Antena Căutare

Ultimă oră! Starea de alertă, aprobată de Parlament! De când va începe, oficial! Ce se va schimba și ce amenzi se vor putea da

Proiectul de lege ce privește starea de alertă pe teritoriul României a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, for decizional.

Ultimă oră! Starea de alertă, aprobată de Parlament! De când va începe, oficial! Ce se va schimba și ce amenzi se vor da | profimediaimages.ro

Însă, procedural, legea merge la promulgare la preşedintele României. După promulgare, va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Deputații au votat eliminarea amendamentului ce prevede intrarea în vigoare a legii la momentul publicării în Monitorul Oficial. Astfel, legea privind starea de alertă va intra în vigoare cel mai devreme luni.

Ce se schimbă, în starea de alertă. Ce mall-uri se pot redeschide

Noul raport elaborat de deputații din Comisia Juridică cuprinde mai multe modificări printre care redeschiderea, în perioada stării de alertă, a mall-urilor mici, cu o suprafață de până la 15.000 de metri pătrați. Totodată, pot fi deschise terasele pe perioada stării de alertă.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit legii, cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, în spațiile comerciale și în transportul în comun.

Se deschid unele mall-uri, din 15 mai! Proiectul privind starea de alertă, modificat, din nou! ​

Ministerul Educaţiei și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene și al municipiului București are obligaţia de a asigura elevilor şi personalului didactic şi nedidactic implicat, pe toată durata activităţilor didactice desfășurate în clasă, numărul necesar de măşti de protecţie ce vor fi purtate obligatoriu în spaţiile închise din incinta unităţilor de învăţământ.

În legea ce reglementează starea de alertă, au fost introduse toate măsurile prin care autoritățile pot institui carantina, izolarea sau măsuri de restricționare a circulației.

Sunt prevăzute și amenzi pentru nerespectarea măsurilor. Nerespectarea izolării fiind amendată cu sume între 1000 şi 5000 de lei, iar nerespectarea limitărilor de circulaţie, între 500 şi 2500 de lei.

Ce amenzi vor putea fi date în starea de alertă! Ce greșeală ar urma să coste până la 15.000 de lei!​

De asemenea, autoritățile pot, în baza legii, restricționa organizărea și desfășurărarea unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.

Se poate restrânge sau interzice circulația persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite.

Pot fi făcute achiziții prin negociere directă, fără publicarea în prealabil a anunțului.

Parlamentul lasă posibilitatea ca după starea de alertă, dacă situația o impune, să se revină la starea de urgență. „Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc”, se precizează în lege.

Aflați bilanțul oficial actualizat al deceselor provocate de noul coronavirus în România, precum și numărul cazurilor de COVID-19 din țară, aici!

Barna: Victorie pentru mediu! Camera Deputaţilor a votat pentru înfiinţarea Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor... Un angajat al Ministerului Afacerilor Externe a fost confirmat cu coronavirus!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x