Arestat chiar în ziua nunții. Ce s-a întâmplat cu tânărul care a fost deportat chiar înainte de marele „Da”
Un bărbat a fost arestat chiar în ziua nunții. Cum a fost posibilă o astfel de intervenție chiar înainte de a răspunde pozitiv la marea întrebare.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 04 Februarie 2024, 11:57 | Actualizat: Duminica, 04 Februarie 2024, 14:16Un tânăr în vârstă de doar 26 de ani a trăit una dintre cele mai cumplite experiențe de viață chiar în ziua nunții. Aflați în Austria, bărbatul și viitoare sa soție au trecut prin momente rar întâlnite atunci când poliția a intervenit chiar în cadrul ceremoniei de căsătorie.
Tânărul a fost arestat înainte de marele „DA”, iar avocatul acestuia s-a declarat nemulțumit cu privire la acțiunile pe care poliția de imigrări le-a efectuat.
Iată care este motivul și cum a fost posibil.
Pe aceeași temăArestat chiar în ziua ceremoniei de căsătorie
Bărbatul, plin de emoții datorită zilei cu o așa mare însemnătate, se pregătea de unul dintre cele mai mari evenimente din viața sa, însă ceea ce îl aștepta câteva minute mai târziu avea să îi schimbe viața total.
Potrivit Heute, cununia civilă se desfășura în cadrul Castelului Vösendorf, iar cu câteva minute imediat după ce ceremonia a început, poliția de imigrări din Austria a intervenit de urgență, întrerupând fastuosul eveniment.
Invitații și mireasa au încremenit atunci când au văzut că mirele este arestat, iar ceremonia lor s-a transformat cu adevărat într-una memorabilă, dar din cauza aspectelor neplăcute.
Hamza, tânărul în vârstă de 26 de ani, a fost reținut din cauza originii sale. Acesta este turc de origine kurdă, iar prin căsătorie ar fi putut primi permisiunea de a rămâne în Austria. Cu toate acestea, poliția s-a asigurat că evenimentul nu va avea loc, întrerupând ceremonia chiar în ultimul moment.
Pe aceeași temăInvitații, ofițerul de ceremonie și Gundula B. (mireasa) au rămas fără reacții în momentul în care poliția a intervenit, unul dintre participanți reușind să filmeze momentul arestării.
Mireasa, șocată de ceea ce s-a întâmplat încerca să-și apere evenimentul menționând că are dreptul să se căsătorească, moment în care un polițist îi comunică faptul că are dreptate, dar că nu se va putea întâmpla în ziua respectivă.
Într-un interviu pentru Kleine Zeitung, Gundula B. a povestit că a plâns și a țipat din cauza celor întâmplate și că a ajuns chiar la camera de urgență psihiatrică chiar dacă își administrase deja calmante.
„Nu am înțeles la început, au fost dintr-odată mulți bărbați (...) Este pur și simplu sadic”, a spus aceasta, fiind nemulțumită de felul în care au acționat autoritățile
Mireasa în vârstă de 40 de ani a povestit faptul că mirele a fost dus la arestul poliției Hernalser Gurtel din Viena și apoi deportat direct în Turcia.
Avocatul acestuia menționează faptul că deportarea a fost făcută ilegal, chiar dacă mirele nu avea permis de ședere valabil în Austria. Totodată, Oficiul Federal pentru Imigrare și Azil menționează că au existat mai multe tentative de arestare, dar pe care bărbatul a reușit să le evite prin a se ascunde. Tânărul nu ar fi îndeplinit obligația de a părăsi țara la timp, iar singura opțiune rămasă a polițiștilor era de a efectua arestarea la momentul căsătoriei.
Pe aceeași temăCei doi se cunoșteau de aproximativ un an și jumătate și atunci când s-au cunoscut, mireasa și-a dat seama că el este alesul.
„I-am văzut zâmbetul și m-am gândit, parcă îl cunosc dintotdeauna” spunea femeia.
Mirii lucrau în același restaurant din Viena, unde el era bucătar, iar ea chelneriță, iar povestea lor de dragoste urma să treacă la nivelul următor prin ceremonia de căsătorie. Deși bărbatul ceruse azil, decizia de refuz a fost declarată cu zece zile înainte de ceremonia de căsătorie civilă.
Pe aceeași temă