Antena Căutare

Mireasa sezon 6, 21 noiembrie 2022. Fetele s-au duelat în mișcări de dans. Cine a câștigat

La petrecerea de sâmbătă, fetele de la Mireasa sezon 6 s-au duelat în mișcări de dans. Băieții au jurizat și câștigătoarea a fost Adina.

La party-ul de sâmbătă, băieții și fetele s-au distrat pe cinste. Mulți au considerat că a fost cel mai reușit playlist din ultima perioadă și au profitat de toate momentele.

În timpul petrecerii, fetele s-au duelat în mișcări de dans. Așezeți pe scaune, băieții au privit atenți și au jurizat, la final, felul în care tinerele s-au unduit.

Citește și: Mireasa sezon 6, 21 noiembrie 2022. Miruna și Cosmin, primele impresii după ce s-au întors din mini vacanță

Adina i-a impresioant pe băieți cu mișcările sale la Mireasa sezon 6

Câștigătoarea a fost Adina, iar aproape s-a menținut Deni. Adina s-a străduit să-i impresioneze pe băieți, cu toate că premiul îi permitea să aleagă trei melodii pe care întreaga casa Mireasa să se trezească.

Iubita lui Viorel a fost puțin nemulțumită, însă nu de faptul că nu a câștigat. A deranjat-o faptul că băiatul i-a acordat atenție Adinei.

”Viorel i-a făcut cu ochiul Adinei”, a spus Roxana după ce jurizarea s-a terminat. Retrași, Deni i-a atras atenția asupra acestui lucru, însă Viorel s-a apărat. El a afirmat că a privit-o doar pe iubita lui.

”Toți se uitau la partenere, numai tu nu.”, i-a reproșat Deni. Viorel a replicat faptul că s-a uitat doar la ea. ”El e foarte corect și sincer. Băieții se uitau la iubiții lor, cu toate că nu aveau dreptul să le dea note. Se uita mai mult la Adina.”, a spus Deni în emisia live.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Gabriela, geloasă pe dansul lui Valentin

Câteva momente mai târziu, Valentin a început să danseze cu Deni după ce a văzut că iubita lui se distra cu Viorel. Gabriela a fost geloasă și, în timp ce se tachinau, el a prins-o de păr.

Fiul doamnei Flori și-a cerut scuze și a spus că s-a întâmplat din greșeală, el voia să o prindă de hanorac.

Mireasa sezon 6, 21 noiembrie 2022. Miruna și Cosmin, primele impresii după ce s-au întors din mini vacanță... Mireasa sezon 5. Un nou bebeluș în familia Mireasa? Pe grupuri circulă zvonul că Yana și Andrei vor avea un copil...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când începe sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii. Simona Gherghe a anunțat data premierei
Când începe sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii. Simona Gherghe a anunțat data premierei
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Finala sezonului 12 Mireasa. Cine sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 euro. Ei sunt mirii sezonului
Finala sezonului 12 Mireasa. Cine sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 euro. Ei sunt mirii...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista împreună cu el
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură răsturnată cu ananas și cireșe confiate, delicioasă și cu aspect cuceritor
Prăjitură răsturnată cu ananas și cireșe confiate, delicioasă și cu aspect cuceritor HelloTaste.ro
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua inclusiv locul de veci
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Cozonacul se scumpește. Cât ajunge să coste gustul copilăriei în prag de sărbători
Cozonacul se scumpește. Cât ajunge să coste gustul copilăriei în prag de sărbători Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Cozonac spiralat cu umplutură de mac. Un cozonac cu umplutură generoasă și aspect frumos la secțiune
Cozonac spiralat cu umplutură de mac. Un cozonac cu umplutură generoasă și aspect frumos la secțiune HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Cremșnit duo cu vanilie și frișcă. Rețeta clasică, stratificată
Cremșnit duo cu vanilie și frișcă. Rețeta clasică, stratificată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x