Cum ne pregătim mașina pentru un drum lung. Sfaturi pentru a avea sărbători sigure
În toiul sărbătorilor, majoritatea dintre noi vor să meargă acasă, să-și viziteze rudele sau prietenii. De aceea, avem nevoie să fim în siguranță chiar dacă suntem cu mașina pe drumuri, mai ales pe timpul iernii, când e polei sau ninsoare.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 23 Decembrie 2022, 17:30 | Actualizat: Vineri, 23 Decembrie 2022, 17:32Șoferii au nevoie să fie prudenți în această perioadă, când gerul și poleiala au pus stăpânire la noi în țară. Iată ce ne îndeamnă specialiștii pentru a avea sărbători sigure, chiar dacă ne prind pe drumuri.
Pe aceeași temăCum ne pregătim mașina pentru un drum lung. Sfaturi pentru a avea sărbători sigure
Drumurile pot fi periculoase, mai ales pe timpul iernii, dacă nu ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie. Mulți dintre români vor pleca acasă de sărbători, pentru a-și vizita rudele și prietenii, așadar, au nevoie să fie prudenți la cum circulă pe șoselele noastre. Iată cum poți verifica acest lucru!
Pe aceeași temă„Atunci când plecăm la un drum în condiții de iarnă ar trebui să verificăm următoarele. Sistemul electric și bateria. Să avem ștergătoare bune. Sistemul de căldură să funcționeze. Rezerve de combustibil și încă o rezervă extra de combustibil.
Lichid de parbriz și o rezervă de lichid de parbriz. Cauciucurile de iarnă sunt și ele foarte importante în sezonul rece. Dacă totuși ne împotmolim pe drum ar fi bine să avem la noi un kit de supraviețuire”, a explicat Alexandru Cristocea, specialist auto, pentru Digi24.
Totodată, specialistul auto a mai explicat că este bine să avem o lopată și nisip în cazul în care există polei.
„Ar fi bine să avem o lopată și ceva nisip în cazul în care avem polei, un set de lanțuri potrivit pentru mașină, cabluri de curent și ceva instrumente să curățăm geamurile în cazul în care îngheață, o pătură dacă rămânem înzăpeziți mai mult timp.
Ceva mai multă atenție la mașină, înainte de drum, ar trebui să acorde șoferii care au autoturisme mai vechi”, a mai explicat Alexandru Cristocea pentru sursa citată anterior.
Un alt specialist auto, Bogdan Mirică, e de părere că trebuie să fim atenți în această perioadă aglomerată.
„E foarte importantă aderența pentru că mașinile moderne au un sistem care frânează automat în situații de urgență, mașinile mai vechi nu vin cu așa ceva toată forța stă la noi și toată priceperea e la noi și în anvelopele cu care frânăm.
Pe lângă pregătirea mașinii, polițiștii le spun șoferilor să fie foarte atenți în această perioadă aglomerată. Să păstreze o distanță suficientă pentru o frânare bruscă și să nu facă depășiri sau manevre riscante”, a precizat specialistul auto pentru Digi24.