Antena Căutare

Cântărețul Florin Decuseară a murit la vârsta 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Florin Decuseară, un muzician român în vârstă de 46 de ani, a murit în urma unui tragic accident la centrala nucleară de la Cernavodă, unde lucra ca tehnician.

Florin Decuseră a murit la vârsta de 46 de ani | Facebook

Muzicianul a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime, după ce s-ar fi aplecat peste o balustradă. Florin Decuseară a fost transportat la Spitalul Orășenesc Cernavodă cu elicopterul SMURD.

Muzicianul lucra ca tehnician la centrala de la Cernavodă.

„Nuclearelectrica anunță, cu profund regret, decesul colegului nostru, Florin Decuseară, care a fost angajat în rolul de tehnician la centrala nuclearoelectrică Cernavodă. Decesul a survenit în urma evenimentului de pe 17 iunie 2024 din spațiile de depozitare ale Unității 3 CNE Cernavodă. Conform prevederilor legislative în vigoare, au fost demarate atât investigații interne, cât și ale organismelor abilitate, iar acestea se află în derulare. Compania colaborează, permanent, cu autoritățile în tot acest parcurs. Suntem alături de familia îndurerată și oferim tot sprijinul necesar în aceste momente de adâncă suferință”, se arată în mesajul de condoleanțe al Nuclearelectrica.

Florin Decuseară a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Articolul continuă după reclamă

„SN Nuclearelectrica SA anunță că în data de 17 iunie 2024 un angajat al centralei a căzut de la înălțime în spațiile de depozitare ale Unității 3 CNE Cernavodă, în timpul desfășurării unor activități de rutină.

Angajatul a suferit un politraumatism, iar după intervenția echipajului de răspuns de pe amplasament, angajatul a fost preluat de ambulanță în stare conștientă și transportat la Spitalul Orășenesc Cernavodă.CNE Cernavodă a informat autoritățile competente cu privire la eveniment și a demarat investigațiile în concordanță cu prevederile legale.

SN Nuclearelectrica SA își exprimă solidaritatea față de angajatul afectat și familia acestuia. Compania se angajează să ofere tot sprijinul necesar în această perioadă dificilă”, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica.

Citește și: Un rapper cunoscut din România a murit la doar 22 de ani, după ce a intrat cu mașina într-un TIR

Medicii au fost rezervați încă de la început.

”Bărbatul se afla în stop cardiorespirator la momentul sosirii echipajelor medicale care l-au resuscitat circa 15 minute. Ulterior a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, fiind intubat și ventilat mecanic. Cu privire la starea sa, medicii sunt rezervați”, au fost informațiile inițiale despre victimă.

Din păcate, cântărețul cunoscut pentru muzica de petrecere, a decedat în seara zilei de 21 iunie 2024.

Citește și: Doliu în lumea filmului! Actorul Donald Sutherland a murit la vârsta de 88 ani. Anunțul plin de durere făcut de fiul său

Florin Decuseară a colaborat cu mai mulți artiști cunoscuți din România, de-a lungul timpului. Decuseară era cunoscut ca vocalist și instrumentist în special la nivel local, pentru petrecerile private la care a fost angajat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Florin Decuseară era pasionat nu doar de muzică, ci și de gătit. El posta frecvent în social media imagini cu mâncărurile sale preferate.

Citește și: Ce a putut să îi ducă soțul Ancăi Molnar la cimitir regretatei tinere. Cum arată locul în care aceasta își doarme somnul de veci

Ea este femeia care s-a căsătorit cu fiul său adoptiv, pe care îl crește de la 14 ani. Cum a început povestea controvers... Rezultate Loto azi, 23 iunie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Unde poți arunca bradul natural după ce l-ai despodobit. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă regulile
Unde poți arunca bradul natural după ce l-ai despodobit. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă regulile
Viața devine mai ușoară pentru aceste 3 zodii din 8 ianuarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Viața devine mai ușoară pentru aceste 3 zodii din 8 ianuarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Ce este „brushingul”, un nou tip de înșelătorie prin colete! Cum să te ferești de ea și cum afli dacă ești deja victimă
Ce este „brushingul”, un nou tip de înșelătorie prin colete! Cum să te ferești de ea și cum afli dacă...
Actrița Işıl Yücesoy, surprinsă de comentariul unui fan din mediul online: „Ce ți-am făcut?”
Actrița Işıl Yücesoy, surprinsă de comentariul unui fan din mediul online: „Ce ți-am făcut?” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Regina Letizia a Spaniei se inspiră din stilul lui Kate Middleton, purtând o tiară strălucitoare. Cum și-a făcut apariția în timpul unui dineu de gală fastuos. Foto
Regina Letizia a Spaniei se inspiră din stilul lui Kate Middleton, purtând o tiară strălucitoare. Cum și-a... Elle
Cum a reacționat o americancă în momentul în care preotul a venit cu Boboteaza la ea acasă, în Oradea:
Cum a reacționat o americancă în momentul în care preotul a venit cu Boboteaza la ea acasă, în Oradea: "Ce-a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată HelloTaste.ro
Cum se încălzesc oamenii la minus 30 de grade Celsius, în orașul fără încălzire centralizată și cu 6 milioane de locuitori
Cum se încălzesc oamenii la minus 30 de grade Celsius, în orașul fără încălzire centralizată și cu 6... Antena3.ro
Cum îți poți schimba adresa Gmail. Google a anunțat o funcție importantă
Cum îți poți schimba adresa Gmail. Google a anunțat o funcție importantă useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii preferă să se mute dintr-o țară UE în alta, în loc să se întoarcă acasă
Românii preferă să se mute dintr-o țară UE în alta, în loc să se întoarcă acasă Jurnalul
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei pregătiți trec cu sufletul întreg
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei pregătiți trec cu sufletul întreg Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Cine e bucureşteanul care s-a trezit cu o creştere a impozitului de 1.500%
Cine e bucureşteanul care s-a trezit cu o creştere a impozitului de 1.500% Observator
Care sunt beneficiile consumului de ghimbir. Ce efecte favorabile poate avea pentru sănătate
Care sunt beneficiile consumului de ghimbir. Ce efecte favorabile poate avea pentru sănătate MediCOOL
Ai cartofi cu pete verzi în cămară? Aruncă-i imediat! Iată de ce
Ai cartofi cu pete verzi în cămară? Aruncă-i imediat! Iată de ce HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul mănâncă cu tacâmuri: cum îl ajuți să învețe pas cu pas
Copilul mănâncă cu tacâmuri: cum îl ajuți să învețe pas cu pas DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  UseIT
Borș de sfeclă roșie cu bacon, servit cu smântână. O rețetă care respectă tradiția, dar o și îmbogățește
Borș de sfeclă roșie cu bacon, servit cu smântână. O rețetă care respectă tradiția, dar o și îmbogățește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x