o masă hrănitoare
Supă cremoasă de pui cu gnocchi și spanac. Rețetă perfectă pentru o masă hrănitoare Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x