Poștaș din Cluj, depistat pozitiv pentru coronavirus. Femeia ar fi intrat în contact cu sute de persoane cărora le-ar fi împărțit pensiile
Un poștaș din județul Cluj a fost depistat pozitiv pentru coronavirus. Femeia este asimptomatică și ar fi intrat în contact cu 200 de persoane, după ce le-ar fi împărțit pensiile zilele trecute.
Publicat: Luni, 20 Aprilie 2020, 14:00 | Actualizat: Luni, 20 Aprilie 2020, 15:24Femeia trăiește în satul Pădureni și lucrează ca poștaș. În momentul în care a fost testată pentru coronavirus, ea nu prezenta simptome.
Femeia a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.
Conform procedurii, Direcția de Sănătate Publică Cluj va face o anchetă epidemiologică, pentru a se stabili persoanele cu care a intrat în contact.
Toate persoanele vor intra în autoizolare la domiciliu, iar dacă se vor simți rău li se va face testul de depistare a prezenței COVID-19 în organism, urmând ca în cazul în care testul va ieși positiv, să fie internate la Boli Infecțioase în Cluj.