Antena Căutare

(P) Sănătatea, prioritară pentru români în 2020. Abonamentele medicale la Regina Maria au înregistrat o creștere de 30%

În 2020, sănătatea a fost o prioritate pentru români. Pe fondul pandemiei, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a înregistrat o creștere pe segmentul de abonamente medicale corporate și individuale atât ca număr, cât și ca valoare.

Galerie
(P) Sănătatea, prioritară pentru români în 2020. Abonamentele medicale la Regina Maria au înregistrat o creștere de 30% | antena 1

Anul 2020 a demonstrat din nou cât de important este sistemul de sănătate în ecosistemul oricărei societăți. Pandemia a generat o schimbare de viziune în modul în care companiile, dar și persoanele fizice aleg să își protejeze sănătatea, acordând un interes crescut pachetelor medicale de prevenție.

Companiile au investit semnificativ în sănătatea angajaților, cu atât mai mult cu cât majoritatea abonamentelor medicale includ și investigațiile necesare în evaluarea și monitorizarea post-infecție COVID-19. Astfel, în 2020, cu 50% mai mulți abonați corporate au beneficiat de abonamente mai cuprinzătoare și cu mai multe servicii incluse, în comparație cu anul anterior. La rândul lor, abonații au achiziționat prin intermediul magazinului online REGINA MARIA pachete superioare pentru membrii de familie – peste 50% dintre toate abonamentele cumpărate de la lansarea platformei de e-commerce și până în prezent.

Peste 80% dintre pachetele de beneficii medicale au fost de tip medium-premium

Interesul crescut pentru sănătate s-a păstrat și în cazul companiilor mici și mijlocii (IMM) din portofoliul REGINA MARIA, în pofida contextului generat de pandemie. Peste 80% dintre pachetele de beneficii medicale achiziționate de aceste companii pentru angajații lor au fost abonamente de tip medium – premium.

Articolul continuă după reclamă

În cazul abonaților individuali (adulți și copii), interesul pentru abonamente a generat o creștere de 22% a acestui segment, comparativ cu 2019. Mai mult, și aici predomină pachetele premium, peste 38% dintre abonamentele achiziționate în 2020 fiind complexe, cu cele mai multe servicii și investigații incluse gratuit, și cu acces la toți medicii din Rețea.

De 25 de ani, oferim soluții medicale personalizate atât pentru marile companii, business-urile antreprenoriale, cât și pentru persoanele fizice. Ultimii ani ne-au arătat că prevenția și grija pentru sănătate au devenit o prioritate pentru toate aceste categorii, tendință accentuată acum și de pandemie, dar care estimăm că se va menține și după depășirea contextului actual. Abonații au înțeles cât de important este să ai un abonament cu servicii multiple și complexe, care îți permite să mergi la medic ori de câte ori este necesar. În plus, peste 95% dintre abonamentele noastre acoperă și investigațiile recomandate în monitorizarea pacienților post-COVID. Pe lângă serviciile medicale oferite, un abonament REGINA MARIA înseamnă și o experiență digitală completă. Totul se poate întâmpla online: de la cumpărarea abonamentului dorit prin magazinul online, efectuarea programărilor direct de pe mobil, inclusiv cele de medicina muncii, consultația în sine – care poate fi online sau offline și plata serviciilor.”, declară Andreea Minuță, Director Divizie Abonamente Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

Conform statisticilor REGINA MARIA, abonații din companii merg la medic de două ori mai des decât pacienții care nu dețin un abonament, iar frecvența crește și mai mult în cazul abonaților individuali.

Regina Maria, portofoliu de peste 640.000 de abonamente medicale

La nivel național, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA gestionează un portofoliu de peste 640.000 de abonamente medicale, județele cu cei mai mulți abonați fiind: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Dolj, Iași, Mureș, Constanța și Bacău.

Portofoliul REGINA MARIA cuprinde peste 6.000 de companii, din industrii precum: IT & Telecom, auto, finanțe, asigurări, retail și FMCG, transport, servicii tehnice și administrative sau manufactură.

Serviciile medicale axate pe prevenție sunt dublate de suport și de inovații pentru abonați. Dezvoltat în timp record la începutul pandemiei, serviciul de telemedicină Clinica Virtuală le oferă abonaților posibilitatea de a beneficia de consultații medicale de acasă, oferind cea mai apropiată alternativă de cea clasică. Clinica Virtuală este o soluție și pentru abonații care au o suspiciune de infecție cu virusul SARS-CoV-2, aceștia fiind puși în legătură în cel mai scurt timp cu un medic de familie. În același timp, peste 95% dintre abonamentele REGINA MARIA includ servicii și investigații pentru pacienții care au trecut prin infecția cu COVID-19, care au dezvoltat complicații pe termen lung ca urmare a bolii sau a efectelor tratamentelor administrate.

Rețeaua a făcut eforturi considerabile pentru a fi alături de partenerii săi, sprijinind demersurile companiilor de a-și proteja angajații împotriva infecției COVID-19, prin organizarea de webinarii și workshopuri pentru abonați, creșterea capacității de testare și a numărului de laboratoare în care se efectuează testele de biologie moleculară RT-PCR, dar și prin campanii de testare la sediul organizațiilor.

___________________________

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 13 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 640.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 130 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor peste 310 clinici partenere. Compania reunește peste 6.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 4.2 milioane de pacienți.

În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare 6 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de 3400 teste RT-PCR/zi și procesând până acum peste 420.000 de teste la nivel național.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum îți poți îngriji musculatura pentru mai mult confort? Ghid complet după o zi solicitantă
(P) Cum îți poți îngriji musculatura pentru mai mult confort? Ghid complet după o zi solicitantă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum recunoști simptomele unei sarcini extrauterine
Cum recunoști simptomele unei sarcini extrauterine
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x