Antena Căutare

Când începe postul Adormirii Maicii Domnului în 2024. Cât durează și ce semnificație are

Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului se face la data de 15 august. Postul Sfintei Marii este unul dintre cele patru mari posturi din calendarul creștin-ortodox.

Galerie
Postul Sfintei Marii este unul dintre cele patru posturi importante de peste an | Shutterstock

Postul este o perioadă de pregătire spirituală, de clemență și rugăciune. Credincioșii se abțin de la anumite alimente, dar mai ales se abțin de la anumite practci nedemne de orice credincios.

Astfel, fiecare își pregătește trupul și sufletul înaintea unei mari sărbători.

Citește și: Acatistul Maicii Domnului. Citește-l pe 15 august, de Sfânta Maria, și multe miracole se vor săvârși

Când începe postul Sfintei Adormirii Maicii Domnului

Articolul continuă după reclamă

Postul Sfintei Mării amintește de viața Fecioarei și de trecerea Ei în neființă. Reflectând la conduita de viață a acesteia, credincioșii pot să-și îmbunătățească propria viață.

Perioada de post care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului, astfel că se încheie la 15 august. Acest post are o durată fixă, de două săptămâni. Postul Maicii Domnului începe la 1 august.

Pe data de 31 iulie se lasă sec. Dacă pică într-o zi de miercuri sau de vineri, când se ține de regulă post, se lasă sec pe 30 iulie.

Citește și: Cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului. Rostită din inimă pe 15 august, de Sfânta Maria, îndeplinește orice dorință

Ce semnificație are postul Sfintei Adormirii Maicii Domnului

Originea acestui post datează din secolul V, când a fost dezvoltat cultul Maicii Domnului. La vremea respectivă, durata acestui post era diferită: în Antiohia se postea o singură zi, în timp ce la Ierusalim postul dura opt zile, conform unei surse.

Abia în secolul XIII, la sinodul local din Constantinopol, s-a stabilit ca postul Sfintei Marii să înceapă la 1 august și să se termine pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.

Această perioadă de curățire a trupului și sufletului este însoțită de o serie de tradiții și practici. Astfel, credincioșii se apropie de Dumnezeu și duc o viață care reflectă valorile creștine.

Pe parcursul postului, credincioșii nu consumă carne, ouă, pește și produse lactate. Conform calendarului creștin-ortodox, se poate consuma pește doar în ziua Schimbării la Față a Domnului, care pică pe 6 august.

Citește și: Pelerinaj Sfânta Maria 2023. Ce pregătiri se fac la Mânăstirea Nicula și care este programul slujbelor

Totodată, se evită consumul de ulei sau vin. Acestea se pot consuma doar în zilele de sâmbătă și duminică și cu ocazia Schimbării la Față a Domnului.

În unele zone din țară, în timpul postului Sfintei Marii se mănâncă o singură dată pe zi, și anume cina. Acest obicei este ținut mai ales în zilele de luni, miercuri și vineri.

De asemenea, credincioșii sunt dornici să meargă mai des la biserică, să participe la slujbele religioase și să se roage în propriile case.

În această perioadă se rostește Paraclisul Maicii Domnului.

Rugăciuni către Maica Domnului de rostit în Postul Adormirii Maicii Domnului

Rugăciunea închinată Maicii Domnului care poate alina sufletele credincioșilor:

„O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem.

Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat.

Citește și: Rugăciunea de Sfanta Marie Mica care îndeplinește toate dorințele. Ce trebuie să rostim astăzi ca să avem noroc, bani și sănătate

Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin.”

O altă rugăciune puternică închinată Fecioarei este:

„Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotirea celor necăjiţi; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă, că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin.

Ştii nevoia mea, uşurează-mă de ea precum voieşti căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin!”

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce se face și, mai ales, ce nu se face în ziua de 20 iulie... Cine a fost Sfântul Mucenic Foca. Ce superstiții au românii în această zi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rugăciune de 1 septembrie 2026, la începutul anului bisericesc. Ce să rostești de Indiction
Rugăciune de 1 septembrie 2026, la începutul anului bisericesc. Ce să rostești de Indiction
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
1 septembrie 2026, începutul Anului Nou Bisericesc. Tradiții și obiceiuri din vechime. Ce se spune că nu este bine să faci
1 septembrie 2026, începutul Anului Nou Bisericesc. Tradiții și obiceiuri din vechime. Ce se spune că nu este...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x