Antena

Codul Rutier nu s-a modificat de la 1 iulie. Permisele auto pot fi obținute ca înainte, inclusiv de cei fără 10 clase

De la 1 iulie ar fi trebuit să intre în vigoare noile modificări ale Codului Rutier. Noul Cod Rutier impunea reguli stricte în privinţa vârstei şi a educaţiei şoferilor, cea mai importantă modificare fiind legată de faptul că cei care își doresc să obțină permisul auto trebuie să aibă minimum 10 clase terminate.

Publicat: Miercuri, 01 Iulie 2020, 09:48 | Actualizat: Miercuri, 01 Iulie 2020, 11:02
Condițiile pentru obținerea permisului auto nu s-au modificat, susține DRPCÎV

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, de la 1 iulie se impunea obligativitatea de a fi absolvit cele 10 clase din cadrul învățământului obligatoriu. Candidații ar fi trebuit să facă dovada terminării studiilor. Mai mult, aceste prevederi i-ar fi inclus și pe cei care aveau deja permisul auto.

Pe aceeași temă

Astăzi, însă, în prima zi de aplicare a legii, potrivit Antena 3, reprezentanții Direcției Regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (DRPCIV) susțin că nu s-a schimbat nimic și că în continuare candidații pentru obținerea permiselor auto trebuie să îndeplinească aceleași reguli, fără vreo modificare.

Șoferi care nu știau să-și citească datele din buletin

Propunerea modificării Codului Rutier a venit după ce tot mai multe cazuri erau întâlnite la momentul eliberării permiselor de conducere, când șoferii nu aveau capacitatea de a citi date din buletin, mai notează Antena 3.

Whatsapp LinkedIn
permise conducere cod rutier modificari 1 iulie 10 clase permis auto
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Videoclipul zilei
Citește și
Anunț important pentru viitorii șoferi. Reguli noi la obținerea permiselor de conducere în 2020
Video recomandate
Video
Citește și