Antena

MediCOOL, sezon 1, episod 12. Când duci copilul la logoped, o ședință de psihoterapie simulată și cazul unui copil operat în uter

MediCOOL este primul show care face sănătatea un interes general. E emisiunea care în care medicul Mihail Pautov, specialist în chirurgie generală la Institutul Fundeni, răspunde la întrebări de natură medicală și ne spune, de fiecare dată, că prioritatea noastră trebuie să fie întotdeauna sănătatea.

Publicat: Vineri, 12 Noiembrie 2021, 13:15 | Actualizat: Vineri, 19 Noiembrie 2021, 15:01
MediCOOL, sezon 1, episod 12. Când duci copilul la logoped, o ședință de psihoterapie simulată și cazul unui copil operat în uter
Antena 1

Emisiunea MediCOOL poate fi văzută integral și pe Antena PLAY.

Alături de dr. Pautov vor sta, în fiecare săptămână, dr. Alexandru Răzvan Meroiu, medic stomatolog cu o vastă experienţă în estetica dentară, dr. Elena Popa, medic specialist dermato-venerologie şi estetică medicală, dr. Iulia Solomon, medic specialist dermato-venerologie şi dermatologie pediatrică şi Iuliana Dabija, tehnician nutriţionist, psihonutriţionist şi arbitru naţional în cadrul competiţiilor interne de powerlifting.

MediCOOL, sezon 1, episod 12. Despre parodontoză, implantul mamar și povestea Larisei, o fetiță operată în timp ce era în uter

La rubrica Hey, info doc a episodului 12 a emisiunii MediCOOL de la Antena 1, din 13 noiembrie 2021, medicul Pautov a vorbit despre parodontoză. „Aproximativ 75% dintre pacienți prezintă o formă a bolii parodontale. E o boală de natură bacteriană, ce afectează gingiile și țesuturile de suport ale dintelui. Are o evoluție lentă și fără durere, așa că multe persoane nu solicită ajutor de specialitate”.

La masa de experimente, gazda MediCOOL a avut-o alături pe Alexandra Mircea, medic specialist parodontolog, certificat Invisalign.

„Sunt pacienți care au dinții albi, dar structurile de suport ale dinților sunt afectate”, a spus aceasta.

La rubrica Tu decizi!, medicul Mihail Pautov a vorbit și despre sâni, mai exact, despre implantul mamar. La bărbați, sânii nu au niciun rol, sânii femeilor, însă, hrănesc bebelușul. Și nu numai. Invitată în platou a fost Elena Martin, medic specialist chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă.

„Este o intervenție estetică și trebuie să avem o motivație foarte bună în spate, pentru că vine la pachet și cu anumite riscuri”.

Intervenția este făcută sub anestezie generală și durează aproximativ o oră și un sfert, o oră și jumătate, în funcție de complexitatea cazului. „Recuperarea este mult mai simplă decât își imaginează de regulă pacientele (...). La două ore, pacientele se mobilizează, ridică brațele până la nivelul umărului, se îmbracă, se dezbracă”.

Implanturile au garanție pe viață pentru ruptură.

Pe aceeași temă
Recomandari A1

La rubrica Cinci, au fost enumerate cinci motive pentru care este bine să purtăm tocuri, ca femei. Medicul Marius Uscatu, specialist în ortopedie-traumatologie, a luat parte la acest dialog. „Tocul este indispensabil chiar și în sarcină. Nu vorbesc despre toc de 10-12 cm, vorbesc despre 2, 3, 4 cm”, a spus acesta.

La rubrica A doua șansă a fost o prezentată o poveste impresionantă, ca o minune. Larisa este o fetiță de clasa a III-a, perfect sănătoasă acum, care a fost supusă unei intervenții chirurgicale făcute în timpul sarcinii, chiar când micuța era în uterul mamei. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în medicină materno-fetală, a fost alături de fetiță și de mama ei, invitați cu toții în platoul emisiunii.

Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie, a explicat cum sunt făcute astfel de operații, iar Larisa a vorbit despre pasiunile ei.

Mama Larisei a spus și cum a fost pentru ea toată experiența: „În primă fază, extenuantă din punct de vedere emoțional. În momentul în care am ajuns la domnul doctor, acesta mi-a dat încredere, iar după patru operații intrauterine, a venit pe lume domnișoara”.

MediCOOL, sezon 1, episod 12. O ședință de psihoterapie simulată în platoul MediCOOL și când să duci copilul la logoped

La rubrica Social Cool, invitată a fost Liliana Ștefan, care a vorbit despre cum a pus pe picioare proiectul ei de suflet, Cutiuța muzicală. Nu s-a oprit aici, însă, iar acum face muzică terapeutică împreună cu fiul ei cel mare.

La următoarea rubrică Atelier: Creier, am putut afla cum decurge o ședință de psihoterapie. Psihoterapeutul Mihai Albu a detaliat subiectul. Ba mai mult decât atât, acesta și medicul Pautov au simulat o astfel de ședință pshiterapeut - client. Iată ce a ieșit!

„Prevenția este mama sănătății. În psihoterapie ar trebui să fie la fel. Dacă noi ne spălăm corpul fizic zilnic, de ce nu ne spălăm și mintea, emoțiile, măcar o dată pe săptămână?”, a spus Mihai Albu. „Eu însumi continui să fac această psihoterapie, ca și client, pentru că am nevoie de ora aia care e doar pentru mine, am nevoie să lucrez ce a fost declanșat de mine de clienții cu care lucrez”.

Următoarea temă abordată în ediția MediCOOL din 13 noiembrie 2021 a fost logopedia. De terapie logopedică au nevoie atât copiii, cât și adulții pentru că ei sunt în contact direct cu acești copii, a spus medicul Pautov.

Ermina Gorjanu, psiholog și specialist în logopedie: „Logopedia înseamnă limbajul expresiv și impresiv, ceea ce înțelegem și ceea ce redăm în momentul în care înțelegem ce spunem”.

În ceea ce îi privește pe copii, părinții trebuie să fie atenți la următoarele lucruri, spune Ermina Gorjanu: „E important să mergi la un logoped în momentul în care constatăm că există o problemă de orice natură, sunete neemise sau sunete emise greșit. Sau, cel mai important, în momentul când se constată că până la maximum un an și jumătate, doi ani, limbajul este nedezvoltat”.

MediCOOL, în fiecare sâmbătă, de la 09:30, pe Antena 1 & Antena PLAY

Doctorul Mihail Pautov este o prezență foarte cunoscută în domeniul medical. Acesta aduce săptămânal pe Antena 1 un nou episod al show-ului MediCOOL. Sâmbăta de la 9:30, alături de doctorii Alexandru Meroiu, Elena Popa, Iulia Solomon şi Iuliana Dabija, îşi intervievează invitaţii şi le oferă telespectatorilor cele mai bune sfaturi medicale.

Emisiunea MediCOOL este disponibilă și pe Antena PLAY, cea mai mare platformă de conținut video din România. Cu 9 canale în regim live 24/24 pe care fanii le pot urmări de oriunde ai fi, zeci de emisiuni celebre, seriale de top și știri de ultimă oră, Antena PLAY oferă publicului și cele mai noi episoade din MediCOOL.

Whatsapp LinkedIn
medicool sezon 1 mihail pautov
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum premiera Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Videoclipul zilei
Citește și
MediCOOL, sezon 1, episod 17. Despre masculinitate toxică, lipoedem, infarct miocardic și când apelăm...
MediCOOL, sezon 1, episod 16. În dialog cu pediatrul Mihai Craiu, despre depresia postpartum, varice și...
MediCOOL, sezon 1, episod 15. Despre validarea în social media, chirurgia umărului și „trasul...
MediCOOL, sezon 1, episod 14. Cum recunoaștem o teorie a conspirației și ce reprezintă blefaroplastia...
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care petrec Crăciunul singure în 2024. Nativii care se despart de persoana iubită Catine.ro
Apariția extrem de elegantă a actriței Eiza González la Red Sea Film Festival. Ținuta cu care a întors toate... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
De ce a primit Mihaela Rădulescu pistol la Revoluție FOTO VIDEO Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
File de șalău în crustă de migdale, delicios și sănătos HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
O specie considerată dispărută a reapărut în apele Patagoniei. Nu a mai fost văzută acolo de 100 de ani useit
Horoscopul zilei de 24 decembrie 2024. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea demolare, de pe drumul spre Sinaia: Guvernul intră cu buldozerele în 500 de case-monument, pentru a lăți DN 71 Jurnalul
Destinația unei călătorii solo poate fi cea mai bună versiune a ta Kudika
Cele trei zodii care au noroc cu carul în ianuarie, februarie și martie 2025. Au șanse mari de câștiguri Playtech
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului Redactia.ro
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă Observator
Riscurile consumului excesiv de ouă. Ce se întâmplă dacă mănânci o cantitate prea mare MediCOOL
Rețete cu carne de vită la cuptor. Cum să-ți iasă friptura fragedă și aromată HelloTaste
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a... ProSport
Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Alimente bogate în vitamina C pentru întărirea imunității în lunile de iarnă DeParinti
Travis Kelce a surprins-o pe Taylor Swift cu o petrecere „uriașă” cu tematica „Eras Tour”. Cântăreața a... ZUTV
Modelul AI care te poate proteja de recunoașterea facială, potrivit experților. Cum funcționează Chameleon UseIT
Tort Kilimanjaro. Rețetă de tort cu aspect de vulcan Hello Taste