Antena Căutare

Structura anului școlar 2018 2019. Topul liceelor din România 2018

Structura anului școlar 2018 2019. Topul liceelor din România 2018. În top 5 licee din România se află Colegiul National Sfântul Sava București, Colegiul Național Iași, Colegiul Național Gheorghe Lazăr București, Colegiul Național Emil Racovița Cluj Napoca și Colegiul de Informatică Tudor Vianu București

Galerie
Topul liceelor | pixabay.com

Noul an școlar începe luni, 10 septembrie, îndemnându-i pe cei mici și cei mai mari să se pregătească pentru un an plin de provocări și lucruri noi de aflat. Cei care încep anul acesta liceul au avut emoții mari, dorindu-și să ajungă să studieze la cele mai bune licee din România.

Media de admitere a absolvenților de gimnaziu în ciclul liceal se calculează ca medie ponderată între media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%) și media la Evaluarea Națională (80%). Cele mai bune licee din țară își deschid porțile pentru a primi elevii dornici de studiu.

Topul liceelor din România 2018

1. Colegiul Național “Sfântul Sava” – ultima medie de admitere a fost 9,72 iar prima media a fost 10. În 2017 au fost 224 locuri, iar în 2016 au fost 252 locuri.

Articolul continuă după reclamă

2. Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” – ultima medie de admitere la acest liceu a fost 9,70. Anul trecut, această instituție de învățământ a avut 252 locuri.

3. Colegiul Național “Emil Racoviță” – ultima medie de admitere a fost 9,72.

4. Colegiul Național din Iași – ultima medie de admitere 9,80.

5. Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov – ultima medie de admitere 9,66.

6. Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova

7. Colegiul Național “Mihai Viteazu” din București

8. Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”

9. Colegiul Național “Vasile Alecsandri” din Galați

10. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din București

După susținerea Evaluării Naționale, statisticile indică faptul că cei mai mulți elevi care au obținut media peste cinci sunt din Brăila, unde 92,5% dintre elevi au obținut cel puțin media cinci. În județul Iași elevii au obținut cele mai mari medii, unde 38 de elevi au obținut calificativul maxim.

Sursă foto: pixabay.com

Cum rezolvi rapid orice problemă - 4 sfaturi utile de la specialiști... Anunț de ultimă oră! Mii de elevi afectați de o ultimă schimbare anunțată de minister!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce probleme cu legea
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x