Antena

A încercat să își mărească sânii la jumătate de preț, dar ce a urmat a fost dezastru! Femeia susține că implanturile i-au „căzut”

O femeie din Marea Britanie a călcat pragul medicului estetician pentru o operație de înlocuire de implanturi, însă schimbarea pe care o aștepta cu sufletul la gură s-a transformat rapid într-un coșmar, care i-a pus sănătatea în pericol. Iată situația tulburătoare în care a ajuns!

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 11 Ianuarie 2023, 15:29 | Actualizat: Luni, 06 Februarie 2023, 11:00
Femeia a ajuns să trăiască o adevărată traumă și să intre și în depresie. Ce s-a întâmplat
Pixabay

Femeia, în vârstă de 48 de ani, s-a gândit să facă economie și a apelat la serviciile unui medic care îi cerea doar puțin peste jumătate din prețul standard, însă se pare că și operația fost realizată tot „pe jumătate”. Aceasta a găsit rapid o clinică în Turcia și și-a făcut programare, fără să mai analizeze riscurile.

Kelly Young, din New Malden, Londra, mama a doi copii, a povestit experiența sa traumatizantă, dezvăluind că în scurt timp implanturile i-au „căzut” și a fost nevoită să își refacă operația de încă două ori.

Femeia a ajuns să fie nevoită să renunțe de tot la implanturi, în urma unor complicații grave

La doar câteva săptămâni distanță de operație, a dezvăluit că o cusătură i s-a desprins, iar prin orificiul creat implantul i-a ieșit pur și simplu prin piele. Totodată, aceasta a fost îngrozită să observe că locul se infectase, fiind plin cu puroi.

Intervenția a costat în jur de 3.700 de lire, iar Kelly nu era la prima augumentare mamară nereușită. Prima operație a avut loc în urmă cu mai bine de un deceniu, însă unul dintre sâni s-a lăsat în timp și a devenit inestetic.

Astfel, din dorința de sâni mai „ridicați” cu un efect mai voluptuos, aceasta s-a grăbit să se programeze la o clinică din străinătate pentru a-și înlocui implanturile, acolo unde a găsit cel mai convenabil preț. De obicei, operația de implant mamar costă aproximativ 6.000 de lire sterline în Marea Britanie. Cu toate acestea, în Turcia poate costa doar 3.200 de lire sterline.

Pe aceeași temă

La operația de „corectare”, infecția a devenit și mai puternică. Femeia s-a ales cu „găuri” în sâni

Terifiată de rezultatul cu care s-a ales, Kelly a decis să se întoarcă în Turcia, pentru o operație de revizuire, deși a fost sfătuită să nu facă acest lucru, mai ales având în vedere condiția sa fizică, cu un implant care stătea să îi cadă.

La doar o zi după intervenția care trebuia să îi rezolve problemele, femeia a dezvăuit că a început să sângereze puternic din rana creată, însă medicul ar fi asigurat-o că era ceva „normal.” Când Young s-a întors în Marea Britanie, a observat o a doua „gaură” în sân, care se mărea pe zi ce trece.

Implanturile sale s-au infectat și a fost nevoie să fie îndepărtate de tot, lăsând-o cu „multe cicatrici” și un „piept plat”, așa cum a descris singură situația prin care a trecut. „Doctorul mi-a spus că este infectat și mi-a dat antibiotice. Mă întâlneam zilnic cu asistentele. A început să curgă mai mult puroi și deschizătura să devină tot mai mare. Trebuiau să împacheteze vată în gaură în fiecare zi pentru a nu se mai mări. Se înrăutățea în fiecare zi, mai avea puțin și implantul ieșea afară”, a declarat ea, potrivit Daily Mail.

Femeia susține că a intrat în depresie din cauza traumei trăite

Recomandari A1

După ce i s-au îndepărtat implanturile, doamna Young a dezvăluit că i s-au prescris antidepresive și că în prezent caută un alt chirurg care să repare daunele, deoarece susține că nu poate rămâne așa. Medicii au sfătuit-o, totuși, pentru o perioadă mai lungă, să nu mai apeleze la astfel de proceduri.

Deși nu a fost taxată pentru cele două operații de revizuire, doamna Young a plătit în total 6.200 de lire sterline pentru operația inițială, zboruri și cazare. A plătit însă și cu sănătatea sa, deoarece acum suferă de depresie.

„Sunt foarte nemulțumită de rezultate. Nici nu îl mai las pe partenerul meu să mă vadă. Am o mulțime de cicatrici pe piept. Mă simt ca o altă persoană. Dar trebuie să refac operația, nu aș putea purta bikini altfel, vara ar fi un coșmar”, a declarat ea, sfătuind alte persoane să își aleagă cu grijă clinicile și medicii la care doresc să apeleze.

Whatsapp LinkedIn
implanturi
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
Jessica Alves și-a pus implanturi în posterior. Cum s-a pozat într-o rochie din piele, mulată
Ana Radu, Glitter Queen, alergică la silicon: "Am renunțat la implanturi"
Care sunt criteriile de selectie a unei clinici stomatologice?
Ultimul trend în materie de implanturi! Dani Oțil a făcut public totul: ”S-a lucrat mult la această...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste