Doi tineri s-au panicat după ce s-au trezit cu ceva peste ei în pat. Nu era un hoț, dar nici cineva pe care-l știau
Julie și Jimmy Johnson s-au trezit recent cu un intrus în patul lor. Străinul nu era un hoț, ci un câine. Femeia a declarat pentru CBS News că s-a trezit în miezul nopții pentru a merge la baie și a observat că un câine, care nu îi aparținea, era în patul lor conjugal.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 16 Mai 2023, 12:11 | Actualizat: Luni, 22 Mai 2023, 17:39Julie și Jimmy Johnson s-au trezit recent cu un intrus în dormitorul. Străinul nu era un hoț, ci un câine care era rătăcit. Femeia a povestit că dormea când a realizat că un animal se află lângă ea și soțul ei, însă a crezut că este vorba despre unul dintre câinii lor. Nici vorbă de așa ceva aveau să descopere dimineața următoare.
„Dar câinii noștri sunt mereu în pat, așa că nu am intrat în panică în privința asta și nu m-am gândit la asta. M-am întors în pat”, a spus ea.
Pe aceeași temăDoi tineri s-au trezit panicați după ce s-au trezit cu ceva peste ei în pat
Dar când soarele a răsărit, Julie și-a dat seama că puiul ghemuit de lângă ei nu era unul dintre cei trei câini ai lor. La început, a fost îngrijorată că altcineva ar putea fi în casă. Dar și-a dat seama că era doar câinele, care probabil fugise de acasă.
”Știam că nu ne-a făcut niciun rău nouă și câinilor noștri. Căuta doar un loc sigur. Așa că am tratat cu umor situația. ”Să facem niște poze cu Nala”, a spus ea pentru CBS News.
Cei doi chiar au imortalizat momentul și au povestit totul pe Facebook. Cum câinele nu purta nicio zgardă, ei nu știau ce nume poartă animalul, dacă este pierdut sau abandonat. La aproximativ o oră după ce au postat, Julie a primit un mesaj de la cineva care spunea că Nala este câinele lor.
”Am vrut să mă asigur că Nala vrea să se întoarcă la familia sa. Așa că am întrebat-o dacă poate dovedi că este stăpâna și mi-a trimis poze de Crăciun, de Paște și altele cu Nala. A sărit în mașină și a venit la mine acasă”, a mai zis femeia.
Proprietarii câinelui au spus că Nala a dispărut cu o zi înainte, în timp ce o plimbau. ”Și-a scos zgarda și a fugit. Așadar, ea a fost dispărută de la mijlocul după-amiezii de sâmbătă. Și apoi, cred, a ajuns la vreo două mile de casa noastră. Apoi, când au venit furtunile și a început să tune, Nala a găsit la noi un refugiu.”, a mai dezvăluit Julie.
Soții cred că Nala i-a ales pentru că au alți trei câini și în casa lor s-a simțit în siguranță. Oricare ar fi fost motivul, decizia ei îndrăzneață i-a adus noi prieteni.
„Nouă nici nu ne-a venit să credem câtă atenție a primit această poveste și cum un câine ne-a adus pe toți patru împreună.”, a concluzionat Julie.