ANOFM: Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj nu au obligaţia să se prezinte lunar pentru viză, pe durata stării de urgenţă
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă că, pe perioada stării de urgenţă, persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj nu au obligaţia să se prezinte luna pentru viză.
Publicat: Miercuri, 08 Aprilie 2020, 15:56 | Actualizat: Miercuri, 08 Aprilie 2020, 18:11”Această precizare este în conformitate cu prevederile art.XII, alin (1) din OUG nr.32/2020, care modifică şi completează OUG nr.30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2: «pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, obligaţia prevăzută la art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică»”, a transmis, miercuri, ANOFM.
De asemenea, instituţia anunţă că, ”prin derogare de la prevederile art.61, alin (2) din Legea 76/2002, în cazul neîncadrării în muncă, reînnoirea de către şomerii care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în condiţiile prevăzute această lege, a cererii pentru a fi luaţi în evidenţă în vederea medierii se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgenţă”.
Sursa : news.ro