Antena Căutare

Ce sărbători religioase sunt în 6 iunie. Sfinții pe care Biserica Ortodoxă și Catolică îi cinstesc astăzi

Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică sărbătoresc astăzi patru sfinți mari, care au o însemnătate uriașă pentru creștinii de pretutindeni.

Galerie
Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică sărbătoresc astăzi patru sfinți mari, care au o însemnătate uriașă pentru creștinii de pretutindeni. | Shutterstock/Hepta

Sfinții sunt cinstiți de către creștini pentru că exista credința că prin puterea lui Dumnezeu ei fac minuni mari, preaslăvite, după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror fapte şi minuni se arată în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.

Ce sărbători religioase sunt ziua de în 6 iunie. Sfinții cinstiți în ziua de luni

Sărbători ortodoze: Sfântul Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sfântul Cuv. Visarion. Ortodocșii îi cinstesc pe Sfântul Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sfântul Cuv. Visarion

Sărbători Greco-catolice: Sfântul cuvios Visarion Taumaturgul; Sfântul cuvios Ilarion cel Nou

Articolul continuă după reclamă

Sărbători Romano-catolice: Sfânta Fecoara Maria, Maica Bisericii; Sfântul Norbert.

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 6 iunie. Părinţii săi erau evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu (tatăl său, Petre Capadocianul, era pitarul împărătesc). Aşadar, l-au învăţat bine Sfânta Scriptură.

"Apoi, când era de douăzeci de ani, a lăsat - după cum zice Evanghelia - pe tată, pe mamă, casă şi bogăţie, şi s-a dus în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Bizanţ. După aceea a venit în mănăstirea Dalmatului şi acolo a luat îngerescul şi sfântul chip cel mare, şi s-a făcut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme vieţuia acolo" (Vieţile Sfinţilor).

Citește și: Când se sărbătorește Paștele în anul 2023 și 2024. Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii opt ani

A fost apoi egumen al mănăstirii, păstorind obştea vreme de opt ani, potrivit documentării Agerpres, din volumul "Vieţile Sfinţilor".

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a suferit multe chinuri, fiind trimis în exil, în timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), pentru a renunţa la dreapta credinţă şi la cinstirea sfintelor icoane. În vremea împărătesei Teodora, soţia împăratului Teofil (829-842), când a fost restabilit cultul icoanelor, Sfântul Ilarion a fost eliberat şi s-a reîntors la Mănăstirea Dalmaţilor. Aici a vieţuit încă trei ani, după care a plecat în pace la Domnul.

Citește și: Rugăciune către Sfântul Cuvios Stelian, ocrotitorul copiilor, al mamelor și al familiei creștine. Cum să te rogi pentru ajutor

Sfântul Cuvios Visarion s-a născut şi a crescut în Egipt. Din tinereţea sa a iubit pe Hristos. După o călătorie la Ierusalim, unde a cunoscut mulţi părinţi cu viaţă deosebită, s-a întors în Egipt şi folosindu-se de aceste întâlniri, cu sfatul duhovnicului său, Cuviosul Isidor Pelusiotul, a început viaţa cea aspră. Împărţindu-şi săracilor şi mănăstirilor averea rămasă de la părinţi, s-a făcut monah. Şi, ducându-se într-un loc pustiu, trăia în mari nevoinţe.

Astfel, fiind în trup, se asemăna celor fără de trup. Postirea lui era fără de măsură, pentru că uneori nu mânca toată săptămâna, iar alteori petrecea fără de hrană şi fără de băutură patruzeci de zile.

Citește și: Cea mai puternică rugăciune pentru copii. Aduce ajutor imediat în orice moment al anului, inclusiv de 1 Iunie. Ce să rostești

"Cu ochii cei sufleteşti privea neabătut spre Hristos, urmând celor fără de trupuri. De aceea s-a învrednicit şi de mari daruri de la El, pentru că i s-a dat lui darul facerii de minuni, cum erau prorocii cei mai de demult" (Vieţile Sfinţilor).

Sfântul Cuvios Visarion, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânită şi a trecut de la plângere la bucuria cea veşnică.

O soacră băgăcioasă a făcut ceva greu de imaginat în fiecare dimineață. Soția a povestit totul. Ce a urmat... Câțiva tineri au intrat într-un supermarket abandonat de 12 ani și au trăit spaima vieții când au văzut ce se află în in...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Românii care au câștigat un Oscar, deși puțini au auzit despre ei.Invenția lor e folosită în unele dintre cele mai cunoscute filme
Românii care au câștigat un Oscar, deși puțini au auzit despre ei.Invenția lor e folosită în unele dintre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum l-a înfruntat o româncă pe Elon Musk. Inițialele ei erau gravate pe bateriile Tesla, dar s-a luptat ani întregi cu firma
Cum l-a înfruntat o româncă pe Elon Musk. Inițialele ei erau gravate pe bateriile Tesla, dar s-a luptat ani...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x