Cum arată mănăstirea cu trei altare, unică în România, unde se săvârșesc minuni. Se află la 20 de km de București

România este o țară extrem de frumoasă, cu locuri sfinte unde se săvârșesc minuni. La doar 20 de km de București se află o mănăstire cu trei altare, care are o poveste impresionantă. Aici, măicuțele fac mobilă și se ocupă cu smerenie să-i ajute pe cei aflați în nevoie.

Au trecut aproape 210 ani de când mănăstirea lua prima formă, atât în viziunea oamenilor de atunci, cât și fizic. Lăcaşul de cult a fost ctitorit de boierii Samurcaşi la 1800, în satul ilfovean Ciorogârla.

A fost zidită spre ocrotirea neamului și spre a fi o oază de liniște pentru cei care își caută un loc unde minunile se săvrâșesc în numele lui Iisus Hristos.

Mănăstirea a fost descrisă în cele 19 documente în limba greaca, păstrate la Arhivele Naționale ale Statului din București, care sunt de fapt scrisorile lui Vasilache Zahariano, însărcinat cu supravegherea lucrărilor, trimise boierului Constantin Samurcas în perioada zidirii mănăstirii, adică din 25 august 1807 pana la 17 august 1809.

Unica mănăstire din România care are trei altare - Mănăstirea Sămurcășești Ciorogârla

Inaugurarea lucrărilor de restaurare a mănăstirii s-a făcut de Rusalii (sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh) la data de 1 iunie 1958, zi în care s-au aniversat și 15 de ani de la infiintarea manastirii, fiind de fata doi patriarhi: Patriarhul Justinian Marina și Patriarhul Hristofor al Alexandrie și a toată Africa, notează site-ul mănăstirii.

Cu aceasta ocazie, a fost scrisă în interiorul bisericii deasupra ușii, următoarea pisanie: "Aceasta Sfanta Biserica cu trei altare a Manastirii de calugarite Ciorogarla - Samurcasesti, a hramurile Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Parascheva, s-a zidit in anii 1941-1943, cu cheltuiala Statului prin silinta bunului creștin generalul Teodor Ciurea, pe temelia vechii biserici, ridicată în 1808 de vistierul Constantin Samurcas si daramata de marele cutremur din 1940.

S-a împodobit cum se vede cu zugraveala bogată in fresca si ceramica în anii 1951 -1953 prin staruinta neobosită si iubirea adanca de locasurile Domnului a Preafericitului Nostru Părinte Sufletesc Patriarhul Justinian, al Romaniei, restaurând chiliile și zidind în aceeași vreme clopotnita cea nouă și atelierele mănăstirii cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucureștilor. Biserica s-a făcut după planurile arhitectului D.

Ionescu Berechet de către arhitectul Ion Cernescu si s-a zugravit de către pictorul Gh. Popescu cu ucenicii lui, sfintindu-se în anul mântuirii 1953, noiembrie 8".

Pe zidul interior al incintei în fața bisericii, pe o placa de marmură s-a incrustat o completare a pisaniei din biserica avand urmatorul text: "După ce s-a sfintit biserica in ziua de 8 noiembrie 1953, Preafericitul Parinte Patriarh Justinian, vazand stricăciunea saracacioselor case, unele din chirpici si acoperite cu paie de stuf, in care locuiau călugărițele, a pus de s-a ridicat zidul imprejmuitor si a cladit in jurul bisericii aceasta cetate manastireasca cu chilii, ateliere, clopotnita si trapeza.

Cu ajutorul lui Dumnezeu si cheltuiala Mitropoliei Ungro-Vlahiei s-a savarsit lucrul de inginerul Gh. Balanescu, dupa proiectele arhitectului Ioan Paraschivescu in luna iunie, anul 1958, cand se implineau zece ani de cand Preafericirea Sa tinea carma Bisericii Ortodoxe Romane".