Antena

Lista tuturor farmaciilor din România de unde se va putea cumpăra Euthyrox începând din 20 mai. 5.000 de cutii

Cinci mii de cutii cu ”Euthyrox” de 100 mcg au fost donate pacienţilor din România de Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente, cu avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. De azi, 20 mai, ”Euthyrox” se găsește în farmacii

Publicat: Miercuri, 20 Mai 2020, 11:47 | Actualizat: Miercuri, 20 Mai 2020, 12:17
În ultimele două luni, ”Euthyrox” a lipsit din farmacii

Unul dintre cele mai căutate medicamente în ultimele două luni, alături de ”Siofor”, destinat tratamentului diabeltului, ”Euthyrox” se va găsi, începând de azi, în farmaciile din marile orașe. Medicamentul ”Eutirox” 100 mcg donat, este importat din Spania, cu respectarea legislaţiei române în vigoare, autorizat de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi este echivalentul produsului comercializat în țara noastră sub denumirea de ”Euthyrox” 100 mcg, potrivit unui comunicat comun al asociaţiilor de pacienţi.

Donaţia este urmarea unui acord cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) cu scopul de a contracara criza de ”Euthyrox” din ţară.

Medicamentul este esenţial în tratamentul pacienţilor cu afecţiuni tiroidiene, în patologia guşii benigne sau maligne ale adultului, în completarea deficitelor de substituţie cu hormoni tiroidieni, în hipotiroidie sau în cazul extirpărilor totale sau parţiale ale tiroidei (tiroidectomie). Un comprimat de ”Eutirox” 100 mcg conţine levotiroxină sodică 100μg disponibil în noua formulă. Se estimează că în România sunt în jur de 500.000 de pacienţi cu afecţiuni tiroidiene care au ca recomandare tratamentul cu acest medicament. Cele 5.000 de cutii de ”Eutirox” 100 mcg, cu o valoare totală de 85.839 lei sunt disponibile începând cu data de 20.05.2020.

Medicamentul se eliberează pe bază de reţetă la următoarele farmacii:

BUCUREȘTI

General Smart Farm COTROCENI, Şoseaua Cotroceni nr. 6, sector 6 Program: L-V: 07.30-20.00; S: 08.00-16.00; D – închis.

General Smart Farm COLTEA 1, Str. Colţei nr. 8, sector 3 (lângă Spitalul Colţea) Program: L-V: 08.00-16.30; S-D – închis.

General Smart Farm COLTEA 2, Str. Colţei nr. 16, sector 3 (lângă Spitalul Colţea) Program: L-V: 07.00-20.00; S: 08.30-16.30; D – închis.

General Smart Farm FUNDENI 1, Şos. Fundeni nr. 163, sector 2 (vis-à-vis de Institutul Clinic Fundeni) Program: L-V: 07.00-20.00; S-D – închis.

General Smart Farm FUNDENI 2, Şos. Fundeni nr. 147, sector 2 (în faţa Institutului Oncologic Bucureşti) Program: L-V: 07.00-20.00; S: 8.30-16.30; D – închis.

General Smart Farm 11 IUNIE, Str. 11 Iunie nr.16, sector 4 (în apropiere de Patriarhia Română) Program: L-V: 07.30-20.00; S: 8.30-16.30; D – închis.

IAȘI

Recomandari A1

Lara Farm Lascăr, Str. Lascăr Catargi nr. 1 (vis-à-vis de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi) Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

Lara Farm Alexandru, Str. Piaţa Voievozilor bl. A9 (zona Cinematograf Dacia) Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

Lara Farm Calea Chişinăului, Calea Chişinăului nr. 17 (clădirea Sinta) Program: L-V: 8.00-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

Lara Farm Cantemir, B-dul Nicolae Iorga nr. 37, Bl. N2, Sc. A Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

Lara Farm Nicolina, Şos. Nicolina nr. 103, Bl. 1000 Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

Lara Farm Moara de Foc, Şoseaua Moara de foc nr. 39 (lângă blocul Gelsor) Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

Lara Farm Felicia, Str. Bucium nr. 36, în incinta Centrului Comercial Felicia Shopping Center Program: L-D: 9.00-20.00.

Lara Farm Era, Şoseaua Păcurari nr. 121, în incinta Centrului Comercial Era Shopping Park Program: L-D: 9.00-20.00.

Lara Farm Dobrovăţ, Comuna Dobrovăţ, sat Dobrovăţ, Jud. Iaşi Program: L-J: 9.00-17.00; V: 8.00-16.00.

CONSTANȚA

Minifarm, B-dul Tomis nr. 318 Program: NON STOP.

ORADEA

Farmacia Rodia, Str. Doina nr 26, bl. PC86 Program: L-V: 8.00 – 20.00; S: 8.00 – 14.00; D – închis.

Medofarm, Piaţa 1 Decembrie nr. 5 (colţ cu str. Vasile Alecsandri) Program: L-V: 8.30 – 19.30; S: 9.00 – 14.00; D – închis.

BUZĂU

Santefarm, Str. Bistriţei bl. 3A (Haşdeu, în spatele Hotelului Pietroasa) Program: L-V: 8.00-13.00 şi 16.00-19.00; S: 8.00-12.00; D – închis.

TIMIȘOARA

Beratco, Str. Gheorghe Lazăr nr. 9 Program: L-V: 7.30-20.30; S: 8.30-15.30; D – închis.

CLUJ NAPOCA

Alma, Piaţa Mihai Viteazu nr. 25-26 Program: L-V: 8.00-21.00; S: 9.00-16.00; D: 9.00-14.00. Alma, B-dul 21 Decembrie, Nr. 4-6 Program: L-V: 8.00-20.00; S: 9.00-16.00; D– închis.

Alma, Str, Avram Iancu, Nr. 492-500 Floresti, Centrul VIVO Program: L-V: 10.00-21.00; S: 9.00-16.00; D: 9.00-14.00.

CRAIOVA

Mdmfarm, B-dul 1 Mai, bl. 40 A, parter Program: L- V: 08:00 - 21:00.

Mdmfarm, Str. Maria Tanase, Nr.22B Program: L- V: 08:00 - 21:00.




Whatsapp LinkedIn
medicament euthyrox unde gasesti euthyrox farmacii glanda tiroida euthyrox bucuresti
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
Injecția pentru slăbit care a devenit virală în SUA. Nutriționiștii reacționează și vorbesc despre...
Super Neatza, 20 iunie 2022. Cum îi pregătim pe cei mici pentru racoltarea analizelor. Sfaturi de la...
Primul medicament pentru tratarea COVID a ajuns în spitalele din România. Cui îi este adresat acest...
Goana după medicamente golește rafturile farmaciilor
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste