Un bărbat din Germania a crescut un dovleac de 588 de kilograme, pentru un concurs. A fost ridicat cu o macara
Un bărbat din Germania, în vârstă de 34 de ani, a crescut un dovleac uriaș, de aproape 600 de kilograme, pentru un concurs. El a creat inclusiv o pagină în mediul online, unde a postat mai multe imagini.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 27 Septembrie 2022, 17:43 | Actualizat: Marti, 11 Octombrie 2022, 10:21Björn Dietrich este un profesor care locuiește în orașul Birlenbach, în Germania. El a devenit rapid viral pe Internet, după ce a publicat mai multe imagini cu dovleacul uriaș, care a crescut enorm sub ochii lui.
Un bărbat din Germania a crescut un dovleac de 588 de kilograme
Björn Dietrich este un profesor în vârstă de 34 de ani care trăiește în orașul Birlenbach, în Germania. Bărbatul și-a dorit să participe la un concurs din zona Kaiserslautern, iar pentru asta a cultivat un dovleac uriaș, care a ajuns să cântărească 588 de kilograme. El și-a creat inclusiv o pagină de Facebook, unde a publicat mai multe imagini cu fructul ireal de mare.
Pe aceeași temăProfesorul a povestit, pentru presa locală, cum a reușit să crească dovleacul uriaș, notează Digi24. Bărbatul a avut grijă de el în jur de trei, patru ore pe zi. Mai mult, dovleacul a crescut atât de mult încât a avut nevoie de o seră, nu de o grădină, cum se gândise inițial.
Pe aceeași temăEl a mai povestit că a strâns peste 20.000 de litri de apă de ploaie peste iarnă, urmând să-l ude, din luna iulie, câte o jumătate de oră. Asta a însemnat aproape 300 de litri de apă de ploaie pe zi.
Pe aceeași temăBărbatul a numit dovleacul Esmeralda
Profesorul din Germania a precizat că, în zilele călduroase, dovleacul a fost protejat cu umbrele și ventilatoare. Spre finalul perioadei de creștere, fructul a început să crească cu 10-20 de kilograme în fiecare zi. Mai mult, bărbatul a numit dovleacul Esmeralda. Dovleacul uriaș a fost ridicat cu ajutorul unei macarale și așezat într-o remorcă.
Bărbatul a mărturisit că toată grija și atenția sa nu au fost de ajuns pentru a ajuta dovleacul să crească. El a folosit semințe obținute de la crescător de dovleci din Passau, din familia Atlantic Giant.
Pe aceeași temăEl a recoltat dovleacul zilele trecute, în prezența familiei și a prietenilor adunați să vadă evenimentul. Duminică, bărbatul s-a prezentat la concursul din Kaiserslautern, iar dovleacul Esmeralda a câștigat locul trei, cu doar 588 de kilograme.
Pe aceeași temă