Antena

Când vor putea fi organizate nunți și botezuri în România, ca înainte de pandemie. Anunțul făcut de președintele ANSVSA: ”Trebuie să scadă numărul de cazuri!”

Nunțile, botezurile și alte evenimente organizate în interiorul restaurantelor vor putea să aibă loc abia atunci când numărul de cazuri de noi de COVID-19 va fi de 100, potrivit președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). 

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 22 Iulie 2020, 11:13 | Actualizat: Miercuri, 22 Iulie 2020, 11:14
Când vor putea fi organizate nunți și botezuri în România, ca înainte de pandemie. Anunțul făcut de președintele ANSVSA: ”Trebuie să scadă numărul de cazuri!”

"În funcţie de numărul de cazuri care vor fi la nivel naţional - şi aţi văzut că sunt raportate zilnic - în momentul când o să avem undeva la 100 de cazuri, o să ne gândim să dăm drumul la partea a doua, la evenimentele în interior şi la evenimentele, după aceea, gen saloane de nunţi, botezuri şi alte evenimente care se pot face. Dacă aveţi terasă, puteţi să faceţi un eveniment şi de 200 de persoane dacă respectaţi distanţarea", a menţionat Robert Chioveanu, la dezbaterea online ”Prevenţie vs. Sancţiune! Consiliere vs. Control!”, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.

Preşedintele ANSVSA a subliniat că au fost intensificate controalele "acolo unde s-a văzut un dispreţ faţă de lege, o aglomerare, unde într-adevăr nimeni nu respecta absolut nimic, nu se făcea un triaj epidemiologic, nu se făcea o termometrie, nu se făcea o rezervare înainte".

NEWS ALERT! Dan Petrescu are coronavirus! Antrenorul CFR-ului a fost depistat pozitiv cu COVID-19

Acesta a subliniat că, din ce a observat, marea majoritate a operatorilor respectă regulile şi că "toţi au fost conştienţi în business", dar există şi o mică marte "pe care nu îi interesează nici instituţiile statului, nici controlul".

"Din câte am văzut, marea majoritate a operatorilor respectă regulile şi toţi au fost conştienţi în business, dar există şi o mică parte, pot să spun, pe care nu îi interesează nici instituţiile statului, nici controlul, că au ei prieteni, că, vezi Doamne, ştiu ei să facă business, că îl cunosc pe ălă, că îl cunosc pe ălălalt. Lucrul ăsta nu se mai poate. Aici este vorba şi de sănătate publică, şi de siguranţa alimentar. Lucrurile astea trebuie să fie foarte clare pentru toţi pentru că, atunci când noi, ca instituţie, garantăm că lucrul X sau unitatea Y din parcul Z este deschisă, înseamnă că este o unitate sigură. Nu pot să meargă în locuri unde există un risc, unde se pot infecta: familia, copii şi toţi ceilalţi care merg acolo”, a transmis directorul ANSVSA, citat de Agerpres.

Documentul care cutremură România. Condițiile pentru starea de urgență, îndeplinite între 1-3 august. Autoritățile așteaptă un milion de cazuri în luna septembrie

Aproape 1.000 de cazuri, confirmate în ultimele 24 de ore

Până marți, 21 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 39.133 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.586 au fost externate.

24.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.612 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Consiliul Județean Ilfov se închide după ce o angajată a fost depistată pozitiv pentru coronavirus. Președintele CJ: ”S-a infectat la metrou!”

Totodată, până în prezent, 1.087 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 2.074 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
nunti botezuri pandemie predinte restaurante
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Când planurile a mii de șoferi sunt date peste cap, haosul nu întârzie să apară. Traffic Jam e comedia momentului în AntenaPLAY. Vezi acum producția spaniolă.
Stirile zilei A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
Videoclipul zilei
Citește și
Localitatea din România unde te costă mai puțin slujba de botez, înmormântare și nuntă. Care sunt...
De ce se dădeau săculeți cu migdale pe post de mărturie la nunțile din anii '90. Adevărul despre...
Raed Arafat, despre obligativitatea certificatului verde pentru românii care merg la restaurante, mall-uri...
Liviu Teodorescu s-a căsătorit cu Iulia Iacob. Imagini din ziua fericitului eveniment: „Te-am trecut pe...
Video recomandate
Video
Citește și
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste