Antena Căutare

Primul medicament pentru tratarea COVID a ajuns în spitalele din România. Cui îi este adresat acest tratament

50.000 de cutii cu Molnupiravir au ajuns în România. Medicamentul a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului și va fi administrat pentru tratarea pacienților adulți, bolnavi de Covid-19. Medicul Adrian Marinescu a precizat că Molnupiravir este administrat in primele 5 zile de boală, pacienţilor vulnerabili care nu au nevoie de oxigen.

50.000 de cutii cu Molnupiravir, primul medicament pentru tratarea COVID-19, au ajuns în spitalele din România | Shutterstock

Meidcamentul Molnupiravir a ajuns în spitalele din România și va fi utilizat pentru a reduce riscul formelor grave ale bolii Covid-19. Medicual Adrian Marinescu a precizat că acest medicament nu este unul miraculos, însă și-a dovedit eficacitatea în lupr aîmpotriva coronavirusului. Pastilele au fost distribuite spitalelor şi centrelor ambulatorii de evaluare a pacienţilor. Până acum au fost folosite medicamente antivirale.

„Distribuţia s-a făcut uniform, în momentul în care a ajuns prima tranşă în România s-a făcut distribuţia la centrele de evaluare din România. Toată lumea a primit în acelaşi timp, este adevărat că în procente diferite, în funcţie de adresabilitate. De astăzi vom administra, foarte probabil că după ziua de astăzi vom avea experienţă cu ghilimelele de rigoare cu un număr destul de mare de pacienţi, pentru că la noi ştim foarte bine că este vorba despre un flux important, avem aproape 400 de prezentări în fiecare zi, dacă vorbim despre centrul de evaluare plus camera de gardă”, a precizat medicul Adrian Marinescu, potrivit news.ro.

Cum se administrează medicamentul Molnupiravir împotriva Covid-19

Tratamentul va fi administrat prin intermediul centrelor de evaluare.

Articolul continuă după reclamă

Medicul Adrian Marinescu a menționat că medicamentul se administrează în primele 5 zile de la debutul bolii. Dacă bolnavul are o formă ușoară, su medie a bolii Covid-19, atunci i se va administra acest medicamet. Medicul de la Matei Balș a menționat că acest medicament poate fi administrat și acasă.

„Nu există medicament miraculos, din păcate, cel puţin în covid termenul de ”miraculos” nu există, este într-adevăr un medicament care a demonstrat că este cu o eficacitate net superioară faţă de ceea ce aveam până acum, până acum aveam medicamente care se foloseau ca antivirale şi în cazul altor virusuri, nu numai pentru SARS-CoV-2.

Citește și: Cât trebuie să stea în izolare bolnavii de Covid-19. Perioada s-a scurtat atât pentru vaccinați cât și pentru nevaccinați

Este un medicament care a fost bine suportat, apropos de reacţiile adverse, ele au putut fi controlate, şi este un medicament care se administrează pe cale orală, ceea ce înseamnă că va putea fi folosit pentru pacientul care este în regim de ambulator. Este foarte important, nu înseamnă că pacientul care este internat nu poate să primească, dar cred că cel mai important rol pe care îl are molnupiravirul este că poate să fie administrat acasă, într-un interval de 5 zile, pacientul să fie monitorizat acasă, nu trebuie să fie într-un spital cum se întâmpla cu remdesivirul.

Vorbim de o experienţă limitată totuşi cu acest medicament, nu poţi să ai nişte concluzii, concuziile generale vin de la un studiu care este multicentric şi care se referă la un număr mare de pacienţi. Eficacitate crescută înseamnă că evoluţia pacienţilor care au primit, cei din studiu, a fost o evoluţie bună în sensul de procent foarte mic de complicaţii, este exact ce s-a întâmplat la un moment dat şi cu remdesivirul, şi cam acesta este rolul pe care îl are un medicament antiviral.

Citește și: În ce condiții vaccinul împotriva Covid-19 ar putea fi administrat anual, ca vaccinul antigripal. Ce spune Raed Arafat

Cred că va fi de un real ajutor, vă spuneam, nimic nu este 100%, nimic nu este miraculos, sunt lucruri care ajută şi practic în momentul în care vorbim de evaluarea şi de tratarea pacienţilor cu SARS-CoV-2. este încă o armă pe care o avem în plus în lupta cu virusul, cam aşa aş privi lucrurile”, a explicat Dr. Adrian Marinescu.

Prima tranşă de 700 de cutii de molnupiravir au ajuns la Matei Balș

„Tratamentul va fi administrat prin intermediul centrelor de evaluare, în general vorbind. La centrul de evaluare de la «Matei Balş», în urma evaluării pentru pacientul confirmat, la cei care au factori de risc, şi aici vorbim despre vârsta de peste 60 de ani, cei care au boli cronice, vor primi tratamentul în primele 5 zile de la debutul bolii, foarte important, pentru a fi într-adevăr eficient, în ideea de a reduce cât de mult riscul de a dezvolta complicaţii”, a spus medicul Adrian Marinescu.

Cât trebuie să stea în izolare bolnavii de Covid-19. Perioada s-a scurtat atât pentru vaccinați cât și pentru nevaccinaț... (P) Care sunt beneficiile unui curs PCM pentru angajați și companii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cele 5 obiceiuri care te pot împiedica să ai succes financiar. Ce greșeli fac oamenii din clasa de mijloc, dar și cei bogați
Cele 5 obiceiuri care te pot împiedica să ai succes financiar. Ce greșeli fac oamenii din clasa de mijloc, dar și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A divorțat și a cumpărat o casă într-un sat din Franța cu 59.100 de euro! Cum reușește să trăiască dintr-o pensie de 900 de dolari
A divorțat și a cumpărat o casă într-un sat din Franța cu 59.100 de euro! Cum reușește să trăiască dintr-o...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x