Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 18 noiembrie 2024. Robert a avut o reacție neașteptată atunci când Ionela și-a deschis inima. Ce acuzație a adus

În ediția din 18 noiembrie 2024 a emisiunii Mireasa sezonul 10 s-au difuzat imagini cu Robert, cel care a avut o reacție complet neașteptaăt atunci când, sâmbătă seara, Ionela a spus ce are pe suflet.

Sâmbătă seara, Ionela și-a dat frâu liber stărilor, însă Robert a avut o reacție complet neașteptată și camera de filmat au surprins totul. Tânăra a prins curajul să spună de ce nu se mai simte bine în cas Mireasa sezonul 10, însă în lco de înțelegere a primit din partea lui Robert o reacție ce a luat-o prin surprindere. Descoperă în rândurile de mai jos ce s-a întâmplat între cei doi.

Robert a avut o reacție neașteptată atunci când Ionela și-a deschis inima și a zis de ce nu se mai simte bine în casa Mireasa. Ce s-a aflat în ediția din 18 noiembrie 2024

Duminică seara, stând de vorbă cu Robert, Ionela și-a deschis inima și a zis ce are pe suflet, dar nu a avut parte de efectul la care se aștepta.

„Sunt foarte irascibilă, nu îmi mai găsesc locul. Abia aștept să ajungem acasă. Nu mă plâng, dar tu probabil nu mă înțelegi. Nu mă simt frumoasă, mă simt urâtă, cu meșele astea, cu rădăcinile astea. Nu mă simt cum mă simt eu în pielea mea. Mă simt ciudată și irascibilă. Și când mă vezi așa, că am energia scăzută, mă enervez din orice, mă enervez la chestii minuscule. Să nu crezi că din vina ta”, a zis tânăra.

Citește și: Mireasa sezon 10, 18 noiembrie 2024. Raul și Stelian, protagoniștii unui scandal. Simona Gherghe a intervenit! Ce s-a întâmplat

„Eu zic că ai nevoie doar de o noapte mai lungă cu mine!”, a fost replica îndrăzneață a lui Robert.

„Sufăr de atenție. Nu sunt singură la părinți, am suferit de lipsa de atenție. Nu sunt un copil răzgâiat, dar îmi place să primesc atenție”, a zis tânăra, încercând să explice mai multe despre ea.

La un moment dat, Robert s-a enervat, acuzând-o pe Ionela de faptul că se uită după camere.

„Nu e așa! Ce vrei să vezi, dacă e camera pe tine? Hai, închide subiectul! Ori ești concentrate pe discuție cu mine, ori te uiți la cameră, să vezi dacă dai bine”, a răbufnit concurentul.

Și astfel a luat naștere o discuție extrem de aprinsă între cei doi, ce a continuat și în platoul emisiunii Mireasa sezonul 10, în ediția din 18 noiembrie 2024.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa sezon 10, 18 noiembrie 2024. Raul și Stelian, protagoniștii unui scandal. Simona Gherghe a intervenit! Ce s-a în... Mireasa sezon 10, 18 noiembrie 2024. Raul și Mirela s-au sărutat și au ajuns la atingeri interzise la petrecere. Ce s-a ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Cristian Bucșa. Părinții concurentului au divorțat când el avea 3 ani
Mireasa, sezon 14. Cine este Cristian Bucșa. Părinții concurentului au divorțat când el avea 3 ani
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 21 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 21...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x