Marius Pancu publică pe rețelele sociale imagini cu el atât în costum, la pupitrul știrilor, cât și în ipostaze relaxate, în haine lejere, sau chiar la bustul gol. Așadar, fanele nu au putut să nu observe că, pe lângă profesionalismul de care dă dovadă, Marius Pancu este un bărbat conștient de faptul că arată bine.
Pe rețelele sociale, Marius Pancu atrage atenția cu contrastul dintre jurnalistul impecabil de la televizor și bărbatul care apare natural, în haine lejere, în vacanțe sau făcând sport. Pancu este cunoscut pentru pasiunea sa pentru călătorii și pentru faptul că își petrece cât mai mult timp în aer liber.
Marius Pancu, de la apariții la 4 ace la pupitrul știrilor până la ipostaze incendiare în mediul online
Într-un interviu acordat TVMania, jurnalistul povestea că, atunci când are timp doar pentru el, îi place să se bucure de natură, fie prin drumeții și sport, fie pur și simplu cu o carte și un cocktail la soare.
„Călătoriile sunt singura avere care mă interesează și singura investiție care-mi aduce, realmente, câștig. Nu spun „NU” niciunei experiențe noi, fie că e un sat în România, o țară defavorizată din vreun colț de planetă sau o destinație exclusivistă preferată de societatea jet-set”, a spus jurnalistul pentru sursa citată.
Imaginile din social media au făcut ca unii dintre cei care îl știau exclusiv din postura de prezentator să-l privească acum cu alți ochi.
Reacțiile fanelor la aparițiile lui Mister Pancu la bustul gol: „Mare șugubăț mai sunteți”
Mister Pancu, așa cum se intitulează pe rețelele sociale, are parte de complimente și glume din partea fanelor, în secțiunea de comentarii a imaginilor în care apare la bustul gol.
„Domnule Pancu....dar suntem la televizor”, „Dacă mai stați mult la soare, ANRE o să vă treacă la producători de energie”, „Data viitoare vă rog să nu mai întoarceți camera, domnule Pancu. Peisaje vedem oriunde”, „Bine că stăteam jos cand mă uitam la acest video, Domnule Pancu”, „Domnule Pancu, mare șugubăț mai sunteți”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de doamne și domnișoare.
Influencerița Eveta Stick s-a declarat și ea o admiratoare a domnului Pancu: „Aduceți Aspacardin”, a comentat aceasta în dreptul unei postări cu jurnalistul la bustul gol.
Cine este, de fapt, Marius Pancu pentru cei care îl descoperă acum: prezentatorul Observator 23
Potrivit observatornews.ro, Marius Pancu A început să cocheteze cu jurnalismul încă de la 14 ani, când a debutat la un ziar local din Braşov, dedicat tinerilor. Vreme de trei ani a continuat să scrie, iar apoi a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Marius Pancu a intrat apoi în lumea televiziunii, la postul public, unde a participat la diverse emisiuni de dezbateri, urmând ca ulterior să ajungă coprezentator la o emisiune a aceluiaşi post. Rând pe rând au urmat ani ca reporter în domeniul economic, editor şi prezentator de ştiri şi gazdă de talk-show, iar începând din vara lui 2021 face parte din echipa Observator de la Antena 1.
„Prima dată când am intrat într-o redacție reală a fost undeva la 14-15 ani și nu la un ziar pentru copii, ci la un ziar care se ocupa cu toate subiectele majore ale momentului. Intrinsec, am fost înclinat spre partea asta mai serioasă a subiectelor. Asta mă pasionează, asta mă preocupă zi de zi, asta citesc și asta trăiesc. Este și motivul pentru care nu am trecut niciodată de partea divertismentului. Și nici nu o voi face”, a spus jurnalistul, potrivit Observator.
La pupitrul știrilor, Marius Pancu abordează subiecte de geopolitică, îmbrăcat la 4 ace.
„Mă îmbrac în costum minimum 5 zile pe săptămână, deci probabil că în garderobele combinate (acasă și la serviciu) aș putea acoperi lejer o lună fără să repet vestimentația. Dar acesta, e, iată un simbol de sustenabilitate – un costum te poate servi decenii. La asta mă și uit, nu țin cont de branduri, ci de materiale; nu țin cont de mode, ci de un stil clasic, atemporal și îmi doresc ca hainele pe care le port să fie făcute pe măsura mea. Astfel, nu mă poartă, ci le port și asta se vede și se simte mult mai bine”, a spus Marius Pancu la TVMania.
Jurnalistul a avut șansa de mic să intre în televiziune, însă i s-a propus să facă divertisment, iar el nu asta voia: "Mi s-a propus de foarte multe ori să fac divertisment, chiar la vârste foarte fragede, undeva la 18 ani când încă era un miraj al televiziunii şi lumea nu înţelegea cum un puşti refuză şansa vieţii lui şi nu vrea să facă diverstisment", a spus jurnalistul la Observator.
Deși se afișează în mediul online în vacanțe, nu spune și dacă îl însoțește cineva, jurnalistul fiind discret în ceea ce privește viața amoroasă.
Marius Pancu, despre căsătorie: N-aş face dintr-o nuntă un eveniment public
Întrebat în 2021 de OkMagazine dacă vom afla vreodată dacă se însoară, răspunul lui Marius Pancu a fost: „Absolut nu! Şi cred că nu vor afla nici jumătate din rudele mele. Am oroare de chestiunea asta publică forţată. N-aş face dintr-o nuntă un eveniment public.
Nu cred neapărat că m-ar defini instituţia căsătoriei, cred în dragoste cu siguranţă, cu sau fără patalama, ea poate exista. La nivel birocratic, e o instituţie foarte utilă.
Romantismul e înainte de căsătorie. Lasa-mă să consider căsnicia o birocraţie şi compensez cu apusurile! Cred foarte mult în chimie, după care vin pasiunile comune.
Nu cred că aş putea fi ţinut vreodată într-un singur loc, apropo de călătoriile mele... Îmi doresc aventură, să existe un simţ al descoperirii, o deschidere spre noi orizonturi, curiozitate, un schimb intelectual”, a spus Mister Pancu.
Citește și: Marius Pancu, prezentatorul Obsevator, despre drumul său în lumea presei și a informației în timp real
Cu o carieră de excepție și un stil de viață aventurier și relaxat, Marius Pancu se numără printre jurnaliștii extrem de apreciați din România.
Cine este bărbatul cu care Carmen Chindriș s-a căsătorit în secret. Artista și-a ținut povestea de dragoste departe de o... Roxana Ciuhulescu, în doliu. Mama vedetei s-a stins din viață. Mesajul dureros prin care și-a anunțat pierderea...