Antena Căutare

Lia – Soţia soţului meu, lider de audienţă cu noile episoade ale ultimului sezon al poveştii

Doar trei săptămâni îi mai despart pe telespectatori de deznodământul ultimului sezon  Lia – Soţia soţului meu, astfel că aceştia au urmărit în număr foarte mare momentele pline de suspans din cele mai noi episoade ale proiectului.

Galerie
Doar trei săptămâni îi mai despart pe telespectatori de deznodământul ultimului sezon Lia – Soţia soţului meu, astfel că aceştia au urmărit în număr foarte mare momentele pline de suspans din cele mai noi episoade ale proiectului. | Antena 1

Serialul ce poartă semnătura Ruxandra Ion şi este produs de Dream Film Production s-a impus aseară ca lider de piaţă, atât la nivelul publicului din ȋntreaga ţară, cât și pe segmentul urban şi pe cel comercial feminin. 1.3 milioane de telespectatori la nivel naţional au urmărit aseară răsturnările de situaţie din cele mai noi episoade ale proiectului.

Lia - Soția soțului meu, lider de audiență

Astfel, conform Kantar Media, cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, difuzate aseară ȋn intervalul 20.29 – 23.07 au condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului din mediul urban, cu 5.8 puncte de rating şi 15.7% cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV cu 5.5 puncte de rating şi 15% cota de piaţă.

Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului din întreaga ţară, acolo unde Antena 1 cu Lia – Soţia soţului meu a înregistrat 6.2 puncte de rating şi 17.2% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului comercial feminin urban cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea serialului Lia – Soţia soţului meu s-a impus puternic în clasamentul audienţelor cu 7.6 puncte de rating şi 24.8% cota de piaţă, în vreme ce poziţia secundă era ocupată de Pro TV cu 5.5 puncte de rating şi 18% cota de piaţă. În minutul de aur, 21.48, 1.3 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau Lia – Soţia soţului meu.

Articolul continuă după reclamă

Telespectatorii au urmărit aseară cu sufletul la gură o încercare disperată de-a Clarei (Mara Oprea) de a se răzbuna pe Alice (Ioana Blaj) și pe Petru (Ștefan Floroaica) pentru moartea tatălui său, Gianni Rocca (Andrei Aradits). Planul pus la cale de Clara era simplu: răpirea lui Alice și și atragerea lui Petru pentru a o salva pe fosta lui soție, chiar cu prețul vieții sale. „Vreau adevărul! Tu ai pus-o pe Alice să-l omoare pe tata.

Tu crezi ca nu-mi dau seama ce a fost în capul tău? Ai vrut să scapi și de Alice și de tata ca să fii cu Lia”, l-a acuzat îndurerată Clara pe Petru. Dorința lui Petru de a o proteja pe Alice îi dă acesteia speranța că el încă mai are sentimente pentru ea. „Știam că o să vii. Știam că încă iți pasă de mine și că o sa mă salvezi”, i-a spus Alice lui Petru. Însă el a fost clar: „Îmi pasă de Robi, să știi, de asta am venit.

Eu am vorbit serios atunci când am zis ca nu o să mai fim niciodată împreună. Doar vreau să te știu in siguranță”. Răspunsul lui Petru a șocat-o pe Alice: „Atunci mai bine muream”. Nereușind să accepte faptul că Petru o respinge, Alice refuză să plece din viața lui, în ciuda insistențelor Otiliei (Ilinca Goia), care i-a propus să se mute departe.

„Eu de aici nu plec, eu nu renunț la el, tu nu înțelegi? Tu nu iți dai seama câți oameni am omorât pentru el? Cât mai sunt în stare să omor?” i-a mărturisit Alice cu disperare. Ce va face Alice în continuare pentru a-l recăpăta pe Petru, telespectatorii vor putea afla diseară de la 20.30, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile Femei 21-54 Urban, Urban si National
Perioada 10 octombrie 2024

Lia - Soția soțului meu, rezumat episoadele 17 și 18, sezon 4, 10 octombrie 2024. Alice îl ucide pe Rusu. Sarcina Liei, ... Lia - Soția soțului meu, rezumat episoadele 19 și 20, sezon 4, 11 octombrie 2024. Lia e răpită după ce află că sarcina e...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine e și cum arată fiul actriței Ilinca Goia din serialul Lia – Soția soțului meu. Puțini știu că Nikita este un artist cunoscut
Cine e și cum arată fiul actriței Ilinca Goia din serialul Lia – Soția soțului meu. Puțini știu că Nikita...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată actrița Oana Zara din Lia – Soția soțului meu în costum de baie. Frumoasa actriță a atras toate privirile
Cum arată actrița Oana Zara din Lia – Soția soțului meu în costum de baie. Frumoasa actriță a atras toate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un inel extrem de scump
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x