Prognoza Meteo, 22 martie 2021. Cum va fi vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi
Chiar dacă nu se așează zăpadă, începutul de săptămână nu vine tocmai cu vreme plăcută. Se pare că astăzi aria precipitațiilor va cuprinde aproape toată țara, ba chiar prin sud și sud-est vom avea lapoviță și perioade cu ninsori.
Publicat: Luni, 22 Martie 2021, 09:09 | Actualizat: Luni, 22 Martie 2021, 15:22În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări locale prin Dobrogea și prin Muntenia.
Vremea în Maramureș
În Maramureș astăzi cerul va fi acoperit de nori, dar șansele de precipitații vor fi reduse. Temperaturile maxime de astăzi vor fi de 6-7 grade Celsius.
Vremea în Crișana
Cer noros vom avea astăzi și în Crișana. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade.
Vremea în Banat
Bănățenii vor avea o zi de luni cu cer acoperit și precipitații slabe. Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 7 grade.
Vremea în Oltenia
Pentru Oltenia, meteorologii anunță precipitații mixte și temperaturi scăzute. La prânz nu vom avea mai mult de 3-4 grade.
Vremea în Transilvania
În Transilvania astăzi vom avea vreme variată, cu cer noros în nord, ploi în sud și raze de soare prin partea de sud și sud-est. Mercurul din termometre va urca astăzi până la 3-7 grade Celsius.
Vremea în Moldova
În Moldova se anunță cer noros, dar precipitații mai însemnate sunt așteptate doar în sudul regiunii unde va predomina lapovița. Temperaturile de astăzi se vor încadra între 3 și 6 grade.
Vremea în Dobrogea
Precipitații mixte se așteaptă astăzi și în Dobrogea. Vântul va avea unele intensificări, iar maximele termice vor atinge între 3 și 6 grade Celsius.
Vremea în Muntenia
În Muntenia vor predomina precipitațiile mixte, dar nu este exclus să avem parte și de ninsori. Termometrele nu vor indica așadar mai mult de 4 grade Celsius.
În capitală astăzi se anunță o zi cu cer acoperit, precipitații mixte și o maximă de doar 2 grade. Mâine vom avea cer noros și o temperatură maximă de 8 grade. Miercuri se pare că vom vedea și soarele, dar vremea va fi în continuare rece, iar maxima zilei va atinge 5 grade.
Pe aceeași temăTemperaturile maxime de astăzi din principalele orașe ale țării
Baia Mare – 6 grade
Oradea – 6 grade
Cluj-Napoca – 5 grade
Suceava – 4 grade
Iași – 6 grade
Brașov – 3 grade
Sibiu – 5 grade
Timișoara – 7 grade
Craiova – 3 grade
București – 2 grade
Galați – 3 grade
Constanța – 6 grade