Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Cele 12 zile de probă s-au încheiat pentru Alexandru. Pleacă sau rămâne? Anunțul Simonei Gherghe

Cele 12 zile de probă ale lui Alexandru în casa Mireasa s-au încheiat. Băiatul a aflat dacă rămâne în competiție în calitate de concurent cu drepturi depline sau dacă părăsește emisiunea. 

Cele 12 zile au fost foarte intense pentru Alexandru. Băiatul a venit în casă pentru Iolanda, a format un cuplu cu ea și s-a despărțit. După aceste 12 zile băiatul a aflat dacă pleacă sau rămâne în casa Mireasa.

Alexandru i-a trimis Iolandei flori și o scrisoare, manifestându-și interesul pentru ea, iar fata i-a făcut chemare. Iolanda a fost foarte încântată de venirea lui Alexandru și cei doi s-au sărutat în mai puțin de o oră de când s-au cunoscut față în față. Alexandru a spus că știe că Iolanda este un om bun și a fost impresionat și de faptul că au avut amândoi o poveste grea în copilărie. Alexandru și Iolanda au avut și un moment intim, iar a doua zi fata l-a simțit foarte distant, motiv pentru care s-a înfuriat.

Nicoleta a spus și ea că-l place pe Alexandru, iar Iolanda nu a acceptat o apropiere între fată și băiatul pe care ea l-a chemat în casă. Chiar dacă datorită Iolandei a revenit în casă, Alexandru a spus că ar vrea să o cunoască pe Nicoleta.

Iolanda și Alexandru au mai purtat discuții.

Iolanda: Un om căruia i-a plăcut de mine și a spus că n-a mai simțit așa ceva de foarte mult timp, să-mi spună în față că s-ar putea apropia și de Nicoleta

Alexandru: Comportamentul tău m-a ținut la distanță. De sâmbătă parcă suntem într-un război.

Iolanda: Dând curs la discuția cu Nicoleta, ai dat dovadă de lipsă de respect față de mine.

Iolanda s-a enervat și a mai vorbit despre Alexandru: „Să plece de unde a venit. Eu nu-l fac pe el concurent cu drepturi depline. Să vii să spui că-mi dai tu mie papucii… Eu abia aștept să-l văd pe ușa aia. După ce a zis Nicoleta că are interes, omul meu s-a schimbat la 180 de grade. Iar eu bătaia de joc nu sunt a nimănui. Și dacă eram afară îi dădeam cap în cap și nu glumesc cu lucrul ăsta”, a spus Iolanda.

Cele 12 zile de probă în casa Mireasa s-au încheiat pentru Alexandru. Pleacă sau rămâne? Răspunsul i l-a dat Simona Gherghe. Iolanda a plâns în direct și i-a mai cerut o șansă

În emisia live de Mireasa de pe 26 noiembrie 2025, Alexandru a aflat că părăsește emisiunea Mireasa.

Iolanda i-a cerut scuze lui Alexandru și i-a mai cerut o șansă la relație, dar băiatul a spus că nu poate trece peste ce s-a întâmplat. Iolanda a plâns în emisia live de Mireasa de pe 26 noiembrie 2025

„Știu că am greșit și îi cer scuze și public”, a spus Iolanda plângând.

„Eu i-am zis că nu pot să trec peste aceste chestii”, a spus Alexandru.

„Alexandru, cele 12 zile au expirat. Prin urmare, astăzi vei părăsi casa Mireasa!”, a spus Simona Gherghe.

Alexandru a mai primit 12 zile de probă în casa Mireasa, de data aceasta pentru Nicoleta

Așadar, Alexandru a aflat că nu rămâne în casa Mireasa, având în vedere că el a intrat pentru Iolanda, iar cei doi s-au despărțit. Totuși, Nicoleta a solicitat ca el să rămână, așa că mai are 12 zile de stat.

„Nicoleta a făcut această solicitare ca Nicoleta să rămână în casa Mireasa pentru ea. Producția a decis că Alexandru are la dispoziție 12 zile în care să dovedească... în cazul în care și ea rămâne în casă, că și ea e într-o cursă vineri”, a spus Simona Gherghe.

Chat-ul zilei la Mireasa, 26 noiembrie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Mireasa, sezon 12. Discuție codificată în casa fetelor. Ce sancțiune a anunțat Simona Gherghe...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a împlinit 2 ani
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a vopsit
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x