Antena

Au decedat cei mai în vârstă gemeni siamezi din lume. Au trăit până la 62 de ani

Lori și George Schappell, cei mai în vârstă gemeni siamezi din lumea, au decedat la vârsta de 62 de ani. Gemenii s-au născut cu craniile parțial fuzionate și au împărțit 30% din creier.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 29 Aprilie 2024, 16:46 | Actualizat: Luni, 29 Aprilie 2024, 17:44
Lori și George Schappell au sfidat toată viața predicțiile medicale
Youtube

Cei mai bătrâni gemeni siamezi din lume, Lori și George Schappell, și-au pierdut viața la vârsta de 62 de ani. Cei doi au sfidat previziunile medicale conform cărora nu vor trăi mai mult de 30 de ani.

Pe aceeași temă

Povestea uimitoare de viață a lui Lori și George Schappell

Conform unei surse, în timp ce Lori era capabilă să-și miște corpul, George suferea de spina bifida și folosea un scaun cu rotile pe care Lori îl împingea.

George s-a bucurat de o carieră muzicală de succes, abordând stilul country, iar Lori și-a urmat pasiunea pentru bowling cu zece pini, câștigând chiar o serie de trofee. Numele de scenă al lui George era Reba.

Pe aceeași temă

În anii '90, Lori a lucrat la spălătoria unui spital, aranjându-și schimburile în funcție de concertele lui George. Succesul muzical al lui George i-a dus în călătorii în jurul lumii, iar gemenii au putut vizita Germania și Japonia, conform Guinness World Records.

Lori și George au apărut de mai multe ori în presă, mai ales în momentul în care George a anunțat că este transgender. Acesta se numea înainte Dori. Ei au devenit primii gemeni siamezi de același sex care s-au identificat ca sexe diferite, după ce George a anunțat că este transgender în 2007.

Pe aceeași temă

Gemenii, care locuiau pe cont propriu în apartamentul lor cu două dormitoare din Pennsylvania, au avut încă de la început un aranjament unic care le-a permis să-și mențină individualitatea. Ei dormeau pe rând în camera celuilalt și chiar aveau grijă să își protejeze intimitatea în timp ce făceau duș, folosind perdeaua de duș ca perete despărțitor.

Lori a vorbit adesea despre ceea ce înseamnă independența și intimitatea pentru ei: „Sunt aici în corp, dar asta este tot”, a spus ea, subliniind capacitatea lor de a duce vieți private, în ciuda faptului că sunt uniți fizic.

Recomandari A1
Pe aceeași temă

„Doar pentru că nu ne putem ridica și nu ne putem îndepărta unul de celălalt nu înseamnă că nu putem avea momentele noastre de solitudine față de alți oameni sau față de noi înșine. Oamenii care sunt uniți pot avea o viață foarte privată.”

Cei doi au devenit fețe familiare pe micile ecrane, apărând în programe precum Jerry Springer, The Maury Povich Show și The Howard Stern Radio Show.

Când au fost întrebați în interviurile anterioare despre orice dorință de a fi separați, Lori și George au fost de neclintit în refuzul lor.

Pe aceeași temă

„În niciun caz. Teoria mea este: de ce să reparăm ceea ce nu este stricat?” a declarat George într-un documentar din 1997.

George a vorbit, de asemenea, despre importanța respectului reciproc și a vieții private în relația lor: „Dacă iubești persoana cu care ești și o respecți, îi vei oferi intimitatea și puteți ajunge la un compromis”, a explicat el.

În 2015, Lori și George Schappell au devenit cei mai în vârstă gemeni siamezi, depășindu-le pe Masha și Dasha Krivoshlyapova, care au murit la vârsta de 53 de ani. Cei doi își lasă în urmă tatăl, șase frați și o serie de nepoate și nepoți.

Vezi mai multe ştiri externe în secţiunea de pe observatornews.ro

Whatsapp LinkedIn
gemeni siamezi cartea recodurilor previziuni medicale afecțiune
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Când planurile a mii de șoferi sunt date peste cap, haosul nu întârzie să apară. Traffic Jam e comedia momentului în AntenaPLAY. Vezi acum producția spaniolă.
Stirile zilei Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste