Gheorghe Mărmureanu, despre „Marele Cutremur” ce va lovi România. Care vor fi cele mai afectate zone din București
Cu puțin timp înainte de cutremurul din noaptea de joi spre vineri, autoritățile au simulat un seism în București, pentru a vedea care ar fi zonele cele mai afectate în caz de dezastru.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 31 Ianuarie 2020, 09:03 | Actualizat: Vineri, 31 Ianuarie 2020, 10:58Realizarea hărții seismice a orașului București a durat aproape un deceniu.
Astfel, în cazul producerii unui cutremur cu o magnitudine de 7,5 grade pe scara Richter, cea mai afectată ar fi zona de nord a Capitalei. Otopeni, Pipera, Aviaţiei, Pantelimon, toate ar fi în „zona roşie” pe harta riscului seismic în Bucureşti, scrie Gândul.
„În Bucureşti nu ai voie să proiectezi structuri din oţel, pentru că sunt foarte flexibile, exact ce n-ai voie aici”, spunea, într-un interviu din 2018, Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Citește și:
Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului, spunea că viitorul mare cutremur ce se va produce în România va fi de adâncime, asemănător celui din 1802, iar acesta va fi norocul ţării noastre.
Mărmureanu a estimat că viitorul mare cutremur va avea o magnitudine cuprinsă între 7,2 şi 7,9 grade, posibil chiar 8 grade.
„(Cutremurul - n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu.
Mărmureanu susţine că viitorul cutremur mare ce se va produce în România se va asemăna celui din 1802, cu magnitudinea 8, dar care nu a produs victime. Însă, susţine specialistul, nu acelaşi lucru se poate spune despre efectele viitorului cutremur, în contextul în care România s-a schimbat, iar acum "avem blocuri făcute prost".
„Eu sunt optimist, acesta este cuvântul. Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040 - 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc”, a mai spus Mărmureanu.